29Președintele rus Vladimir Putin i-a oferit vineri pașaportul rusesc actorului american Steven Seagal. Putin a declarat: „Sper că acest gest va fi perceput ca un simbol al modului în care disensiunile dintre Moscova și Washington încep să fie depășite. Vreau să vă felicit și să-mi exprim speranța că acesta este un alt gest, deși mic, care să fie un semn al normalizării graduale a relațiilor dintre țările noastre”.
Președintele rus a semnat, la data de 3 noiembrie, un ordin prin care îi acordă cetățenia rusă actorului american Steven Seagal, a anunțat Kremlinul într-un comunicat postat joi pe site-ul său. Până în acest moment nu a avut loc nici o ceremonie, așa cum s-a întâmplat în 2013, când a existat o întâlnire oficială între Gerard Depardieu și președintele Vladimir Putin, odată cu acordarea cetățeniei ruse actorului francez.
În decret se menționează „Seagal Steven Frederic, născut la 10 aprilie 1952 în SUA, este naturalizat în Rusia”. Invitat în decembrie 2015 la o demonstrație de arte marțiale, Seagal a spus că are rădăcini rusești și că iubește această țară.
În ianuarie 2016 Steven Seagal a primit și cetățenia sârbă, după ce a deschis o școală de Aikido la Belgrad și a avut mai multe întâlniri cu președintele Tomislav Nikolic și prim-ministrul Aleksandar Vucic.
După anunțul Kremlinului, s-a glumit pe Twitter precum că „”Acum că Steven Seagal este cetățean rus, poate că președintele Trump va merge până la capăt în fuziunea cu Putin și îl face pe Seagal ambasador al SUA la Moscova”. Steven Seagal, care a avut o bunică în Vladivostock și a vizitat în nenumărate rânduri Rusia, în ultimii ani, exprimându-și dorința de a trăi în această țara. Mai mult, actorul pasionat de chitară a susținut un concert în Crimeea anexată de Rusia.
Născut pe 10 aprilie 1952, Steven Seagal este unul dintre cei mai renumiți actori, producători și scenariști, având în portofoliu numeroase filme de acțiune. Seagal este maestru în arte marțiale japoneze, având centura neagră cu 7 dani în stilul aikido.
Starul de la Hollywood este un cunoscut militant pentru protecția mediului, activist pentru drepturile animalelor şi susţinător al independenţei Tibetului, implicându-se la nivel global în ajutorarea celor aflați în suferință. De 10 ani, el tot vine și în România, de unde a adoptat și un cățel comunitar, în 2013.