Postul adevărat nu înseamnă numai să schimbăm mâncarea din farfurie, ci să schimbăm ceva înlăuntrul nostru.
Putem renunța la carne, lapte sau vin și, cu toate acestea, să păstrăm mânia, judecata aproapelui, iubirea de bani ori vorbele care rănesc. Sfântul Afraat Persanul ne atrage atenția asupra unui adevăr pe care fiecare creștin trebuie să-l cerceteze cu seriozitate: înaintea lui Dumnezeu, postul trupului trebuie însoțit de curăția inimii.
Postul începe de la trup, dar trebuie să ajungă la suflet
Atunci când auzim cuvântul „post”, primul nostru gând se îndreaptă, de obicei, către mâncare. Știm care sunt alimentele de la care trebuie să ne abținem și încercăm, după putere, să respectăm rânduiala Bisericii. Această înfrânare este importantă. Trupul are nevoie să învețe ascultarea, cumpătarea și măsura.
Dar postul nu se poate opri aici.
Sfântul Afraat Persanul arată că există mai multe feluri de înfrânare. Unii se lipsesc de hrană și băutură. Alții aleg o nevoință mai aspră pentru păstrarea fecioriei și a curăției. Unii se înfrânează din cumpătare, alții se opresc de la carne, vin și diferite mâncăruri.
Toate acestea privesc trupul, însă Părintele merge mai departe și vorbește despre un post care pătrunde în toate puterile sufletului.
Gura poate posti de la cuvintele păcătoase. Inima poate posti de la mânie. Omul poate posti de la iubirea averilor, de la confortul exagerat și de la grijile lumești care îi sufocă rugăciunea.
Aici se descoperă sensul mai adânc al postului: nu numai stomacul trebuie să postească, ci omul întreg.
Ce folos avem dacă nu mâncăm, dar îl rănim pe aproapele?
Aceasta este una dintre întrebările la care ar trebui să ne gândim în fiecare perioadă de post.
Putem respecta cu atenție toate regulile alimentare și, în același timp, să ne certăm cu cei din casă. Putem citi etichetele produselor pentru a ne asigura că sunt de post, dar să nu fim la fel de atenți la cuvintele care ies din gura noastră.
Putem refuza o mâncare pentru că are lapte, dar să primim fără împotrivire în inimă invidia, răutatea și judecarea aproapelui.
Atunci apare o contradicție dureroasă: trupul se înfrânează, dar patimile continuă să se hrănească.
Postul gurii nu înseamnă numai abținerea de la anumite alimente. Înseamnă și să nu răspundem cu răutate atunci când suntem provocați, să nu răspândim vorbe despre alții, să nu mințim, să nu batjocorim și să nu transformăm slăbiciunile aproapelui în subiect de conversație.
Uneori este mai greu să renunțăm la un singur cuvânt spus la mânie decât la o masă întreagă.
Tocmai acolo începe însă nevoința adevărată.
Să punem la post și mânia
Sfântul Afraat vorbește limpede și despre înfrânarea de la mânie. Este o formă de post pe care o putem uita foarte ușor.
Poate că nu putem împiedica întotdeauna primul impuls al supărării, dar putem refuza să-l hrănim. Putem opri răspunsul aspru. Putem amâna replica. Putem alege tăcerea atunci când știm că vorbele noastre vor aprinde și mai mult conflictul.
Ce post binecuvântat ar fi dacă, odată cu mâncarea, am împuțina și certurile din casele noastre!
Dacă în zilele de post am ierta mai repede, dacă soții ar fi mai îngăduitori unul cu celălalt, dacă părinții ar avea mai multă răbdare cu copiii, dacă am renunța la dorința de a avea întotdeauna ultimul cuvânt, atunci înfrânarea noastră ar începe să aducă rod.
Pentru că scopul postului nu este performanța ascetică. Scopul lui este apropierea de Dumnezeu și vindecarea omului.
Există și un post al ochilor, al minții și al dorințelor
În lumea de astăzi, învățătura Sfântului Afraat poate fi aplicată și unor ispite pe care oamenii veacurilor trecute nu le întâlneau în forma actuală.
Putem posti și de la lucrurile cu care ne umplem fără încetare mintea.
De câte ori deschidem telefonul fără să avem nevoie de ceva? Câte ore se risipesc în imagini, știri, dispute, curiozități și conversații care nu ne aduc nici pace, nici folos?
Putem avea stomacul gol și mintea plină de zgomot.
De aceea, postul poate însemna și să închidem pentru o vreme ecranul pentru a deschide Psaltirea. Să reducem timpul petrecut pe rețelele sociale pentru a câștiga câteva minute de rugăciune. Să renunțăm la o distracție pentru a cerceta mai atent ce se petrece în sufletul nostru.
Nu orice lucru lumesc este rău în sine. Dar orice lucru care ajunge să ne stăpânească poate deveni o piedică între noi și Dumnezeu.
Postul ne ajută tocmai să descoperim aceste legături nevăzute.
Postul scoate la lumină ceea ce purtăm în inimă
Când omul renunță la confort, descoperă adesea lucruri pe care înainte nu le observa.
Devine iritat. Nerăbdător. Nemulțumit.
Și atunci poate spune: „Postul mă face nervos”.
În realitate, postul nu produce întotdeauna acea mânie, ci uneori doar o scoate la suprafață. Când dispare o parte din confortul cu care eram obișnuiți, vedem mai limpede ce se ascundea înăuntrul nostru.
Aceasta poate fi una dintre marile binefaceri ale postului. El devine o oglindă. Ne arată cât de mult depindem de plăceri, cât de repede ne pierdem pacea, cât de greu suportăm lipsurile și cât de ușor îi rănim pe ceilalți atunci când lucrurile nu se întâmplă după voia noastră. Dar această descoperire nu trebuie să ne ducă la deznădejde, ci la pocăință.
Când ne vedem neputința, putem spune mai sincer: „Doamne, ajută-mă! Doamne, curățește inima mea!”
Dumnezeu caută curăția inimii
Sfântul Afraat îi amintește pe Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov și Iosif. Nu vorbește despre ei numai în legătură cu lipsirea de hrană, ci mai ales cu virtuțile prin care au bineplăcut lui Dumnezeu.
Abel prin jertfă, Enoh prin viața plăcută lui Dumnezeu, Noe prin nevinovăția păstrată într-o lume îndărătnică, Avraam prin credință, iar Iosif prin milostivire și blândețe.
În această lumină înțelegem că postul adevărat este legat inseparabil de felul în care trăim.
Nu putem despărți postul de credință, rugăciune, milostenie, iertare, smerenie și pocăință.
Dacă economisim bani pentru că mâncăm mai simplu, putem dărui din ei celui lipsit. Dacă renunțăm la distracții, putem câștiga timp pentru rugăciune. Dacă ne înfrânăm trupul, putem învăța să ne înfrânăm și limba. Astfel, lipsirea se transformă în dar. Postul încetează să mai fie doar o listă de lucruri interzise și devine o cale către libertate.
Curăția inimii nu înseamnă că trebuie să fim fără greșeală
Există însă și o primejdie: să credem că numai omul ajuns la desăvârșire poate posti cu folos.
Dacă ar fi așa, cine ar mai putea începe?
Postim tocmai pentru că avem nevoie de vindecare. Ne rugăm pentru că suntem slabi. Ne pocăim pentru că am căzut. Ne apropiem de Dumnezeu nu pentru a-I demonstra că suntem fără păcat, ci pentru a-I cere să ne ridice.
Curăția inimii începe prin sinceritate.
Să nu ne justificăm răutatea. Să recunoaștem când am greșit. Să cerem iertare când am rănit. Să ne ridicăm după cădere și să continuăm nevoința.
Dacă am încălcat postul, să nu abandonăm totul spunând: „Acum nu mai are rost”. Dacă am căzut în mânie, să ne pocăim și să reluăm lupta. Dacă am judecat pe cineva, să cerem lui Dumnezeu iertare și să încercăm să nu repetăm greșeala.
Viața duhovnicească nu este drumul celor care nu cad niciodată, ci al celor care se întorc mereu către Dumnezeu.
Ce post Îi aducem lui Dumnezeu?
La sfârșitul unei zile de post, întrebarea nu ar trebui să fie numai: „Am mâncat ceva de dulce?”
Să ne întrebăm și: Am rănit pe cineva? Am judecat? Am iertat? M-am rugat? Am făcut milostenie? Am fost mai aproape de Dumnezeu decât ieri? Am adus pace acolo unde putea izbucni o ceartă?
Mâncarea de post este importantă, dar ea este începutul nevoinței, nu sfârșitul ei.
Să postească, așadar, stomacul de la desfătare, gura de la cuvinte rele, ochii de la imagini necurate, mintea de la gânduri păcătoase, mâinile de la fapte nedrepte și inima de la ură, invidie și judecată.
Iar ceea ce luăm de la plăcerile noastre să dăm rugăciunii, milosteniei și aproapelui.
Atunci vom începe să înțelegem cu adevărat cuvântul Sfântului Afraat Persanul: „Fără curăția inimii, postul nu va fi primit deloc.”
Postul care Îi place lui Dumnezeu nu lasă numai farfuria mai săracă, ci face sufletul mai bogat. Nu schimbă numai ceea ce mâncăm, ci, prin harul lui Dumnezeu și prin pocăință, începe să schimbe ceea ce suntem.