Într-o lume în care oamenii sunt încurajați să iasă mereu în față, să se promoveze și să-și evidențieze realizările, modestia este adesea privită ca o slăbiciune.
Mulți cred că omul modest este lipsit de personalitate, că nu are încredere în sine sau că nu este suficient de puternic pentru a-și apăra drepturile. Însă perspectiva creștină este cu totul diferită. În lumina Sfintei Evanghelii și a învățăturilor Sfinților Părinți, modestia nu este o lipsă, ci o virtute. Nu este un semn al neputinței, ci expresia unei inimi curate, a unui suflet liber de robia mândriei și a unui caracter întărit de harul lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Maximovici arată limpede că modestia este una dintre cele mai mângâietoare însușiri ale omului. Ea nu micșorează valoarea persoanei, ci o pune în adevărata ei lumină. Omul modest nu se consideră fără valoare, ci recunoaște că toate darurile sale sunt primite de la Dumnezeu și trebuie folosite spre binele aproapelui și spre slava Creatorului.
Domnul Însuși ne îndeamnă:
„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. ” (Matei 11, 29).
Dacă Însuși Fiul lui Dumnezeu a ales calea smereniei și a modestiei, atunci aceasta nu poate fi semnul slăbiciunii, ci al celei mai înalte puteri duhovnicești.
Modestia este o formă a iubirii față de aproapele
Sfântul Ioan Maximovici spune un lucru deosebit de profund:
„Modestia este, fără discuție, egala milostivirii, fiindcă omul modest este deja milostiv față de ceilalți oameni, nu-i agasează cu pretențiile sale, nu-i chinuie dându-și importanță.”
Aceste cuvinte descoperă o realitate pe care adesea o ignorăm. Omul mândru îi obosește pe cei din jur. Simte nevoia să fie admirat, lăudat, ascultat și apreciat permanent. Vorbește mai mult despre sine decât despre Dumnezeu sau despre aproapele. În schimb, omul modest aduce pace.
El nu încearcă să demonstreze că este superior, nu caută să domine conversațiile și nici să atragă asupra lui toată atenția. Prezența lui este odihnitoare, pentru că nu pune povara egoismului asupra celor din jur.
De aceea, oamenii iubesc în mod firesc modestia. Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu se simt atrași de persoanele smerite și binevoitoare. Aceasta este una dintre legile duhovnicești pe care Dumnezeu le-a sădit în firea omenească.
Legile duhovnicești nu pot fi înșelate
Sfântul Ioan Maximovici spune:
„Omul care, mândrindu-se, se laudă, produce o impresie penibilă, respingătoare, asupra tuturor… Și cu cât este mai modest omul, cu atât le este mai plăcut tuturor.”
Aceasta este o observație pe care fiecare o poate verifica în viața de zi cu zi.
Există oameni foarte inteligenți, foarte bogați sau foarte talentați, dar care devin greu de suportat din cauza mândriei lor. În același timp, există persoane simple, poate fără studii sau fără funcții importante, dar pe care toți le respectă și le iubesc datorită modestiei lor.
Acest lucru dovedește existența unei legi duhovnicești. Dumnezeu a așezat în sufletul omului dragostea pentru smerenie și respingerea mândriei. Chiar dacă omul nu cunoaște Evanghelia, el simte instinctiv frumusețea modestiei.
Sfânta Scriptura spune:
,,Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii. ” (Pilde 16, 18)
Această lege nu se schimbă niciodată. Istoria este plină de exemple ale celor care s-au ridicat prin mândrie și au căzut prin aceeași mândrie.
Omul modest Îl cinstește pe Dumnezeu
Sfântul Ioan Maximovici spune:
„Vrând sau nevrând, cel lipsit de mândrie întotdeauna Îl cinstește, în primul rând, pe Dumnezeu, iar apoi și pe oameni, care de la Dumnezeu își au toate darurile.”
Adevăratul creștin știe că nimic nu este numai al lui.
Inteligența este darul lui Dumnezeu. Sănătatea este darul lui Dumnezeu. Puterea de muncă este darul lui Dumnezeu. Familia, copiii, succesul și toate binecuvântările sunt daruri ale lui Dumnezeu.
De aceea, omul modest nu spune: „Eu am făcut!”, ci spune asemenea Sfântului Apostol Pavel:
„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. ” (1 Corinteni 15, 10)
Aceasta nu înseamnă că nu a muncit. Din contră, a muncit foarte mult. Dar știe că fără ajutorul lui Dumnezeu nu ar fi putut face nimic. Această recunoștință îl păstrează într-o stare de pace și îl ferește de mândrie.
Modestia nu micșorează talentele
Unii oameni se tem că, dacă vor fi modești, nu vor mai fi apreciați.
Sfântul Ioan Maximovici răspunde acestei temeri:
„Cel modest nu pierde niciodată în viață; talentele și calitățile lui nu sunt diminuate de modestia lui, ci, dimpotrivă, cresc și mai mult.”
Aceasta este o mare taină. Omul mândru își folosește darurile pentru propria slavă. Omul modest le folosește spre folosul celorlalți. De aceea, Dumnezeu binecuvintează lucrarea celui smerit.
Vedem aceasta în viețile sfinților. Niciunul dintre ei nu s-a considerat mare. Cu cât Dumnezeu îi înălța mai mult prin darurile Sale, cu atât ei se vedeau mai mici înaintea Lui. Această smerenie atrăgea și mai mult harul dumnezeiesc.
Sfântul Apostol Iacov spune:
„Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: «Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har».” (Iacov 4, 6)
Aceasta este cheia adevăratei creșteri duhovnicești.
Modestia cere curaj
Poate cea mai importantă idee din învățătura Sfântului Ioan Maximovici este aceasta:
„Modestia nu înseamnă nicidecum slăbiciune… Ea și numai ea este putere și vitejie a duhului.”
Este mult mai ușor să te lauzi decât să taci. Este mai ușor să te aperi cu orgoliu decât cu răbdare. Este mai ușor să răspunzi cu aceeași monedă decât să ierți. Este mai ușor să cauți aplauzele oamenilor decât aprobarea lui Dumnezeu. Adevărata vitejie nu constă în a-i învinge pe ceilalți, ci în a-ți învinge propriul ego.
Sfântul Isaac Sirul spune că omul care și-a biruit patimile este mai mare decât cel care cucerește cetăți.
Aceasta este adevărata putere. Nu puterea de a domina. Ci puterea de a te stăpâni.
Domnul Iisus Hristos este modelul desăvârșit al modestiei
Toată Evanghelia este o lecție despre smerenia Domnului Iisus Hristos.
Fiul lui Dumnezeu Se naște într-o peșteră. Trăiește într-o familie simplă. Muncește ca tâmplar. Nu caută bogăția. Nu caută slava lumii. Primește batjocura fără să răspundă cu ură. Primește scuipările fără să blesteme. Primește Crucea fără să Se răzbune.
Sfântul Apostol Pavel spune despre El:
„S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. ” (Filipeni 2, 8)
Aceasta este adevărata măreție. Lumea admiră puterea care domină. Dumnezeu admiră puterea care iubește. Lumea admiră succesul. Dumnezeu admiră smerenia. De aceea, Hristos rămâne pentru totdeauna modelul omului desăvârșit.
Modestia vindecă relațiile dintre oameni
Multe conflicte din familie, din societate și chiar din Biserică au aceeași rădăcină: mândria.
Dacă fiecare ar renunța la dorința de a avea ultimul cuvânt, dacă fiecare ar căuta mai întâi pacea și nu propria dreptate, multe certuri s-ar stinge înainte de a începe. Modestia nu înseamnă să renunți la adevăr, ci să-l mărturisești cu blândețe. Nu înseamnă să fii călcat în picioare, ci să nu răspunzi răului cu rău.
Domnul spune:
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.” (Matei 5, 5)
Blândețea și modestia sunt armele celor puternici în Dumnezeu. Ele dezarmează ura, sting mânia și deschid inimile oamenilor.
Sfântul Ioan Maximovici ne lasă o concluzie de o frumusețe aparte: smerenia lui Iisus Hristos este pecetea adevărului în om
Cu cât omul se apropie mai mult de Hristos, cu atât devine mai modest. Nu pentru că își pierde valoarea, ci pentru că începe să vadă că tot ceea ce are este darul iubirii lui Dumnezeu.
Lumea poate considera modestia o slăbiciune, însă Împărăția lui Dumnezeu o numește putere. Omul modest nu este lipsit de curaj, ci are curajul de a nu se lăsa stăpânit de mândrie. Nu caută slava oamenilor, ci binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu dorește să fie mai presus decât ceilalți, ci să fie credincios lui Hristos.
Să cerem, așadar, Domnului această mare virtute. Să ne ajute să ne vedem darurile ca pe binecuvântări primite de la El și să le folosim cu recunoștință și iubire.
Atunci vom înțelege din proprie experiență că modestia nu micșorează omul, ci îl înalță, nu îl slăbește, ci îl întărește și îl conduce spre adevărata slavă, aceea despre care Mântuitorul spune:
„Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. ” (Luca 14, 11)