Una dintre cele mai adânci dorințe ale omului este aceea de a-L vedea pe Dumnezeu.
De la începuturile omenirii și până astăzi, oamenii au căutat semne, minuni, descoperiri și experiențe extraordinare prin care să simtă apropierea Creatorului. Totuși, Sfânta Scriptură și învățătura Sfinților Părinți ne arată că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în felul în care cunoaștem lucrurile materiale și nici nu poate fi cuprins de mintea omenească.
Mulți își imaginează că vederea lui Dumnezeu ar însemna contemplarea unei forme, a unei lumini materiale sau a unei apariții spectaculoase. Însă experiența sfinților arată cu totul altceva. Vederea duhovnicească nu este o experiență a ochilor trupești și nici un simplu sentiment religios intens, ci este împărtășirea de harul lui Dumnezeu, unirea omului cu energiile Sale necreate și trăirea prezenței Sale într-un mod care depășește orice cuvânt și orice închipuire.
Gheronda Iosif Vatopedinul explică limpede că această vedere nu aparține sferei simțurilor, ci reprezintă o experiență duhovnicească autentică, dăruită celor curățiți prin pocăință, smerenie și iubire. Pentru a înțelege această taină este nevoie să privim atât spre mărturia Sfintei Scripturi, cât și spre învățătura marilor Părinți ai Bisericii.
Dorința lui Moise de a-L vedea pe Dumnezeu
În Vechiul Testament găsim una dintre cele mai impresionante relatări despre dorința omului de a-L vedea pe Dumnezeu.
Moise, omul care vorbea cu Dumnezeu:
„Domnul însă grăia cu Moise faţă către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său. După aceea Moise se întorcea în tabără; iar tânărul său slujitor Iosua, fiul lui Navi, nu părăsea cortul. ” (Ieșirea 33, 11), a dorit să vadă slava Lui în mod deplin.
Însă Dumnezeu i-a răspuns:
„Apoi a adăugat: «Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască».”(Ieșirea 33, 20)
În schimb, Domnul i-a îngăduit să vadă doar ceea ce Scriptura numește simbolic „spatele” Său.
După cum explică Gheronda Iosif Vatopedinul, acest „spate” nu înseamnă o parte materială a lui Dumnezeu. Dumnezeu este Duh și nu are trup. Expresia desemnează lucrările sau energiile Sale dumnezeiești, adică modul în care El Se face cunoscut creației fără ca ființa Sa să poată fi cuprinsă.
Acest episod ne învață o lecție fundamentală: Dumnezeu Se descoperă omului atât cât omul poate primi. Descoperirea Sa este întotdeauna o lucrare a iubirii și a înțelepciunii dumnezeiești.
Dumnezeu rămâne necuprins în ființa Sa
Ortodoxia face o distincție esențială între ființa lui Dumnezeu și lucrările Sale necreate.
Ființa lui Dumnezeu este inaccesibilă oricărei făpturi. Nimeni dintre îngeri, oameni sau sfinți nu poate cunoaște ce este Dumnezeu în ființa Sa.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea veşnică! Amin.”(1 Timotei 6, 16)
Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu rămâne complet necunoscut. El Se face cunoscut prin energiile Sale necreate: prin har, iubire, lumină, milă, înțelepciune și toate lucrările Sale mântuitoare.
Sfântul Grigorie Palama a apărat această învățătură arătând că omul poate participa cu adevărat la viața dumnezeiască fără a deveni identic cu ființa lui Dumnezeu. Această participare este însă reală, vie și transformatoare.
Ce înseamnă vederea duhovnicească?
Mulți confundă vederea duhovnicească cu emoțiile religioase sau cu diferite stări psihologice.
Însă Gheronda Iosif spune limpede:
„Vederea duhovnicească a lui Dumnezeu nu aparține sferei sentimentelor (simțirilor), nici planurilor optice.”
Aceasta este o afirmație de mare importanță. Nu orice emoție intensă vine de la Dumnezeu. Nu orice lacrimă în timpul rugăciunii este semnul unei mari experiențe duhovnicești. Nu orice lumină văzută în timpul rugăciunii este har dumnezeiesc.
Diavolul poate înșela simțurile și imaginația omului. Tocmai de aceea Sfinții Părinți recomandă multă discernere și smerenie. Vederea autentică a lui Dumnezeu nu este produsul imaginației și nici rezultatul unor tehnici spirituale. Ea este darul Duhului Sfânt.
Unirea cu energiile dumnezeiești
Potrivit învățăturii ortodoxe, omul nu se unește cu ființa lui Dumnezeu, ci cu energiile Sale necreate.
Acest adevăr este unul dintre cele mai profunde ale teologiei ortodoxe.
Prin Botez, Mirungere, Sfânta Împărtășanie, rugăciune și întreaga viață în Hristos, omul primește harul dumnezeiesc. Acest har nu este o simplă influență morală și nici o putere simbolică. Harul este însăși lucrarea necreată a lui Dumnezeu prezentă în viața credinciosului. Pe măsură ce omul se curăță de patimi, această lucrare devine tot mai puternică. Astfel, vederea duhovnicească nu este doar o cunoaștere intelectuală despre Dumnezeu, ci o participare reală la viața Lui.
Curățirea inimii, condiția vederii lui Dumnezeu
Domnul Iisus Hristos spune în Fericiri:
„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5, 8)
Nu spune: cei inteligenți. Nu spune: cei învățați. Nu spune: cei care citesc multe cărți. Ci spune: cei curați cu inima.
Inima este locul întâlnirii dintre om și Dumnezeu. Atunci când este plină de mândrie, invidie, ură, egoism și iubire de sine, omul nu poate percepe lucrarea harului. Pe măsură ce aceste patimi sunt vindecate prin pocăință, omul începe să simtă prezența lui Dumnezeu într-un mod tot mai profund. Aceasta este adevărata vedere duhovnicească.
Dumnezeu nu poate fi exprimat în cuvinte
Sfântul Grigorie Teologul spune:
„A-L exprima pe Dumnezeu este cu neputință, iar a-L gândi este mai cu neputință.”
Această afirmație poate părea surprinzătoare. Cum putem vorbi despre Dumnezeu dacă El nu poate fi exprimat?
Răspunsul este simplu.
Putem vorbi despre ceea ce Dumnezeu a descoperit oamenilor, despre lucrările Sale, despre iubirea Lui și despre ceea ce au trăit sfinții. Însă Dumnezeu rămâne întotdeauna infinit mai presus de orice definiție.
Toate cuvintele noastre sunt limitate. Toate comparațiile sunt neputincioase. Toate explicațiile sunt doar încercări omenești de a descrie ceea ce depășește întreaga creație. Această conștiință îl face pe om smerit. Cu cât cineva Îl cunoaște mai mult pe Dumnezeu, cu atât vorbește mai puțin despre sine și mai mult despre mila Lui.
Lumina necreată și experiența sfinților
Mulți sfinți au fost învredniciți să vadă lumina dumnezeiască. Aceasta nu este o lumină materială, asemenea luminii soarelui. Este lumina necreată a Dumnezeirii, aceeași lumină care a strălucit pe Muntele Tabor la Schimbarea la Față a Domnului.
Sfântul Petru, Sfântul Iacov și Sfântul Ioan au văzut această slavă dumnezeiască atât cât au putut suporta.
Nu pentru că Dumnezeu S-a schimbat, ci pentru că ochii lor duhovnicești au fost deschiși pentru câteva clipe. Aceeași lumină au văzut-o mulți dintre marii sfinți ai Bisericii, însă niciunul dintre ei nu s-a lăudat cu această experiență. Dimpotrivă, cu cât primeau mai mult har, cu atât deveneau mai smeriți.
De ce nu primesc toți această vedere?
Mulți oameni întreabă:
„De ce Dumnezeu nu Se arată tuturor?”
În realitate, Dumnezeu este prezent pretutindeni.
Problema nu este lipsa prezenței Lui, ci lipsa curățirii noastre. Este asemenea soarelui. Soarele luminează peste tot. Dar dacă fereastra este acoperită cu murdărie, lumina nu pătrunde în casă. Patimile sunt această murdărie. Pocăința spală geamul sufletului. Harul începe atunci să lumineze din ce în ce mai puternic. De aceea viața creștină nu urmărește experiențe extraordinare, ci dobândirea smereniei.
Sfinții nu au alergat după vedenii. Ei au alergat după pocăință. Iar Dumnezeu le-a dăruit ceea ce era de folos pentru mântuirea lor.
Cum putem înainta spre vederea duhovnicească?
Drumul este același pe care l-au urmat toți sfinții.
În primul rând, prin rugăciune sinceră și stăruitoare.
În al doilea rând, prin participarea la viața Bisericii și împărtășirea cu Sfintele Taine. Apoi prin citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor patristice. La toate acestea se adaugă lupta cu propriile patimi, iertarea aproapelui, smerenia și dragostea. Omul nu poate provoca această experiență prin propriile puteri. Ea este întotdeauna un dar. Dar fiecare poate pregăti vasul inimii sale pentru primirea harului. Așa cum agricultorul nu poate produce ploaia, dar poate ara și pregăti ogorul, tot astfel creștinul își pregătește sufletul pentru lucrarea lui Dumnezeu.
Vederea duhovnicească a lui Dumnezeu este una dintre cele mai înalte experiențe pe care omul le poate trăi, însă ea nu aparține lumii simțurilor și nici imaginației
Ea este unirea omului cu energiile necreate ale lui Dumnezeu, o împărtășire reală din harul dumnezeiesc, posibilă numai prin curățirea inimii și prin lucrarea Duhului Sfânt.
Moise a înțeles că Dumnezeu nu poate fi cuprins în ființa Sa, ci doar cunoscut prin lucrările Sale. La fel au mărturisit și toți sfinții Bisericii, care au înțeles că între zidit și nezidit există o prăpastie de netrecut prin puterile omenești, dar pe care Dumnezeu o umple prin iubirea și harul Său.
Adevărata vedere a lui Dumnezeu nu constă în dorința de a contempla minuni, ci în transformarea inimii. Omul care se pocăiește, se smerește și Îl iubește pe Hristos începe încă din această viață să guste din lumina Împărăției cerurilor. Atunci înțelege că Dumnezeu nu este un obiect al cunoașterii intelectuale, ci Izvorul vieții, al iubirii și al luminii veșnice, iar cea mai mare binecuvântare nu este aceea de a-L vedea cu ochii trupești, ci de a-L purta neîncetat în adâncul inimii prin harul Duhului Sfânt.