Gabriela Firea susține că „ar fi o normalitate” retragerea din cursa electorală a lui Cristian Popescu Piedone

Photo of author

By Alexandru Stancu

gabriela firea

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar al Capitalei, a exprimat vineri seară, în cadrul unei intervenții la Digi24, opinia că retragerea lui Cristian Popescu Piedone din cursa electorală ar fi „o normalitate”. Firea consideră că acest lucru ar fi în acord cu declarația inițială a lui Piedone, care ar fi afirmat că nu va candida dacă ea va intra în cursă. Această poziție a fost reiterată de Gabriela Firea în contextul discuțiilor despre dinamica competiției electorale pentru funcția de primar al Bucureștiului.

„Eu aș negocia. M-a întrebat ieri și Marius Tucă dacă îl sun. Nu e vorba, că eu îl sun, nu sunt orgolioasă. Eu l-as suna, dar apoi mi-e că sună la Antena și spune că m-a rugat Gabi să mă retrag și-mi mai dă și două palme morale, politice. Ar trebui să vină de la dumnealui acest gest. Să facă ce a spus la început, așa a afirmat, dacă Gabriela Firea candidează, eu nu candidez. Ar fi o normalitate. Noi am colaborat bine în campania trecută, dumnealui a mers pe teren, a vorbit cu bucureştenii – ‘votaţi-mă pe mine la Sectorul 5 şi pe Gabriela Firea la Capitală’ – şi am câştigat 45% şi îi mulţumesc. Cred că am putea colabora în continuare de această manieră. Pentru că a spus (…) că doreşte ca în Bucureşti să se întâmple altceva, să nu mai fie actualul primar în funcţie şi cred că eu am argumente mai puternice pentru a intra în competiţia cu actualul primar. Cunosc Primăria Capitalei, cunosc problemele instituţiilor din subordinea Primăriei Capitalei şi a Consiliului General, am lăsat proiecte care nu s-au mai continuat şi am realizat multe proiecte. Eu, practic, dacă aş fi aleasă, când se încheie în toamnă mandatul domnului Dan, aş intra direct în pâine, cu activitate, nu aş mai pierde timpul”, a declarat Firea, întrebată dacă ar negocia retragerea lui Piedone.

Întrebată dacă ar fi un candidat mai bun decât Piedone, ea a răspuns: „Nu vreau să îl jignesc, şi dumnealui cunoaşte administraţie, a condus foarte bine un sector, poate să conducă şi mai departe, dar Primăria Capitalei este cât şase – şapte ministere, este vorba despre o capacitate administrativă pe care mulţi nici măcar nu o intuiesc. (…) Cred că aş putea să fac aceste lucruri mai bune, pentru că am fost acolo, cunosc proiectele şi pentru că atunci când am pierdut, am pierdut la diferenţă mică faţă de actualul primar, în urma unei campanii furibunde negative la adresa mea, nu neapărat mi s-a negat competenţa, mi s-au pus alte etichete. Deci nu atât competenţa ca primar general a fost atacată în timpul campaniei, ci familia, persoana, calitatea de femeie, alte conotaţii”.

Blat al PSD – PNL?

„Nu poate fi un blat, câtă vreme PSD, prin vocea colegilor noştri din Consiliul General şi prin vocea mea, ca senator de Bucureşti, am fost cei mai critici oameni pentru tot ceea ce nu a făcut în această perioadă, în mandat, actualul primar general. Noi am fost acea voce critică constructivă, arătând ritmul în care s-au dezvoltat proiectele în mandatul nostru şi lentoarea din acest mandat, căci despre asta este vorba până la urmă. Cum am putea să facem noi acum un blat fix pentru a susţine omul care, poate, e foarte bun în alte domenii, dar a demonstrat trei ani şi jumătate că nu are ritmul de muncă necesar într-o administraţie în care dorim ca acest oraş să se dezvolte”, a mai spus Gabriela Firea.

CITEȘTE ȘI – CĂTĂLIN CÎRSTOIU NU MAI E CANDIDAT LA PRIMĂRIA CAPITALEI. FIREA ȘI BURDUJA, NOII „LUPTĂTORI”