Postul ocupă un loc esențial în viața creștinului ortodox, însă sensul său adevărat depășește cu mult simpla abținere de la anumite alimente.
Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat prin propriul Său exemplu că postul este o lucrare duhovnicească, o formă de dăruire de sine lui Dumnezeu și o cale prin care omul se desprinde de robia celor materiale pentru a se îmbogăți sufletește.
Unul dintre cele mai importante momente în care Hristos ne descoperă puterea postului este cel petrecut imediat după Botezul Său în râul Iordan. Înainte de începerea propovăduirii Sale publice, Mântuitorul Se retrage în pustie și postește timp de patruzeci de zile.
Dar de ce a ales tocmai patruzeci de zile? Și, mai ales, de ce a postit Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de păcat?
Răspunsul ne descoperă nu numai sensul postului Mântuitorului, ci și rostul pe care postul trebuie să îl aibă în viața fiecărui creștin.
Cele 40 de zile din pustie
Evangheliile ne spun că, după Botezul în Iordan, Mântuitorul a mers în pustie, unde a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
Sfântul Evanghelist Matei relatează că:
„Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.” (Matei 4, 1).
După postul de patruzeci de zile, diavolul se apropie de El și încearcă să-L ispitească.
Numărul patruzeci nu apare întâmplător în Sfânta Scriptură. El este legat de perioade importante de pregătire, încercare, curățire și apropiere de Dumnezeu.
Un exemplu deosebit este Moise, care a petrecut patruzeci de zile pe Muntele Sinai înainte de primirea Tablelor Legii. Postul Mântuitorului amintește de această experiență, dar îi conferă un înțeles mult mai profund.
Moise a postit înainte de primirea Legii celei vechi. Hristos postește înainte de a începe vestirea Evangheliei.
„Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.” (Ioan 1, 17).
Moise a condus poporul lui Israel din robia Egiptului spre libertate. Hristos vine să elibereze întreaga omenire dintr-o robie mult mai adâncă: robia păcatului, a diavolului și a morții.
De aceea, Mântuitorul poate fi înțeles aici și ca Noul Moise, Cel Care aduce omenirii nu doar o lege scrisă pe table de piatră, ci viața cea nouă a Împărăției lui Dumnezeu.
Hristos postește pentru a ne arăta adevărata libertate
Postul de patruzeci de zile este urmat de cele trei ispitiri cunoscute din Evanghelie.
Prima dintre ele privește chiar foamea trupească.
Diavolul Îi spune Mântuitorului:
„Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. ” (Matei 4, 3).
Răspunsul lui Hristos este fundamental pentru înțelegerea postului creștin:
„Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». ” (Matei 4, 4).
Mântuitorul nu spune că pâinea nu este necesară. Omul are nevoie de hrană pentru a trăi. Însă omul nu este numai trup.
Dacă întreaga existență este redusă la hrană, confort, bani, plăceri și satisfacerea dorințelor, omul uită cine este cu adevărat.
El este creat după chipul lui Dumnezeu și chemat la comuniunea cu Creatorul său.
Prin post, omul învață să spună că trupul este important, dar nu este stăpânul sufletului. Hrana este un dar al lui Dumnezeu, dar nu poate lua locul lui Dumnezeu.
Aceasta este una dintre marile lecții ale celor patruzeci de zile petrecute de Hristos în pustie.
Mântuitorul biruiește acolo unde Adam a căzut
Postul lui Hristos are și o semnificație legată de căderea primului om.
Adam a primit în Rai o poruncă referitoare la hrană. Dumnezeu îi oferise toate bunătățile grădinii, dar îi ceruse să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului.
Prin încălcarea poruncii, omul a ales neascultarea.
Hristos vine să vindece această neascultare. Dacă Adam cel vechi cade prin neascultare și prin folosirea greșită a libertății, Hristos, Noul Adam, răspunde prin ascultare, smerenie și postire.
În pustie, diavolul încearcă din nou să îl despartă pe om de Dumnezeu. Numai că de această dată întâlnește ascultarea desăvârșită a lui Hristos.
Mântuitorul refuză transformarea pietrelor în pâini pentru satisfacerea propriei nevoi, refuză ispita afirmării spectaculoase de sine și respinge stăpânirea lumii oferită cu prețul închinării înaintea celui rău.
Prin fiecare răspuns, Hristos reașază libertatea omului în raportul ei firesc cu Dumnezeu.
Adevărata libertate nu înseamnă să facem orice ne dorim, ci să nu devenim robi ai propriilor dorințe.
Postul nu înseamnă numai abținere de la mâncare
Exemplul Mântuitorului ne împiedică să reducem postul la o simplă schimbare de meniu.
Putem să renunțăm la anumite alimente și, cu toate acestea, să rămânem stăpâniți de mânie, mândrie, judecarea aproapelui, iubire de bani sau egoism.
În acest caz, am împlinit o regulă alimentară, dar nu am ajuns încă la scopul duhovnicesc al postului.
Postul adevărat presupune o schimbare lăuntrică.
Creștinul postește pentru a face mai mult loc lui Dumnezeu în viața sa. De aceea, postul este legat în tradiția Bisericii de rugăciune, pocăință, spovedanie, milostenie, iertare și lupta cu patimile.
Mântuitorul ne avertizează și asupra dorinței de a transforma postul într-un motiv de laudă înaintea oamenilor. Postul nu este spectacol și nici performanță spirituală.
El trebuie să fie o lucrare făcută înaintea lui Dumnezeu.
Nu postim pentru a părea mai credincioși decât ceilalți, ci pentru a ne apropia de Dumnezeu și pentru a ne vedea mai limpede propriile slăbiciuni.
Care este adevărata hrană a omului?
Un alt cuvânt al Mântuitorului ne ajută să înțelegem cele patruzeci de zile din pustie:
„Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui.” (Ioan 4, 34).
Aici se află una dintre cele mai frumoase explicații ale postului creștin.
Postul nu înseamnă doar renunțarea la o hrană, ci descoperirea unei alte hrane.
Omul renunță pentru o vreme la anumite lucruri materiale pentru a-și aminti că sufletul său se hrănește din comuniunea cu Dumnezeu, din rugăciune, din Sfânta Scriptură și din împlinirea voii dumnezeiești.
Foamea trupească asumată în post poate deveni astfel o aducere-aminte a unei foame mult mai profunde: foamea după Dumnezeu.
De aceea, postul fără rugăciune riscă să rămână doar o dietă. Iar postul fără iubirea aproapelui își pierde sensul duhovnicesc.
De la cele 40 de zile ale Mântuitorului la Postul Mare
Cele patruzeci de zile petrecute de Hristos în pustie au devenit fundamentale pentru spiritualitatea creștină.
Biserica a păstrat perioada de patruzeci de zile ca timp de pregătire, pocăință și înnoire sufletească, iar Postul Mare este legat în mod profund de această experiență a Mântuitorului.
Creștinul nu postește însă doar pentru a comemora un eveniment petrecut în urmă cu două mii de ani.
El este chemat să participe duhovnicește la viața lui Hristos.
Acesta este unul dintre aspectele esențiale care deosebesc postul creștin: în centrul său se află Hristos.
Postul devine o perioadă în care credinciosul încearcă să-și reînnoiască viața primită prin Botez, să se desprindă de păcat și să se întoarcă mai hotărât către Dumnezeu.
Nu întâmplător, drumul Postului Mare conduce spre Cruce și Înviere. Creștinul este chemat să moară păcatului pentru a trăi împreună cu Hristos.
Postul, rugăciunea și trezvia merg împreună
Faptul că Mântuitorul postește și respinge ispitele imediat după Botezul Său în Iordan are o semnificație importantă și pentru viața noastră.
Viața creștină cere trezvie.
Harul primit de om nu transformă automat existența într-una lipsită de încercări. Creștinul continuă să întâlnească ispite și trebuie să lupte împotriva lor.
Armele acestei lupte sunt tocmai cele pe care ni le arată Hristos: rugăciunea, postul, ascultarea de Dumnezeu și cunoașterea cuvântului Sfintei Scripturi.
Postul îl ajută pe om să-și vadă dependențele, slăbiciunile și patimile. Atunci când renunțăm de bunăvoie la ceva permis, învățăm mai ușor să refuzăm ceea ce este păcătos.
Din această perspectivă, postul este o adevărată școală a libertății.
Cele 40 de zile sunt o lecție pentru fiecare dintre noi
Mântuitorul, fiind fără de păcat, nu avea nevoie de curățire, însă postul Său de patruzeci de zile ne arată calea spre Dumnezeu. Hristos biruiește ispitele prin post, ascultare și smerenie, îndreptând neascultarea lui Adam și amintindu-ne că „nu numai cu pâine va trăi omul”.
Cele patruzeci de zile din pustie ne învață că postul nu este o simplă renunțare la hrană, ci o lucrare duhovnicească. Prin rugăciune, pocăință și înfrânare, omul se desprinde de cele trecătoare și se apropie de cele veșnice.
Postul este, mai presus de toate, o întoarcere către Dumnezeu și o cale spre adevărata libertate sufletească.