Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este unul dintre momentele fundamentale ale istoriei mântuirii.
Dumnezeu Se face Om, Fiul Cel veșnic al Tatălui intră în istorie, iar Cel necuprins primește să fie cuprins în brațele Maicii Sale. De aceea, pentru creștin, întrebarea „Când și unde S-a născut Iisus Hristos?” nu este doar una de ordin istoric sau cronologic. Ea ne conduce spre taina Întrupării și spre împlinirea făgăduințelor făcute de Dumnezeu oamenilor.
Sfânta Scriptură nu ne spune ziua și luna exactă în care S-a născut Iisus Hristos. Putem însă aproxima perioada Nașterii Sale, pornind de la mărturiile biblice și de la reperele istorice. În schimb, locul Nașterii este mărturisit limpede: Betleemul Iudeii.
Mai mult decât atât, atât timpul venirii lui Mesia, cât și locul Nașterii Sale fuseseră vestite cu multe veacuri înainte prin prorocii Vechiului Testament. Astfel, Nașterea Domnului apare nu ca un eveniment întâmplător al istoriei, ci ca împlinirea planului dumnezeiesc de mântuire a omului.
Profețiile despre timpul venirii lui Mesia
Un prim reper privind vremea venirii Mântuitorului îl întâlnim la prorocul Agheu. Acesta vorbește despre slava celui de-al doilea templu și vestește că aceasta va fi mai mare decât slava celui dintâi. Profeția a fost înțeleasă în legătură cu venirea lui Mesia în perioada existenței celui de-al doilea templu.
Mult mai precisă din punct de vedere cronologic este însă cunoscuta profeție a prorocului Daniel despre cele „șaptezeci de săptămâni”.
În interpretarea prezentată de tradiția creștină, aceste săptămâni sunt „săptămâni de ani”. Cele 70 de săptămâni reprezintă astfel 490 de ani. În interiorul acestei perioade, profeția vorbește despre venirea Celui-Uns, adică a lui Mesia.
Calculul profetic pornește de la porunca privind restaurarea Ierusalimului. Cele 69 de săptămâni, adică 69 × 7 ani, înseamnă 483 de ani. Potrivit cronologiei prezentate în această interpretare, perioada conduce aproximativ spre anul 27 d.Hr., vremea în care Mântuitorul avea să Se arate public poporului.
Momentul descoperirii Sale publice este legat de Botezul în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul Îl arată atunci oamenilor pe Hristos, iar de aici începe activitatea Sa publică.
Evanghelia după Luca ne spune că Iisus avea „ca la treizeci de ani” când Și-a început lucrarea. Dacă numărăm înapoi aproximativ trei decenii de la începutul propovăduirii Sale, ajungem la anii 4-5 înaintea erei creștine.
Cum poate Hristos să Se fi născut „înainte de Hristos”?
La prima vedere, afirmația că Mântuitorul S-a născut în jurul anului 5 î.Hr. pare contradictorie. Cum ar putea Hristos să Se fi născut cu câțiva ani „înainte de Hristos”?
Explicația se află în modul în care a fost alcătuit calendarul erei creștine.
Sistemul de numărare a anilor de la Nașterea Domnului a fost stabilit la câteva secole după evenimentele evanghelice, fiind legat de lucrarea călugărului Dionisie Exiguul. Calculul său nu a putut stabili cu precizie absolută anul Nașterii Mântuitorului și a rezultat o diferență de câțiva ani.
Un reper istoric important este Irod cel Mare. Evanghelia după Matei arată limpede că Iisus S-a născut în timpul domniei lui Irod. Dacă moartea acestuia este plasată în anul 4 î.Hr., atunci Nașterea Domnului trebuie așezată înaintea acestui moment.
Din aceste considerente, o datare aproximativă în jurul anilor 5-4 î.Hr. este compatibilă cu reperele prezentate de izvoarele biblice și istorice.
Prin urmare, expresia „înainte de Hristos” este, în acest caz, doar rezultatul unei imperfecțiuni a sistemului cronologic alcătuit ulterior, nu afirmația că Mântuitorul S-ar fi născut literalmente înaintea propriei Sale Nașteri.
S-a născut Iisus pe 25 decembrie?
Sfânta Scriptură nu menționează ziua și luna Nașterii Domnului. Așadar, nu putem demonstra numai din textul biblic că Iisus Hristos S-a născut în ziua de 25 decembrie.
În primele veacuri creștine au existat și practici liturgice diferite. În anumite regiuni ale Răsăritului, Nașterea și Botezul Domnului au fost celebrate împreună la 6 ianuarie. Ulterior, sărbătoarea Nașterii Domnului s-a statornicit la 25 decembrie, dată care a primit o profundă semnificație creștină.
Pentru Biserică, esențial nu este faptul că ni s-ar fi păstrat certificatul cronologic al zilei Nașterii, ci realitatea evenimentului: Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și S-a făcut Om pentru mântuirea noastră.
Hristos este „Soarele dreptății”, Cel Care luminează întunericul lumii. De aceea, sărbătoarea Crăciunului nu este simpla comemorare anuală a unei nașteri petrecute cândva în istorie, ci mărturisirea tainei Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Betleemul, locul profețit al Nașterii
Dacă ziua exactă a Nașterii nu ne este cunoscută, locul este indicat cu claritate: Betleemul Iudeii.
Cu multe veacuri înainte de Nașterea Domnului, prorocul Miheia vestise:
„Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei.”
Profeția este remarcabilă deoarece Maica Domnului și Dreptul Iosif locuiau în Nazaretul Galileii. Evenimentele istorice îi conduc însă tocmai la Betleem, cetatea lui David, unde Se naște Pruncul Iisus.
Evanghelia după Luca relatează că Iosif s-a suit din Galileea, din Nazaret, în Iudeea, „în cetatea lui David, care se numește Betleem”, pentru înscriere. Astfel, ceea ce pare la nivel omenesc o împrejurare administrativă devine cadrul împlinirii unei prorocii rostite cu secole înainte.
De ce este important Betleemul?
Betleemul era o cetate mică, dar avea o mare însemnătate în istoria biblică. Era legat de regele David, din seminția căruia trebuia să vină Mesia după trup.
Însuși numele Betleemului a fost tâlcuit prin expresia „casa pâinii”. Pentru creștin, această denumire dobândește o frumusețe aparte. În „casa pâinii” Se naște Hristos, Cel Care avea să spună: „Eu sunt pâinea vieții”.
Există aici o legătură duhovnicească profundă între locul Nașterii și misiunea Mântuitorului. Cel Care Se naște în Betleem vine să Se ofere pe Sine lumii drept hrană spre viața veșnică.
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază precizia profeției lui Miheia: prorocul nu spune doar că Mesia va locui în Betleem, ci că din Betleem „va ieși” Stăpânitorul. Cu alte cuvinte, profeția indică tocmai locul venirii Sale în lume.
De la slava dumnezeiască la smerenia ieslei
Există însă un amănunt și mai tulburător. Mesia Cel așteptat, Fiul lui Dumnezeu, nu Se naște într-un palat.
Evanghelia ne spune că Maica Domnului L-a înfășat și L-a culcat în iesle, pentru că nu mai era loc pentru ei în casa de oaspeți.
Această smerenie a Nașterii descoperă încă de la început chipul lucrării lui Hristos. Împăratul cerurilor intră în lume în sărăcie. Cel Căruia Îi aparțin cerul și pământul nu caută măreția omenească. Cel veșnic primește condiția Pruncului.
În limbaj teologic, această coborâre este legată de chenoză, de smerita „deșertare” de slavă a Fiului lui Dumnezeu prin asumarea firii omenești.
Betleemul și ieslea devin astfel o adevărată lecție de teologie. Dumnezeu arată omului că adevărata măreție nu stă în putere, bogăție și slavă lumească, ci în iubirea care se smerește și se dăruiește.
Nașterea Domnului, împlinirea făgăduințelor
Privite împreună, profețiile Vechiului Testament și mărturiile Evangheliilor alcătuiesc pentru creștin o imagine unitară.
Prorocii vestesc venirea lui Mesia. Daniel oferă un reper profetic asupra timpului venirii Celui-Uns. Miheia indică Betleemul. Mesia este legat de seminția lui David. Evangheliile Îl prezintă pe Iisus născându-Se tocmai în Betleem, în vremea lui Irod, și începându-Și lucrarea publică la maturitate.
În perspectiva credinței ortodoxe, toate acestea mărturisesc lucrarea providenței dumnezeiești în istorie.
Nașterea lui Hristos nu reprezintă începutul existenței Fiului lui Dumnezeu. Cel născut în Betleem este Fiul veșnic al Tatălui, Care Se naște după trup din Fecioara Maria. De aceea, Crezul mărturisește că Fiul este „născut din Tatăl mai înainte de toți vecii”, iar pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”.
Hristos, primit în inimă
Nu cunoaștem ziua exactă a Nașterii Mântuitorului, iar anul este stabilit aproximativ în jurul anilor 5-4 î.Hr. Știm însă că Hristos S-a născut în Betleemul Iudeii, împlinind prorocia lui Miheia.
Dincolo de date și locuri, Nașterea Domnului ne descoperă smerenia și iubirea lui Dumnezeu. Hristos vine în lume într-o iesle și caută nu bogăția omului, ci inima lui.
De aceea, adevărata pregătire pentru Crăciun înseamnă să-I facem loc Mântuitorului în sufletele noastre, prin credință, rugăciune, pocăință și iubire. Întrebarea rămâne pentru fiecare dintre noi: Îi facem loc lui Hristos în inima noastră?