Credința în Hristos este cel mai de preț dar pe care îl poate primi omul.
Ea aduce lumină în suflet, pace în inimă și nădejde în viața veșnică. Totuși, există un pericol subtil pe care mulți creștini îl întâlnesc fără să-și dea seama: dorința de a-i convinge pe ceilalți cu orice preț. Din dragoste pentru adevăr, ajung uneori să provoace certuri, tensiuni și dezbinare chiar în propria familie.
Sfânta Scriptură ne îndeamnă să mărturisim credința, dar în același timp ne cere să o facem cu înțelepciune, cu blândețe și cu dragoste. Dumnezeu nu dorește ca numele Lui să fie motiv de scandal, ci izvor de pace și de mântuire.
Ieromonahul Savatie Baștovoi spune un lucru de mare folos:
„Va veni vremea când vei discuta. Dacă ești întrebat, răspunde, dar dacă nu ești întrebat, de ce provoci discuții? Ce, cuvintele sfinte trebuie să devină prilej de ceartă și de neînțelegere între frați?” Acest sfat exprimă foarte bine atitudinea pe care trebuie să o aibă orice creștin.
Adevărul nu se impune cu forța
Mulți cred că, dacă dețin adevărul credinței, sunt obligați să-l spună oricui și în orice moment. Însă adevărul spus fără discernământ poate răni, poate închide inimi și poate provoca împotrivire.
Mântuitorul Însuși nu vorbea tuturor la fel. Uneori predica mulțimilor, alteori răspundea doar celor care Îl întrebau, iar în fața unor oameni ostili prefera să tacă. Înaintea lui Irod, de exemplu, Domnul nu a răspuns deloc, deși ar fi putut spune multe.
Există un timp al cuvântului și un timp al tăcerii. Înțeleptul Solomon spune:
„Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.” (Eclesiastul 3, 1)
Dacă Dumnezeu rânduiește toate la vremea potrivită, și noi trebuie să învățăm să așteptăm momentul în care sufletul celui de lângă noi este pregătit să asculte.
Nu orice discuție aduce folos
De multe ori, certurile religioase nu schimbă pe nimeni. Fiecare își întărește propriile convingeri și pleacă mai împietrit decât înainte.
Sfântul Apostol Pavel avertizează:
„Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte.” (Tit 3, 9)
Scopul unei conversații despre Dumnezeu nu este să demonstrăm că avem dreptate, ci să-L facem pe Hristos cunoscut.
Când discuția se transformă într-o competiție de argumente, Hristos dispare din centrul atenției și rămâne doar orgoliul omenesc. Atunci credința încetează să mai fie mărturisire și devine motiv de ceartă.
Cum procedăm cu cei din familie?
Poate cea mai grea situație este aceea în care proprii părinți, frați, copii sau rude nu înțeleg viața duhovnicească.
Unii spun:
– „Nu trebuie să mergi atât de des la biserică.”
– „Poți fi și cu Dumnezeu, și cu lumea.”
– „Exagerezi cu postul și rugăciunea.”
– „Toți sunt la fel, nu contează.”
În astfel de momente apare ispita de a răspunde imediat, de a demonstra, de a combate fiecare afirmație.
Dar Ieromonahul Savatie Baștovoi oferă un sfat plin de înțelepciune: să nu intrăm în astfel de discuții atunci când omul nu este pregătit să primească cuvântul lui Dumnezeu.
Nu înseamnă că renunțăm la adevăr. Înseamnă că respectăm libertatea celui de lângă noi și așteptăm clipa potrivită.
Așa cum o sămânță nu rodește dacă este aruncată pe pământ înghețat, nici cuvântul lui Dumnezeu nu rodește într-o inimă închisă.
Blândețea convinge mai mult decât argumentele
Sfântul Apostol Petru ne spune:
„Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră,” (1 Petru 3, 15)
Observăm că Apostolul nu spune să provocăm discuții, ci să răspundem atunci când suntem întrebați.
Mai mult, răspunsul trebuie oferit cu blândețe. Blândețea nu este slăbiciune. Ea este puterea de a nu răspunde răului cu rău și de a nu transforma conversația într-o ceartă. Un om liniștit poate spune adevăruri foarte adânci fără să rănească pe nimeni. În schimb, același adevăr spus cu mânie poate închide pentru mulți ani inima celui care îl ascultă.
Viața noastră trebuie să vorbească înaintea cuvintelor
Oamenii sunt impresionați mai puțin de discursuri și mai mult de exemplu.
Dacă spunem că suntem creștini, dar ne enervăm ușor, judecăm, ridicăm tonul și ne certăm cu toți, mărturia noastră își pierde puterea.
Domnul spune:
„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 16)
Familia observă dacă rugăciunea ne face mai răbdători. Observă dacă postul ne face mai smeriți.
Observă dacă mersul la biserică ne face mai iubitori.
Aceasta este cea mai puternică predică. Uneori, ani întregi de tăcere și exemplu bun valorează mai mult decât sute de ore de dispute.
Să avem răbdare cu lucrarea lui Dumnezeu
Noi nu convertim pe nimeni. Numai Dumnezeu schimbă inima omului. Rolul nostru este să ne rugăm, să iubim și să fim disponibili atunci când cineva caută sincer adevărul. Există persoane care ani la rând au respins credința, iar apoi, într-o singură clipă, Dumnezeu le-a luminat sufletul. De aceea nu trebuie să deznădăjduim. Poate că astăzi rudele noastre nu vor să audă despre Hristos. Poate că mâine vor veni ele însele și vor întreba. Poate că o suferință, o încercare sau o bucurie neașteptată le va deschide inima. Noi nu știm când lucrează harul lui Dumnezeu. De aceea trebuie să așteptăm cu răbdare și să nu stricăm prin certuri ceea ce Dumnezeu pregătește în taină.
Dragostea este mai importantă decât victoria într-o dispută
Ce folos dacă reușim să câștigăm o ceartă, dar pierdem sufletul fratelui nostru?
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.” (1 Corinteni 13, 4-5)
Dacă dragostea lipsește, chiar și cele mai corecte argumente devin reci și fără viață. Adevărata mărturisire a credinței începe cu iubirea aproapelui.
Uneori, cea mai frumoasă mărturisire este să taci, să zâmbești, să ajuți și să te rogi pentru cel care nu te înțelege. În felul acesta îi lași lui Dumnezeu loc să lucreze.
Credința se mărturisește prin iubire
Credința în Hristos este comoara cea mai de preț pe care o avem, însă ea nu trebuie transformată într-o armă împotriva celor care încă nu înțeleg sau nu sunt pregătiți să primească adevărul.
Să nu provocăm discuții fără rost și să nu căutăm să demonstrăm cu orice preț că avem dreptate. Dacă suntem întrebați, să răspundem cu smerenie, cu blândețe și cu răbdare. Dacă nu suntem întrebați, să lăsăm viața noastră să vorbească prin fapte, iar rugăciunea să lucreze acolo unde cuvintele nu mai pot ajunge.
Dumnezeu cunoaște timpul potrivit pentru fiecare suflet. El știe când o inimă este gata să primească lumina Evangheliei. Iar noi suntem chemați să fim mărturisitori ai adevărului, nu prin ceartă, ci prin pace; nu prin mândrie, ci prin smerenie; nu prin constrângere, ci prin iubire.
Atunci credința noastră va deveni cu adevărat lumină pentru cei din jur și cale spre Hristos, iar nu prilej de dezbinare între frați.