EPISODUL II
Preambul
La data de 15 martie 2026, AGERPRES a publicat articolul intitulat „Creșterea cotațiilor internaționale pentru aur și argint scumpește bijuteriile din România”, în care Mihai Trif, președintele Colegiului Producătorilor și Comercianților de Bijuterii (CPCB), formulează o serie de afirmații critice la adresa caselor de amanet și a comercianților de bijuterii second-hand. Tema abordată nu este una nouă, ci reprezintă reluarea unui discurs promovat periodic în spațiul public, discurs care provine din zona producatorilor de bijuterii deranjati de existenta bijuteriilor second hand si in general de tot ceea ce ii concureaza.
În continuarea primului episod al articolului „Mihai Trif, președintele Colegiului Producătorilor și Comercianților de Bijuterii, strigă: «Hoții!»”, redactia a solicitat un punct de vedere domnului Traian Preduț, administrator al societății Carla Corporation din Constanța, companie care desfășoară, printre alte activități, comerț cu obiecte din aur second-hand.
Punctul de vedere al domnului Traian Preduț
„Cui au folosit restricțiile? Povestea unei piețe remodelate prin reglementare”
„Cu mai mulți ani în urmă, mii de operatori economici din domeniul comerțului cu bijuterii second-hand și al metalelor prețioase s-au confruntat cu o serie de restricții care le-au modificat radical condițiile de desfășurare a activității. Pentru unii acestea au însemnat costuri suplimentare, pentru alții au reprezentat începutul ieșirii de pe piață. În același timp, alți operatori și-au consolidat o poziție privilegiată, devenind beneficiarii unor împrejurări remarcabil de favorabile. A fost vorba despre simple coincidențe sau despre rezultatul unei influențe exercitate asupra mecanismelor de reglementare?
Ori de câte ori concurența este limitată prin intermediul unor reglementări administrative, apar inevitabil întrebări incomode, dar pe deplin legitime.
Dincolo de disputa aparent tehnică privind comercializarea bijuteriilor second-hand se conturează o problematică mult mai amplă: pot fi utilizate instituțiile statului și instrumentele de reglementare pentru a favoriza interesele economice ale unui grup restrâns de operatori?
Analiza evoluțiilor din ultimii ani pare să contureze un tipar care merită examinat cu maximă rigoare.
Pe de o parte se află comercianții independenți, operatorii din segmentul second-hand, casele de amanet și societățile implicate în reciclarea metalelor prețioase. Pe de altă parte se regăsesc operatorii consacrați ai industriei, reuniți în jurul unei organizații profesionale care și-a asumat, în mod constant, rolul de reprezentant al intereselor sectorului.
În acest context, domnul Mihai Trif susține de ani de zile un discurs potrivit căruia piața bijuteriilor din metale și pietre prețioase ar trebui rezervată exclusiv operatorilor tradiționali, în timp ce ceilalți participanți la piață sunt prezentați, în mod repetat, drept o problemă ce trebuie eliminată.
Potrivit criticilor acestei abordări, de fiecare dată când o anumită categorie de operatori economici a devenit un concurent incomod, au fost promovate inițiative legislative sau administrative care au restrâns activitatea exact a acelor operatori. Într-o primă etapă, presiunea s-ar fi manifestat prin măsuri fiscale considerate de unii drept o formă de dublă impozitare. Ulterior, după contestarea și înlăturarea acestor mecanisme, restricțiile s-ar fi mutat în zona administrativă, prin interpretări și ordine interne emise în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), referitoare la marcarea bijuteriilor second-hand, măsuri pe care criticii le califică drept excesive și lipsite de temei legal.
Din perspectivă economică, efectele unui asemenea proces sunt ușor de înțeles: atunci când o parte dintre concurenți este împinsă în afara pieței, cota de piață, baza de clienți și profiturile aferente nu dispar, ci sunt redistribuite între operatorii rămași.
Aceasta reprezintă una dintre ideile centrale ale dezbaterii. Nu este nevoie de construcții teoretice sofisticate pentru a identifica potențialii beneficiari ai unei măsuri restrictive. Atunci când o decizie dezavantajează o categorie de operatori și avantajează o alta, analiza trebuie să înceapă, în mod firesc, cu identificarea celor care au rămas în posesia unei piețe mai puțin concurențiale.
Suspiciunile capătă însă o dimensiune suplimentară atunci când, în ecuație, apar persoane aflate în poziții de autoritate publică și eventuale legături familiale, profesionale sau economice cu actorii care ar fi avut de câștigat în urma acestor măsuri.
Într-un asemenea context, întrebarea nu mai este doar cine a beneficiat de efectele restricțiilor, ci și cine a influențat procesul de elaborare și aplicare a regulilor.
Criticii susțin că situația nu se încadrează neapărat în definiția juridică a unui cartel clasic, ci seamănă mai degrabă cu ceea ce literatura de specialitate descrie drept capturarea reglementării (regulatory capture): utilizarea influenței asupra autorităților administrative pentru instituirea unor bariere în calea concurenței și protejarea poziției privilegiate a anumitor operatori economici.
În măsura în care asemenea suspiciuni ar fi confirmate prin probe și investigații, discuția ar depăși cu mult limitele unei simple dispute comerciale, dobândind relevanță pentru interesul public.
Din această perspectivă, întrebarea esențială nu este doar dacă anumite măsuri au fost conforme cu cadrul legal existent la momentul adoptării lor, ci și cine a obținut efectiv avantaje economice ca urmare a aplicării acestora.
În economie, traseul beneficiilor reprezintă adesea cea mai directă cale către înțelegerea mecanismelor care au generat o anumită situație. Indiferent de concluziile la care vor conduce eventualele investigații, toate întrebările converg, în cele din urmă, către aceeași direcție: efectele economice produse și beneficiarii lor. De regulă, acesta este punctul din care începe orice analiză serioasă.
Va urma.”
Vezi si : https://jurnal365.ro/deputatul-pnl-hutuca-bogdan-iulian-dispret-abuz-si-nesimtire/