Dumnezeu este Atotputernic și nu are nevoie de ajutor pentru a ne păzi.
Și totuși, în marea Sa iubire față de oameni, a rânduit ca fiecare dintre noi să aibă un înger păzitor. De ce? Pentru că prezența îngerului nu arată o limită a puterii lui Dumnezeu, ci tocmai bogăția purtării Sale de grijă. Îngerul păzitor este unul dintre darurile nevăzute prin care Dumnezeu ne însoțește de-a lungul vieții, ne îndeamnă spre bine și ne ocrotește în împrejurări pe care, de multe ori, nici măcar nu le conștientizăm.
Dumnezeu ne-ar putea păzi singur. Atunci de ce ne trimite îngeri?
Întrebarea este cât se poate de firească: dacă Dumnezeu este pretutindeni și toate sunt în puterea Lui, de ce mai este nevoie de un înger păzitor?
Răspunsul poate fi înțeles privind felul în care lucrează Dumnezeu în întreaga creație. El ar putea săvârși totul în mod direct, fără mijlocirea nimănui. Și totuși, Dumnezeu a rânduit ca oamenii să se ajute unii pe alții, părinții să-și ocrotească pruncii, preoții să slujească Bisericii, iar îngerii să împlinească anumite slujiri nevăzute.
Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu are nevoie de ajutor. Înseamnă că, din iubire, El îi face și pe ceilalți părtași lucrării Sale.
Îngerul păzitor nu Îl înlocuiește pe Dumnezeu. El este slujitorul lui Dumnezeu și împlinește voia Lui. Tocmai de aceea, existența îngerului păzitor trebuie să ne amintească nu atât de puterea îngerilor, cât de bunătatea Celui care ni i-a dăruit.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul spunea că îngerul păzitor este un semn al grijii lui Dumnezeu pentru fiecare om.
Un prieten nevăzut care ne însoțește
Viața omului este plină de primejdii pe care nu le vede. Unele sunt trupești, altele sufletești. Uneori ne dăm seama că am fost la un pas de o nenorocire. Alteori trecem mai departe fără să știm măcar de ce am fost feriți.
Credința în îngerul păzitor ne amintește că omul nu este singur în această călătorie.
Biserica ne învață să cerem de la Dumnezeu „înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor și trupurilor noastre”. Este o cerere pe care creștinul o aude de nenumărate ori în slujbele bisericești.
Aceste cuvinte sunt foarte importante. Îngerul nu este prezentat numai ca un apărător în fața primejdiilor trupești. El este și un „credincios îndreptător”.
Cu alte cuvinte, ocrotirea lui privește mai ales drumul nostru către Dumnezeu.
Omul se teme adesea de boală, accident, lipsuri sau moarte. Dar există și primejdii ale sufletului: păcatul, deznădejdea, ura, mândria, nepăsarea față de Dumnezeu. Iar acestea pot fi mult mai greu de observat.
Îngerul păzitor ne însoțește tocmai în această luptă nevăzută.
Îngerul ne păzește, dar nu ne anulează libertatea
Atunci apare o altă întrebare: dacă avem înger păzitor, de ce ni se întâmplă lucruri rele? De ce oamenii suferă? De ce cad în păcat?
Pentru că îngerul păzitor nu transformă viața omului într-o existență fără încercări și nu îi desființează libertatea.
Dumnezeu Însuși respectă libertatea omului. Cu atât mai mult o respectă îngerul trimis de El.
Îngerul ne poate îndemna spre bine, ne poate feri de anumite primejdii potrivit voii lui Dumnezeu și poate mijloci pentru noi, dar nu ne obligă să alegem binele.
Omul poate refuza.
De câte ori nu am simțit în conștiință că ar trebui să ne oprim înainte de a spune un cuvânt rău? De câte ori nu ne-a venit gândul să iertăm, să ne rugăm, să plecăm dintr-un loc nepotrivit sau să renunțăm la ceva rău?
Nu trebuie să atribuim automat fiecare gând unei intervenții îngerești. Avem conștiință, rațiune și libertate. Dar viața duhovnicească ne învață să fim atenți la chemarea binelui și să nu ne obișnuim să o înăbușim.
Grija minunată pentru copiii cei mici
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul vorbea în mod deosebit despre ocrotirea copiilor. El spunea: „Îngerii ocrotesc în mod deosebit pe copiii cei mici și încă cu câtă grijă îi păzesc!”.
Pentru a arăta această purtare de grijă, Sfântul Paisie povestește o întâmplare impresionantă.
O mamă și-a luat pruncul cu ea la ogor. După ce l-a alăptat, l-a așezat în leagăn și s-a dus să lucreze. Când s-a întors după puțină vreme, a văzut ceva înspăimântător: copilul ținea în mână un șarpe și se uita liniștit la el.
Rămăsese puțin lapte în jurul gurii copilului. Șarpele, atras de miros, se apropiase și începuse să lingă laptele, iar pruncul îl prinsese cu mâna.
Mama, văzând scena, a început să strige. Speriat de glasul ei, copilul a dat drumul șarpelui, iar acesta a fugit.
Sfântul Paisie încheie simplu această întâmplare: „Iată cum Dumnezeu îi păzește pe copii”.
Povestirea nu trebuie să ne împingă spre imprudență și nici spre ideea că unui om credincios nu i se poate întâmpla nimic rău. Mesajul ei este altul: există momente în care purtarea de grijă a lui Dumnezeu lucrează dincolo de ceea ce omul poate vedea sau controla.
De câte primejdii am fost păziți fără să știm?
Ne amintim cu ușurință necazurile prin care am trecut. Mult mai greu ne putem aminti necazurile care nu s-au întâmplat.
Și tocmai aici se ascunde o mare taină.
Nu știm de câte ori am fost feriți de o întâlnire rea, de un accident, de o hotărâre pripită sau de o ispită care ar fi avut urmări grele. Nu știm câte lucruri s-au petrecut în jurul nostru fără ca noi să le vedem.
Omul observă mai ales ceea ce îl doare. Dumnezeu însă vede întregul drum.
De aceea, credința în purtarea de grijă dumnezeiască ne învață și recunoștința. Nu trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu numai atunci când primim ceea ce am cerut. Putem să-I mulțumim și pentru binele pe care nu îl cunoaștem.
Poate că unele dintre cele mai mari binefaceri ale vieții noastre sunt tocmai acelea despre care nu vom afla niciodată pe acest pământ.
Cum să ne raportăm la îngerul păzitor?
Creștinul nu trebuie să transforme credința în îngeri într-o preocupare pentru senzațional sau într-o căutare a unor semne extraordinare.
Calea Bisericii este mult mai simplă și mai sănătoasă: rugăciunea.
Ne putem ruga îngerului păzitor dimineața și seara, îi putem cere ajutorul înaintea unei călătorii, în vreme de tulburare sau atunci când simțim că ne este greu să alegem ceea ce este drept.
Dar, mai presus de toate, trebuie să încercăm să trăim astfel încât să nu ne îndepărtăm prin voința noastră de Dumnezeu.
Nu este de ajuns să cerem ocrotire și apoi să alergăm voit spre păcat. Nu putem cere lumină, dar să alegem permanent întunericul. Rugăciunea către îngerul păzitor trebuie să fie însoțită de dorința omului de a se îndrepta.
Îngerul păzitor este un semn al iubirii lui Dumnezeu
În cele din urmă, întrebarea „De ce ne dă Dumnezeu un înger păzitor dacă El Însuși ne poate păzi?” își găsește răspunsul în iubire.
Tocmai pentru că poate face totul, Dumnezeu a ales să ne dăruiască și această ocrotire.
Îngerul păzitor este un semn că viața noastră nu este neînsemnată înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă omul se simte uneori uitat de toți, credința Bisericii îi spune că nu este părăsit.
Există o lume pe care ochii noștri nu o văd, dar aceasta nu înseamnă că ea nu există.
Iar îngerul păzitor ne amintește că purtarea de grijă a lui Dumnezeu poate lucra și în tăcere, fără zgomot, fără minuni spectaculoase și fără ca noi să înțelegem pe moment ce s-a întâmplat.
Poate că nu vom ști niciodată, în această viață, de câte ori îngerul nostru păzitor ne-a ferit de o primejdie
Poate nu vom afla de câte ori Dumnezeu a oprit un rău înainte ca acesta să ajungă la noi sau de câte ori ne-a chemat spre bine printr-un îndemn discret al conștiinței.
Dar putem trăi cu recunoștință.
Dumnezeu nu ne-a făgăduit o viață fără încercări, însă nu ne-a lăsat singuri în mijlocul lor. Ne-a dat Biserica, rugăciunea, Sfintele Taine și, în purtarea Sa de grijă, ne-a rânduit și ocrotirea îngerului păzitor.
De aceea, atunci când ne ridicăm dimineața și când ne așezăm seara la rugăciune, să ne amintim și de acest dar nevăzut.
Iar când am trecut cu bine printr-o primejdie, când copilul nostru a fost ferit de un necaz sau când o situație care putea avea urmări grele s-a încheiat neașteptat de bine, înainte de a spune că „am avut noroc”, să ne ridicăm pentru o clipă gândul către Dumnezeu.
Poate că am văzut doar rezultatul. Purtarea Lui de grijă a rămas nevăzută.