Trăim într-o lume în care, deși mijloacele de comunicare sunt mai numeroase ca oricând, oamenii par tot mai îndepărtați unii de alții.
Vedem conflicte între popoare, neînțelegeri între frați, certuri între soți și răceală chiar între cei care locuiesc sub același acoperiș. În multe locuri, dragostea adevărată a fost înlocuită de egoism, interes personal, mândrie și indiferență.
Această realitate nu este nouă.
Mântuitorul Iisus Hristos a vestit mai înainte:
„Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.” (Matei 24, 12).
Cuvintele Sale descriu cu exactitate vremurile pe care le trăim. Însă întrebarea rămâne: de ce s-a stins dragostea dintre oameni? Care este cauza acestei răceli sufletești și cum poate fi reaprins focul iubirii creștine?
Răspunsul îl găsim în Sfânta Scriptură și în învățătura Sfintei Biserici.
Iubirea, temelia vieții creștine
Întreaga învățătură a Evangheliei se sprijină pe iubire. Când un învățător de lege L-a întrebat pe Mântuitorul care este cea mai mare poruncă, El a răspuns:
„El i-a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău».Aceasta este marea şi întâia poruncă.Iar a doua, la fel ca aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi prorocii.” (Matei 22, 37-40).
Prin aceste cuvinte, Domnul arată că iubirea este esența vieții creștine. Nu postul singur, nu rugăciunea singură și nici faptele bune luate separat nu sunt suficiente fără iubire.
Sfântul Apostol Pavel spune limpede:
„Şi de aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.” (I Corinteni 13, 2).
Așadar, adevăratul creștin este omul care iubește. El Îl iubește pe Dumnezeu și, din această iubire, îi iubește și pe oameni.
Dumnezeu este izvorul iubirii
Preotul Iosif Trifa arăta că rădăcina iubirii se află în Dumnezeu.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune:
„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (I Ioan 4, 8).
Acest verset descoperă un adevăr profund. Dumnezeu nu doar că iubește, ci El este însăși Iubirea. Din El izvorăște orice formă de dragoste curată, sfântă și jertfelnică.
Atunci când omul se apropie de Dumnezeu prin rugăciune, prin participarea la Sfânta Liturghie, prin Spovedanie și Împărtășanie, sufletul său se umple de iubire. Harul lui Dumnezeu îi schimbă inima și îl face capabil să ierte, să rabde și să ajute.
În schimb, când omul se depărtează de Dumnezeu, se usucă și izvorul iubirii din sufletul său. În locul dragostei apar egoismul, mânia, invidia și ura. Așa se explică de ce lumea modernă, care Îl exclude tot mai mult pe Dumnezeu din viața publică și personală, cunoaște tot mai multe conflicte și dezbinări.
Păcatul, marele dușman al iubirii
Dragostea nu se stinge dintr-o dată. Ea este slăbită treptat de păcat. Mândria îl face pe om să se considere mai important decât ceilalți. Lăcomia îl determină să urmărească doar propriul interes. Invidia îl face să sufere pentru binele aproapelui. Mânia îl împinge spre certuri și răzbunare.
Toate aceste patimi distrug iubirea.
Primii oameni, Adam și Eva, trăiau în comuniune deplină cu Dumnezeu și între ei. După cădere, însă, păcatul a adus dezbinarea. Chiar în primele pagini ale Scripturii vedem cum Cain își ucide fratele, pe Abel. De atunci, istoria omenirii este marcată de războaie, conflicte și neînțelegeri.
Păcatul îl face pe om să se închidă în sine și să nu mai vadă chipul lui Dumnezeu din aproapele său. În loc să dăruiască, el caută să primească. În loc să slujească, dorește să fie slujit.
Astfel, iubirea se răcește și dispare.
De ce se urăsc oamenii astăzi?
Privind la societatea contemporană, observăm că multe dintre valorile creștine au fost înlocuite cu idealuri lumești. Succesul personal, bogăția, puterea și plăcerea sunt adesea considerate mai importante decât iubirea și smerenia.
Tehnologia a apropiat oamenii la nivel exterior, dar nu întotdeauna și la nivel sufletesc. Mulți comunică zilnic prin mesaje și rețele sociale, însă se simt singuri și neînțeleși. Familia, care ar trebui să fie școala iubirii, este adesea afectată de lipsa dialogului și a răbdării.
De asemenea, individualismul contemporan îi învață pe oameni să se gândească mai întâi la ei înșiși. Cultura modernă promovează adesea ideea că fericirea constă în satisfacerea propriilor dorințe, nu în slujirea aproapelui.
Însă Evanghelia ne învață exact contrariul.
Domnul Iisus Hristos spune:
,,Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. ” (Ioan 15, 13).
Adevărata iubire presupune jertfă. Fără jertfă nu există iubire autentică.
Jertfa lui Hristos, modelul iubirii desăvârșite
Cel mai mare exemplu de iubire este însăși Crucea lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu a venit în lume și S-a jertfit pentru mântuirea oamenilor.
Sfântul Apostol Pavel scrie:
,,Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. ” (Romani 5, 8).
Mântuitorul nu Și-a dat viața doar pentru cei buni, ci pentru întreaga omenire.
El S-a rugat chiar și pentru cei care Îl răstigneau:
„Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.” (Luca 23, 34).
Această iubire fără margini este modelul pe care fiecare creștin este chemat să-l urmeze. Nu este suficient să iubim doar pe cei care ne iubesc.
Domnul spune:
„Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,” (Matei 5, 44).
Aceasta este măsura iubirii creștine și aceasta este calea prin care lumea poate fi vindecată.
Cum poate fi reaprinsă dragostea dintre oameni?
Reînvierea iubirii începe cu întoarcerea la Dumnezeu. Nu putem dărui ceea ce nu avem. Dacă dorim să iubim cu adevărat, trebuie mai întâi să ne apropiem de Izvorul iubirii.
Rugăciunea sinceră înmoaie inima. Spovedania curățește sufletul de povara păcatelor. Sfânta Împărtășanie unește omul cu Hristos și îi oferă puterea de a iubi.
De asemenea, iubirea crește prin exercițiu. Ea se manifestă prin gesturi simple: un cuvânt bun, o iertare oferită la timp, o mână întinsă celui aflat în nevoie, o vizită făcută unui bolnav sau o rugăciune pentru cei aflați în suferință.
Sfântul Apostol Ioan ne îndeamnă:
„Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.” (I Ioan 3, 18).
Iubirea adevărată nu este doar un sentiment, ci o faptă concretă.
Dragostea dintre oameni se stinge atunci când oamenii se îndepărtează de Dumnezeu
Ura, dezbinarea și egoismul sunt roadele păcatului și ale lipsei de comuniune cu Creatorul. Așa cum spunea Preotul Iosif Trifa, Dumnezeu și Jertfa Fiului Său sunt izvorul iubirii, iar atunci când omul găsește acest izvor, întreaga sa viață devine un izvor de iubire creștină.
Într-o lume marcată de conflicte și răceală sufletească, Evanghelia iubirii rămâne cea mai mare speranță a omenirii. Nicio filosofie, nicio ideologie și nicio descoperire omenească nu au putut oferi ceva mai înalt decât porunca lui Hristos: iubirea de Dumnezeu și de aproapele.
Fiecare creștin este chemat să reaprindă această lumină în propria inimă. Atunci când iubirea lui Hristos va locui din nou în sufletele oamenilor, ura va fi biruită, familiile se vor întări, comunitățile se vor uni și lumea va deveni mai aproape de Împărăția lui Dumnezeu.
Așa cum spune Sfânta Scriptură:
„Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. ” (I Corinteni 13, 13).