Într-o lume în care valorile se schimbă cu o viteză amețitoare, iar omul pare tot mai dezorientat, există o temelie care rămâne neschimbată: Sfânta Scriptură.
Civilizații au apărut și au dispărut, imperii au înflorit și au căzut, ideologii au fascinat generații întregi și apoi au fost uitate. Numai Cuvântul lui Dumnezeu a rămas același, călăuzind milioane de suflete către adevăr și mântuire.
Arhimandritul Arsenie Papacioc spunea cu o simplitate dezarmantă:
„Scriptura nu poate fi biruită sau mințită. Iar cine trăiește după Scriptură va trăi cât trăiește Scriptura.”
Aceste cuvinte nu vorbesc doar despre durata vieții pământești, ci despre viața veșnică pe care Dumnezeu o pregătește celor ce Îl iubesc și Îi împlinesc poruncile.
În fața tulburărilor lumii, creștinul nu este chemat la disperare, ci la credincioșie. Nu evenimentele istorice hotărăsc destinul omului, ci relația sa cu Dumnezeu. De aceea, adevărata întrebare nu este dacă lumea merge într-o direcție bună sau rea, ci dacă fiecare dintre noi merge pe calea Evangheliei.
Sfânta Scriptura, Cuvântul care nu trece
Domnul nostru Iisus Hristos a spus limpede:
„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. ” (Matei 24, 35)
Aceasta este garanția pe care niciun om nu o poate oferi. Tot ceea ce aparține lumii materiale este supus schimbării. Numai adevărul lui Dumnezeu rămâne veșnic.
De aceea, omul care își clădește viața pe Scriptură seamănă cu omul înțelept despre care vorbește Mântuitorul:
„De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. ” (Matei 7, 24)
Ploile vin, râurile se umflă, vânturile bat asupra casei, însă aceasta nu cade, pentru că are temelie tare. Tot astfel și sufletul care trăiește după Evanghelie nu este doborât de încercările vieții.
Nu lipsa problemelor îl face puternic, ci prezența lui Dumnezeu.
Harul lui Dumnezeu este mai puternic decât răul lumii
Mulți privesc cu teamă prezentul și viitorul. Se vorbește despre crize morale, despre destrămarea familiei, despre conflicte, despre răcirea credinței și despre ruptura dintre generații.
Arhimandritul Arsenie Papacioc privea însă lucrurile dintr-o perspectivă duhovnicească. El spunea că nu influențele străine și nici problemele lumii sunt cele care hotărăsc istoria, ci harul lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel afirmă:
„Iar Legea a intrat şi ea ca se înmulţească greşeala; iar unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul;” (Romani 5, 20)
Aceasta este speranța creștinului.
Dumnezeu nu abandonează niciodată lumea pe care a creat-o. Chiar și atunci când răul pare să câștige teren, harul lucrează tainic în inimile celor care Îl caută.
Istoria Bisericii dovedește acest adevăr. Au existat persecuții cumplite, erezii, războaie și prigoane, însă credința nu a dispărut. Dimpotrivă, din încercări s-au ridicat sfinți, mărturisitori și martiri care au luminat întreaga lume.
Creștinul nu este chemat să fie pesimist, ci realist și plin de nădejde.
Nu gloata decide adevărul
Un mare pericol al vremurilor noastre este tendința de a considera că adevărul este stabilit prin majoritate.
Dar Dumnezeu nu Se conduce după sondaje de opinie.
„Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 14, 6)
Adevărul este Persoana lui Hristos, nu opinia lumii.
De aceea, Părintele Arsenie Papacioc îndeamnă:
„Să nu ținem cont de gloată, de marea masă. Să ținem cont doar de Adevăr.”
Istoria biblică confirmă acest lucru.
În vremea lui Noe, aproape întreaga omenire trăia în păcat, însă dreptatea nu era de partea mulțimii.
Prorocul Ilie s-a ridicat singur împotriva prorocilor lui Baal.
Domnul Hristos a fost răstignit la cererea unei mulțimi care striga: „Răstignește-L!” Mulțimea poate greși.
Adevărul lui Dumnezeu nu greșește niciodată.
Omul este un microcosmos
Arhimandritul Arsenie Papacioc spune un lucru profund:
„Omul este un microcosmos în care se odihnește un macrocosmos.”
Fiecare suflet poartă în el o lume întreagă.
În inimă se întâlnesc libertatea, iubirea, lupta dintre bine și rău, dorința după Dumnezeu și chemarea spre veșnicie.
Sfântul Apostol Pavel afirmă:
„Voi sunteți templul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi.” (1 Corinteni 3, 16)
Această demnitate extraordinară îl obligă pe om să-și păzească sufletul.
Nu putem schimba întreaga lume dacă nu începem prin schimbarea propriei inimi.
Toate reformele sociale rămân incomplete dacă omul nu se pocăiește.
Adevărata revoluție începe în suflet.
Durerea lumii trebuie să devină rugăciunea noastră
Unul dintre cele mai impresionante gânduri ale părintelui Arsenie este acesta:
„Tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate.”
Acesta este modul în care priveau sfinții lumea.
Ei nu condamnau oamenii, ci se rugau pentru ei.
Sfântul Siluan Athonitul spunea că sufletul care a cunoscut iubirea lui Dumnezeu nu poate înceta să se roage pentru întreaga lume.
Sfântul Apostol Pavel mărturisea:
„Că mare îmi este întristarea şi necurmată durerea inimii. ” (Romani 9, 2)
Nu pentru propriile necazuri, ci pentru cei care se îndepărtaseră de Dumnezeu. Creștinul nu trebuie să privească păcatul aproapelui cu superioritate. Trebuie să-l privească cu lacrimi. Aceasta este adevărata dragoste.
Nimeni nu se mântuiește singur
Societatea modernă cultivă individualismul. Fiecare își vede propriul interes, propria carieră, propriul confort.
Evanghelia propune exact contrariul.
„Dacă nu te ocupi de mântuirea celui de lângă tine, ca să-l poți ajuta, nu te poți nici tu salva.” Aceste cuvinte exprimă spiritul autentic al creștinismului.
Domnul spune:
„Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. ” (Matei 25, 40)
Iubirea față de aproapele nu este un adaos opțional al credinței. Ea este condiția mântuirii. Nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu dacă rămânem indiferenți la suferința oamenilor.
Sfântul Apostol Ioan întreabă:
„Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu?” (1 Ioan 3, 17)
Mântuirea este un drum parcurs împreună. Ne rugăm unii pentru alții. Ne purtăm poverile unii altora. Ne ridicăm atunci când unul cade.
Cea mai mare greșeală este izolarea
Părintele Arsenie avertiza:
„Cea mai mare greșeală este că omul se singularizează singur.” Izolarea sufletească este una dintre marile boli ale lumii contemporane. Tehnologia ne conectează virtual, dar adesea ne îndepărtează sufletește. Omul ajunge să trăiască doar pentru sine.
Dar Dumnezeu l-a creat pentru comuniune.
Încă de la începutul creației, Domnul spune:
„Şi a zis Domnul Dumnezeu: «Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el».” (Facerea 2, 18)
Această afirmație depășește cadrul familiei.
Ea exprimă faptul că omul este făcut pentru iubire, comuniune și dăruire.
În Biserică învățăm să fim împreună. Ne rugăm împreună. Ne împărtășim împreună. Ne bucurăm și plângem împreună. Așa crește Trupul lui Hristos.
Bucuria de a vedea oameni
„Este o mare bucurie să poți să vezi oameni.” Nu doar să-i privești, ci să-i vezi cu adevărat. Să vezi chipul lui Dumnezeu din fiecare. Să vezi suferința ascunsă. Să vezi nevoia de iubire. Să vezi posibilitatea sfințeniei.
Domnul Hristos privea fiecare om cu această iubire. Pe Zaheu l-a văzut înainte ca acesta să-L cheme. Pe femeia samarineancă a privit-o cu milă. Pe tâlharul de pe cruce l-a primit în Rai. Această privire trebuie să o dobândim și noi. Atunci lumea nu va mai fi o mulțime anonimă, ci o familie în care fiecare suflet are valoare infinită.
A trăi după Scriptură înseamnă mai mult decât a cunoaște versete sau a citi zilnic din Biblie
Înseamnă a transforma Cuvântul lui Dumnezeu în criteriul fiecărei alegeri, al fiecărui gând și al fiecărei fapte. Înseamnă a-L urma pe Hristos chiar și atunci când lumea merge în altă direcție, a păstra nădejdea când alții deznădăjduiesc și a răspunde răului cu iubire și adevăr.
Lumea se schimbă, generațiile se succed, iar istoria își urmează cursul. Însă Scriptura rămâne aceeași, pentru că este glasul Dumnezeului Celui Viu. Cel care își întemeiază viața pe acest Cuvânt nu trăiește doar pentru timpul de acum, ci pentru veșnicie.
De aceea, cuvintele părintelui Arsenie Papacioc rămân o mărturisire de credință și o chemare la statornicie:
„Cine trăiește după Scriptură va trăi cât trăiește Scriptura.”
Iar pentru că Scriptura nu va trece niciodată, nici viața celui unit cu Hristos nu va avea sfârșit, ci se va împlini în bucuria Împărăției lui Dumnezeu.