În societatea contemporană, tot mai multe cupluri aleg să trăiască împreună după încheierea unei căsătorii civile, considerând că aceasta este suficientă pentru întemeierea unei familii.
Pentru mulți, cununia religioasă este privită doar ca o tradiție frumoasă, un eveniment festiv sau chiar o formalitate lipsită de importanță. Din perspectiva credinței ortodoxe însă, lucrurile stau cu totul diferit. Biserica nu privește cununia ca pe un simplu ritual exterior, ci ca pe o Sfântă Taină prin care Dumnezeu binecuvântează unirea dintre bărbat și femeie și le dăruiește harul necesar pentru a trăi împreună în iubire, credincioșie și sfințenie.
Părintele Nicolae Tănase atrage atenția asupra gravității viețuirii fără cununie religioasă printr-o afirmație care poate părea șocantă: „A trăi necununați înseamnă a fi continuu cu sabia scoasă la Dumnezeu.” Aceste cuvinte nu urmăresc să condamne omul, ci să îl trezească la realitatea duhovnicească. Dumnezeu nu dorește pierderea nimănui, ci întoarcerea tuturor la viața binecuvântată de El.
Înțelegerea importanței Tainei Cununiei este esențială pentru orice creștin care dorește să trăiască în comuniune cu Dumnezeu și cu Biserica Sa.
Căsătoria civilă și Taina Cununiei
Căsătoria civilă este o instituție legală, recunoscută de stat. Ea stabilește drepturile și obligațiile celor doi soți înaintea societății. Din punct de vedere juridic, aceasta este suficientă pentru recunoașterea familiei.
Însă Biserica privește căsătoria dintr-o perspectivă mult mai profundă. Pentru creștini, familia nu este doar o asociere între două persoane, ci o lucrare a lui Dumnezeu. În cadrul Tainei Cununiei, harul Duhului Sfânt se pogoară asupra mirilor și îi unește într-un mod tainic, făcând din cei doi „un singur trup”, după cuvântul Mântuitorului.
Fără această binecuvântare, legătura rămâne doar una omenească. Ea poate avea valoare juridică, dar nu beneficiază de harul pe care Dumnezeu îl oferă prin Sfânta Taină.
De aceea, Biserica îi îndeamnă pe toți cei căsătoriți doar civil să nu amâne cununia religioasă și să primească binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei lor.
De ce este atât de grav să trăiești fără cununia religioasă?
Cuvintele Părintelui Nicolae Tănase sunt foarte puternice:
„A trăi necununați înseamnă a fi continuu cu sabia scoasă la Dumnezeu.”
Această expresie nu trebuie înțeleasă ca o condamnare lipsită de iubire, ci ca o imagine care arată împotrivirea permanentă față de voia lui Dumnezeu. Atunci când doi oameni aleg în mod conștient să trăiască asemenea soților fără binecuvântarea Bisericii, ei refuză darul pe care Dumnezeu dorește să li-l ofere.
Nu Dumnezeu îi îndepărtează pe oameni, ci omul este cel care, prin alegerea sa, rămâne în afara rânduielii lăsate de Hristos.
Sfânta Scriptură ne învață că ascultarea de Dumnezeu aduce binecuvântare, iar neascultarea aduce lipsirea de har. Tocmai de aceea, Biserica insistă asupra importanței cununiei religioase și nu tratează această situație ca pe un detaliu lipsit de importanță.
Oprirea de la înmormântarea bisericească
Una dintre cele mai impresionante observații făcute de Părintele Nicolae Tănase este următoarea:
„Biserica n-are opreliști în cimitir pentru criminali, dar pentru necununați da.”
La prima vedere, această afirmație poate părea greu de înțeles. Cum este posibil ca un criminal să fie înmormântat în cimitir, iar o persoană necununată să nu beneficieze de aceeași rânduială?
Răspunsul ține de modul în care Biserica privește starea sufletească a omului.
Un criminal poate să fi săvârșit păcatul într-un moment de rătăcire, poate să se fi pocăit sincer, să se fi spovedit și să fi primit iertarea lui Dumnezeu înainte de moarte. Numai Dumnezeu cunoaște adâncul inimii fiecărui om.
În schimb, cel care trăiește în necununie și moare în această stare rămâne până la sfârșitul vieții într-o situație de neascultare asumată și continuă. Tocmai această permanență a păcatului face ca Biserica să considere foarte gravă această stare.
Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate avea milă de astfel de oameni. Judecata finală aparține numai Lui. Dar Biserica este datoare să respecte rânduiala pe care a primit-o.
Intrarea în biserică nu este interzisă
Uneori apare întrebarea dacă persoanele necununate mai au voie să intre în biserică.
Răspunsul este unul plin de nădejde.
Părintele Nicolae Tănase spune că problema nu este simpla intrare în biserică, ci scopul pentru care omul intră.
Dacă cineva vine să se roage, să ceară ajutorul lui Dumnezeu, să vorbească cu preotul, să se spovedească și să pună început unei vieți noi, atunci prezența sa în biserică este un lucru foarte bun.
Biserica este spital duhovnicesc, nu muzeu al celor fără păcat.
Hristos Însuși spune că nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Tocmai de aceea, omul aflat într-o stare de păcat nu trebuie să fugă de biserică, ci să vină cu smerenie și dorință sinceră de îndreptare.
Dumnezeu nu condamnă, ci cheamă la pocăință
Întreaga Evanghelie este o chemare la întoarcere.
Domnul Iisus Hristos a primit vameși, păcătoși și desfrânate. El nu a aprobat păcatul lor, dar nici nu i-a respins. Le-a oferit șansa unei vieți noi.
La fel procedează și Biserica.
Ea nu condamnă persoanele care trăiesc doar căsătorite civil, ci le cheamă cu dragoste să împlinească ceea ce lipsește familiei lor: binecuvântarea lui Dumnezeu prin Sfânta Taină a Cununiei.
Mulți oameni amână această hotărâre din motive materiale, din comoditate sau din convingerea că nu este necesară.
În realitate, cununia nu este despre petrecere, haine elegante sau invitați numeroși. Ea poate fi săvârșită și foarte simplu, cu puțini oameni sau chiar fără fast. Ceea ce contează este primirea harului lui Dumnezeu.
Familia binecuvântată de Dumnezeu
Taina Cununiei schimbă viața soților într-un mod nevăzut.
Harul primit îi ajută să depășească încercările, să se ierte unul pe altul, să-și crească copiii în credință și să înainteze împreună pe drumul mântuirii.
Viața de familie nu este lipsită de necazuri. Apar boli, lipsuri, neînțelegeri și multe încercări. Tocmai de aceea este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
Harul cununiei nu elimină suferințele, dar le oferă puterea de a le purta împreună.
Familia creștină devine astfel o mică biserică, în care rugăciunea, iubirea și iertarea se împletesc cu viața de zi cu zi.
Niciodată nu este prea târziu
Există persoane care au trăit zeci de ani doar căsătorite civil și cred că este prea târziu să mai facă pasul spre cununia religioasă.
Biserica spune contrariul.
Atâta vreme cât omul este în viață, există posibilitatea pocăinței și a îndreptării.
Mulți soți au primit cununia după zeci de ani de conviețuire și au mărturisit că au simțit o pace și o bucurie deosebită după primirea Tainei.
Dumnezeu nu ține socoteală câți ani au trecut, ci privește sinceritatea inimii care se întoarce la El.
Cununia religioasă, calea spre binecuvântarea lui Dumnezeu
Biserica nu urmărește să excludă pe nimeni, ci să conducă pe fiecare om spre mântuire. Ușile ei rămân deschise tuturor celor care doresc să înceapă o viață nouă. Cel căsătorit doar civil nu trebuie să se îndepărteze de Dumnezeu, ci să se apropie cu smerenie, să vorbească cu duhovnicul și să primească binecuvântarea pe care Hristos o oferă prin Taina Cununiei.
Familia binecuvântată de Dumnezeu nu este doar o instituție omenească, ci o cale de sfințire. Iar atunci când iubirea dintre soți este unită cu harul dumnezeiesc, căsnicia devine nu doar o conviețuire pământească, ci o pregătire comună pentru Împărăția lui Dumnezeu.