Una dintre rănile dureroase apărute între creștinii ortodocși este dezbinarea provocată de problema calendarului.
Dincolo de discuțiile istorice și canonice privitoare la stilul vechi și stilul nou, există o primejdie duhovnicească mult mai gravă: transformarea calendarului într-un criteriu absolut al Ortodoxiei și chiar al mântuirii.
Se ajunge astfel până la afirmația că Sfintele Taine săvârșite în Bisericile Ortodoxe care urmează calendarul îndreptat nu ar mai fi Taine, că Sfânta Împărtășanie nu ar mai fi cu adevărat Trupul și Sângele Domnului, iar credincioșii care urmează stilul nou s-ar afla automat în afara harului.
Împotriva unei asemenea mentalități s-a ridicat cu fermitate Fericitul Filotheos Zervakos, arătând că problema calendarului nu trebuie transformată într-un nou criteriu dogmatic. Cuvintele sale sunt aspre, dar au un scop profund pastoral: să ne întoarcă de la judecarea aproapelui la pocăință, de la mândria confesională la smerenie și de la ceartă la Hristos.
Calendarul nu sfințește Cinstitele Daruri
Ideea fundamentală exprimată de Fericitul Filotheos este foarte simplă: la Sfânta Liturghie nu calendarul este chemat să sfințească Darurile, ci Duhul Sfânt.
Preotul nu cere ca stilul vechi sau stilul nou „să se pogoare din cer”. Biserica Îl cheamă pe Duhul Sfânt. În centrul Liturghiei se află Hristos, Jertfa Sa și lucrarea harului dumnezeiesc, nu o convenție de măsurare a timpului.
De aceea, a susține că simpla folosire a unui anumit calendar ar anula automat Sfintele Taine înseamnă a acorda calendarului o putere pe care acesta nu o are.
Calendarul bisericesc are, desigur, importanța lui. El organizează viața liturgică, sărbătorile și perioadele anului bisericesc. Discuțiile despre calendar nu trebuie tratate cu superficialitate. Dar una este să discuți despre oportunitatea, istoria sau consecințele unei reforme calendaristice și cu totul altceva este să declari lipsite de har Tainele unei Biserici Ortodoxe numai pentru faptul că aceasta urmează stilul nou.
Aici se produce o confuzie primejdioasă între calendar și dogmă.
Hristos ne-a lăsat Evanghelia, nu un calendar ca mijloc de mântuire
Fericitul Filotheos Zervakos ne îndreaptă atenția către un adevăr pe care orice creștin îl poate verifica citind Evanghelia: centrul propovăduirii Mântuitorului nu este calendarul.
Hristos vorbește despre pocăință, credință, iubire, iertare, curăția inimii, smerenie, milostenie, rugăciune și dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
Porunca iubirii ajunge până la iubirea vrăjmașilor:
„Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,” (Matei 5, 44).
Iar semnul după care oamenii trebuie să-i recunoască pe ucenicii lui Hristos este tot iubirea:
„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. ” (Ioan 13, 35).
Aceste cuvinte ar trebui să cutremure conștiința oricărui creștin care, apărând ceea ce consideră a fi adevărul, ajunge să-și urască fratele.
Putem mărturisi adevărul fără ură. Putem apăra Tradiția fără dispreț. Putem avea convingeri ferme fără să ne transformăm aproapele într-un dușman.
Dacă râvna noastră ne face mai mândri, mai agresivi, mai disprețuitori și mai grabnici în osândirea celorlalți, atunci trebuie să cercetăm cu mare atenție ce duh lucrează în noi.
Nu calendarul îl face sfânt pe om
Sfinții nu au devenit sfinți prin simpla apartenență la un sistem calendaristic.
Ei s-au sfințit prin harul lui Dumnezeu, prin credință, pocăință, rugăciune, post, priveghere, milostenie, răbdarea necazurilor și lupta împotriva patimilor. Mai presus de toate, s-au smerit înaintea lui Dumnezeu și au dobândit dragoste.
Aceasta este una dintre cele mai importante observații ale Fericitului Filotheos.
Un om poate respecta cu strictețe calendarul vechi și, în același timp, să fie stăpânit de mânie, mândrie, invidie, judecarea aproapelui și ură. Altul poate ține calendarul nou și poate cădea în alte păcate. Nici unul, nici celălalt nu poate pune calendarul în locul pocăinței.
Simpla apartenență la o tabără nu mântuiește.
A spune „eu sunt pe stil vechi, deci sunt ortodox autentic” poate deveni o formă foarte subtilă de mândrie. La fel de greșit ar fi ca cineva de pe stil nou să-i disprețuiască pe cei care, din conștiință și evlavie, păstrează vechiul calendar.
Problema începe atunci când calendarul devine motiv de superioritate duhovnicească.
Primejdia osândirii celorlalți ortodocși
Una dintre cele mai puternice idei ale textului atribuit Fericitului Filotheos este contradicția dintre mărturisirea Ortodoxiei și ura față de aproapele.
Cum putem spune că apărăm credința lui Hristos dacă încălcăm tocmai porunca lui Hristos?
Sfântul Apostol Pavel spune limpede că, fără dragoste, chiar și cele mai impresionante daruri duhovnicești rămân fără folos. Omul poate avea credință puternică, poate face sacrificii uriașe și poate socoti că apără adevărul, dar „Şi de aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. ” (1 Corinteni 13, 2).
Aceasta nu înseamnă relativizarea adevărului. Dragostea creștină nu înseamnă că toate învățăturile sunt adevărate și toate rătăcirile trebuie ignorate.
Dar adevărul nu poate fi separat de Hristos, iar Hristos nu poate fi despărțit de iubire.
Adevărul mărturisit cu mândrie poate deveni armă împotriva aproapelui. Adevărul trăit în smerenie devine lumină.
De aceea, creștinul trebuie să se teamă nu numai de erezie, ci și de mândria prin care ajunge să creadă că el singur este curat, el singur este drept, el singur este autentic, iar toți ceilalți sunt pierduți.
„Ne purtăm ca fiarele și ne mândrim că suntem ortodocși autentici”
Expresia Fericitului Filotheos este cutremurătoare tocmai pentru că descoperă o contradicție pe care uneori refuzăm să o vedem.
Putem vorbi ore întregi despre canoane și, în același timp, să ne urâm aproapele.
Putem apăra calendarul bisericesc și să încălcăm porunca iubirii.
Putem condamna presupusele abateri ale altora și să nu vedem mândria, răutatea și lipsa de milă din propria inimă.
Atunci credința riscă să se transforme într-o identitate de grup, iar Ortodoxia într-un steag sub care ne justificăm patimile.
Fericitul Filotheos amintește că îngerii stau cu frică la dumnezeiasca Liturghie, în timp ce omul poate veni înaintea Sfântului Altar purtând în inimă vrajbă și dispreț.
Ce folos avem că am calculat corect o dată din calendar dacă nu ne-am cercetat inima?
Ce folos că îi putem enumera pe cei pe care îi considerăm rătăciți dacă nu ne vedem propriile păcate?
Calendarul nu trebuie transformat într-un idol
Cel care, din convingere, dorește să urmeze calendarul vechi trebuie să o poată face cu pace, evlavie și conștiință curată. Dar păstrarea lui nu trebuie transformată într-o garanție automată a mântuirii.
Calendarul trebuie să rămână ceea ce este: un instrument al organizării timpului bisericesc, nu un înlocuitor al Evangheliei.
Hristos nu i-a trimis pe Apostoli să convertească popoarele la un calendar, ci să propovăduiască Evanghelia și să facă ucenici dintre toate neamurile.
Centrul credinței creștine este Persoana lui Iisus Hristos: moartea și Învierea Sa, unirea omului cu El în Biserică, lucrarea Sfântului Duh și chemarea omului la sfințenie.
Când un element secundar ajunge să ocupe centrul vieții noastre duhovnicești, apare inevitabil deformarea.
Ortodoxia se mărturisește și prin felul în care iubim
Cuvintele Fericitului Filotheos Zervakos ne îndeamnă să fim cu luare aminte la o mare ispită: aceea de a ne socoti apărători ai Ortodoxiei fără să mai trăim duhul Evangheliei.
Problema nu este că un creștin ține calendarul vechi. Nici faptul că altul urmează calendarul nou nu îl face, prin el însuși, mai bun. Primejdia începe când calendarul devine criteriul suprem prin care măsurăm harul lui Dumnezeu, autenticitatea celorlalți și chiar mântuirea lor.
Creștinul este chemat să păstreze credința, dar și să-și păzească inima.
Să apere adevărul, dar fără ură. Să respecte Tradiția, dar fără mândrie. Să aibă râvnă, dar râvnă luminată de smerenie. Și mai ales să nu uite că la Sfânta Liturghie nu calendarul se pogoară peste Cinstitele Daruri, ci Biserica Îl cheamă pe Duhul Sfânt.
Înainte de a-i judeca, așadar, pe cei de pe stil vechi sau pe cei de pe stil nou, fiecare dintre noi ar trebui să-și pună o întrebare mult mai importantă: cât din Evanghelia lui Hristos se vede în viața mea?
Pentru că nu este suficient să ne numim „ortodocși autentici”. Suntem chemați să devenim creștini adevărați prin credință lucrătoare în iubire, prin pocăință, smerenie și viață în Hristos.