Există locuri în care istoria sfântă nu pare doar o amintire îndepărtată, ci o prezență care se descoperă pelerinului la fiecare pas.
Un asemenea loc este Grădina Ghetsimani din Ierusalim, unde, în adâncul pământului, se află Mormântul Maicii Domnului.
Pentru pelerinul ortodox ajuns în Țara Sfântă, coborârea spre acest mormânt este mai mult decât vizitarea unui monument creștin. Este un drum al rugăciunii și al aducerii aminte de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea care L-a purtat în pântece pe Hristos și care, după învățătura și cântarea Bisericii, nu a părăsit lumea nici întru adormirea sa.
În paginile dedicate pelerinajului la Locurile Sfinte, Arhimandritul Ioanichie Bălan păstrează mărturia unei călătorii duhovnicești în care Mormântul Maicii Domnului ocupă un loc aparte. Pelerinajul este legat și de chipul Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria, marele duhovnic al Ortodoxiei românești, pentru care întâlnirea cu locurile Evangheliei nu putea fi despărțită de rugăciune, pocăință și mulțumire adusă lui Dumnezeu.
„Duhul Sfânt ne-a călăuzit să începem închinarea la Sfintele Locuri de la mormântul Maicii Domnului”, mărturisește relatarea pelerinajului. Alegerea are o semnificație profundă: pelerinii își încep călătoria sub ocrotirea celei pe care Biserica o numește neîncetat Născătoare de Dumnezeu și Maica Vieții.
Cele 48 de trepte către mormânt
Mormântul Maicii Domnului se află în partea de nord a Grădinii Ghetsimani, într-un spațiu adânc săpat în piatră. Tradiția locului este veche, iar de-a lungul veacurilor deasupra mormântului au fost ridicate biserici și așezăminte de rugăciune.
Potrivit relatării pelerinajului, Sfânta Împărăteasă Elena a ridicat aici o biserică în secolul al IV-lea. Lăcașul a fost distrus în timpul invaziei persane din anul 614, iar mai târziu, în vremea cruciaților, complexul a fost refăcut. Forma bisericii semi-îngropate păstrează până astăzi ceva din solemnitatea vechilor sanctuare ale Ierusalimului.
Pelerinul care intră aici trebuie să coboare 48 de trepte mari. Drumul spre mormânt devine astfel, aproape fără voie, un simbol al coborârii în smerenie.
Pe parcurs se întâlnesc două mici paraclise. În dreapta se află paraclisul Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, iar în partea stângă se află paraclisul Dreptului Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare.
Pelerinii se opresc, se închină și își continuă coborârea. Fiecare treaptă îi îndepărtează de zgomotul Ierusalimului și îi apropie de tăcerea unui loc în care generații întregi de creștini au venit să se roage.
„Aici a fost așezat trupul Fecioarei Maria”
Ajunsă la capătul treptelor, privirea întâlnește biserica ridicată în jurul mormântului. Este un spațiu de piatră, boltit, lung de aproximativ 20 de metri. Numeroase candele atârnă de boltă, iar la marile sărbători lumina lor transformă interiorul într-o mare de licăriri.
Dar centrul întregului lăcaș rămâne mormântul.
Relatarea pelerinajului surprinde emoția întâlnirii cu acest loc prin cuvinte puternice: aici a fost așezat trupul Fecioarei Maria, cea care s-a învrednicit să-L poarte pe Hristos; aici Apostolii s-au adunat pentru a o petrece la mormânt pe Maica Vieții; aici tradiția bisericească amintește venirea mai târzie a Sfântului Apostol Toma.
În această perspectivă, mormântul nu vorbește numai despre moarte. El vorbește mai ales despre nădejde.
Adormirea Maicii Domnului este mărturisită de Biserică în lumina Învierii lui Hristos. Tocmai de aceea praznicul din 15 august nu are caracterul unei zile de tristețe fără ieșire, ci este luminat de credința că moartea nu mai are ultimul cuvânt asupra omului.
Piatra aproape albă a Mormântului Maicii Domnului
Descrierea mormântului este una dintre cele mai impresionante pagini ale mărturiei de pelerinaj.
Mormântul este săpat într-o piatră aproape albă, într-un spațiu foarte mic, în care tradiția locului mărturisește că a fost așezat trupul Preasfintei Fecioare. Piatra este scobită, iar forma locului de îngropare poate fi observată de pelerinii care intră să se închine.
Deasupra pietrei se află amenajat un mic jertfelnic pe care se săvârșește Sfânta Liturghie. Întregul mormânt este cuprins într-o mică încăpere de piatră, cu intrări joase, care îl obligă pe cel ce pășește înăuntru să-și plece capul.
Este un gest simplu, dar plin de înțeles.
La mormântul celei care a spus: „Iată roaba Domnului”, omul intră plecându-se.
Pelerinii fac metanii, sărută icoana Maicii Domnului și intră pe rând. Nu este nevoie de multe cuvinte. În asemenea clipe, rugăciunea devine adesea mai puternică tocmai prin tăcere.
Biserica rezumă taina acestui loc în troparul Adormirii Maicii Domnului:
„Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești de moarte sufletele noastre.”
Rugăciunea pelerinului la Maica Domnului
Maica Domnului este chemată să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi pentru mântuirea oamenilor, pentru întărirea credinței, pentru pace, pentru țară, pentru bolnavi și călători, pentru săraci și văduve, pentru mame și copii, pentru tineri, monahi, preoți și episcopi.
Această rugăciune descoperă sensul adevărat al pelerinajului ortodox. Pelerinul nu merge la Locurile Sfinte numai pentru sine. El poartă cu el numele și durerile altora.
Într-o biserică aflată sub pământ, înaintea mormântului Maicii Domnului, rugăciunea se lărgește până cuprinde lumea.
„Roagă-te, Maica Vieții, pentru mame și copii!”, spune rugăciunea. „Roagă-te, Stăpână, pentru cei ce stăpânesc în lume, ca să aibă frică de Dumnezeu și dragoste de oameni!”
În aceste cuvinte se simte duhul pelerinului care nu cere doar rezolvarea propriilor necazuri, ci pune înaintea Maicii Domnului suferința aproapelui.
Sfânta Liturghie săvârșită deasupra mormântului
Mormântul Maicii Domnului nu este numai un obiectiv de pelerinaj, ci un loc viu de rugăciune și slujire.
Relatarea consemnează rânduiala liturgică păstrată aici de-a lungul timpului și prezența monahilor ortodocși ai Frăției Sfântului Mormânt. Sfânta Liturghie se săvârșește chiar la altarul aflat deasupra mormântului.
Aceasta schimbă cu totul perspectiva asupra locului.
Creștinul nu vine doar să contemple o piatră veche, ci intră într-un spațiu în care se săvârșește Sfânta Euharistie. Mormântul se află astfel în inima rugăciunii liturgice, iar pomenirea Adormirii Maicii Domnului este unită cu Jertfa euharistică a Fiului ei.
De-a lungul veacurilor, diferitele comunități creștine istorice ale Țării Sfinte au avut prezență liturgică în acest complex. Pentru Ortodoxie însă, Ghetsimani rămâne unul dintre marile locuri ale cinstirii Maicii Domnului.
Praznicul Adormirii la Ghetsimani
În fiecare an, apropierea zilei de 15 august schimbă atmosfera locului.
Relatarea pelerinajului amintește tradiția aducerii în procesiune a icoanei Adormirii Maicii Domnului de la metocul Ghetsimani din Ierusalim către biserica mormântului. Procesiunea transformă drumul într-o mărturisire publică a credinței și a dragostei față de Născătoarea de Dumnezeu.
Pentru credincioși, praznicul Adormirii este una dintre cele mai iubite sărbători ale anului bisericesc. La Ghetsimani însă, cântările praznicului dobândesc o intensitate aparte. Ele sunt rostite chiar lângă locul pe care Tradiția Bisericii îl leagă de punerea în mormânt a Maicii Domnului.
Acolo se înțelege mai limpede de ce Biserica nu vorbește pur și simplu despre moartea Fecioarei Maria, ci despre „Adormirea” ei.
Este somnul vremelnic al celei pe care cântările o numesc Maica Vieții.
Ce învață creștinul din pelerinajul Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria
Pentru Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, Locurile Sfinte nu puteau fi simple vestigii ale trecutului. Întreaga sa propovăduire a fost centrată pe pocăință, rugăciune, smerenie și dobândirea vieții veșnice. Din această perspectivă trebuie înțeles și pelerinajul.
Coborârea celor 48 de trepte către Mormântul Maicii Domnului poate deveni imaginea unei alte coborâri, mult mai importante: coborârea omului în propria inimă.
Acolo trebuie să-și vadă slăbiciunile, să se pocăiască și să ceară ajutorul lui Dumnezeu.
Pelerinajul adevărat nu se termină atunci când omul părăsește Ierusalimul. El trebuie să continue în familie, în biserica de acasă, în rugăciunea de dimineață și de seară, în iertarea aproapelui, în milostenie și în lupta împotriva păcatului.
Altfel, Locurile Sfinte riscă să rămână doar locuri văzute cu ochii.
Mormântul care vorbește despre viață
La capătul coborârii în Ghetsimani se află un mormânt. Dar mesajul pe care îl primește creștinul de aici este unul despre viață.
Piatra aproape albă, candelele, treptele, icoanele și rugăciunile pelerinilor alcătuiesc cadrul văzut al unei mărturisiri mult mai adânci: Hristos a biruit moartea, iar omul este chemat la viața veșnică.
În fața Mormântului Maicii Domnului, cuvintele par să devină puține. Rămâne rugăciunea.
Rămâne chemarea adresată celei pe care generații de creștini au numit-o grabnic ajutătoare și ocrotitoare.
Iar pelerinul se întoarce de la Ghetsimani cu nădejdea cuprinsă în cântarea Bisericii: Maica Domnului nu a părăsit lumea întru adormirea sa, ci mijlocește înaintea Fiului ei pentru cei care îi cer ajutorul cu credință.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica Vieții, roagă-te pentru noi!
Text realizat pe baza mărturiei de pelerinaj consemnate de Arhimandritul Ioanichie Bălan în volumul „Pelerinaj la Mormântul Domnului”.