„Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nicio vină; ” (Ioan 18, 38).
Întrebarea lui Pilat, rostită înaintea Mântuitorului, nu aparține numai unei scene petrecute acum două mii de ani. Este întrebarea fiecărei generații și, într-un fel sau altul, a fiecărui om.
Ce este adevărul despre Dumnezeu? Ce este adevărul despre om? Care este rostul vieții? Ce rămâne din noi după moarte? Cum putem deosebi binele de rău într-o lume în care părerile se schimbă atât de repede?
Omul contemporan are la îndemână o cantitate uriașă de informație, dar informația nu este totuna cu adevărul. Putem cunoaște mii de lucruri și totuși să nu știm pentru ce trăim. Putem avea acces la știință, cultură și tehnologie și, cu toate acestea, să rămânem neputincioși înaintea celor mai adânci întrebări ale inimii.
Creștinismul răspunde într-un mod cu totul aparte. Adevărul ultim nu este o teorie. Nu este o ideologie și nici o construcție intelectuală. Adevărul este o Persoană.
Este Iisus Hristos.
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”
Domnul nu spune doar că vestește adevărul sau că îl cunoaște.
El spune limpede:
„Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. ” (Ioan 14, 6).
Aici se află una dintre afirmațiile fundamentale ale credinței creștine.
Sfântul Iustin Popovici subliniază cu putere că, dacă adevărul ar fi numai concept, idee, teorie, filosofie, știință sau cultură, el ar rămâne inevitabil limitat. Tot ceea ce este exclusiv omenesc poartă pecetea limitelor omului. Teoriile se modifică, sistemele filosofice se succed, civilizațiile se ridică și decad, iar omul însuși trece prin moarte.
Dar Hristos este Dumnezeu-Omul. De aceea, Adevărul pe care îl descoperă creștinismul nu este trecător, ci veșnic.
„Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.”, spune Evanghelia (Ioan 1, 17).
Creștinul nu este chemat, așadar, numai să accepte un set de propoziții adevărate despre Dumnezeu. Este chemat să intre într-o legătură vie cu Hristos. Credința devine comuniune, iar cunoașterea adevărului devine viață.
Adevărul trebuie trăit
Una dintre marile ispite ale vieții religioase este despărțirea credinței mărturisite de viața concretă. Putem vorbi despre Hristos fără să trăim după cuvintele Lui. Putem apăra adevărul și, în același timp, să rănim prin mândrie, judecată sau lipsă de dragoste.
Evanghelia cere mai mult.
Sfântul Apostol Pavel vorbește despre:
„Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos.”(Efeseni 4, 15).
Adevărul și iubirea nu se exclud. În Hristos, ele se întâlnesc.
Adevărul fără iubire poate deveni în mâinile omului prilej de mândrie. Iubirea despărțită de adevăr riscă să se transforme într-un sentimentalism care numește bine orice lucru, numai pentru a evita confruntarea cu răul.
În Hristos însă, adevărul luminează iubirea, iar iubirea ne învață cum să mărturisim adevărul.
De aceea, creștinul este chemat nu numai să vorbească adevărat, ci să devină el însuși un om adevărat: fără duplicitate, fără mască, fără distanță voită între ceea ce mărturisește și ceea ce trăiește.
Adevărul despre om se descoperă în Hristos
Cine este omul?
Putem răspunde biologic, psihologic, sociologic sau filosofic. Toate aceste perspective pot oferi cunoștințe folositoare. Dar pentru credința ortodoxă taina omului se luminează deplin numai în Hristos.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu arată atât iubirea lui Dumnezeu pentru om, cât și chemarea extraordinară pe care omul o are.
Dumnezeu nu a privit firea omenească de la distanță. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om adevărat, fără a înceta să fie Dumnezeu adevărat.
De aici vine și cunoscuta exprimare patristică: Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se facă dumnezeu după har. Nu înseamnă că omul devine Dumnezeu după ființă, ci că este chemat la îndumnezeire, adică la unirea cu Dumnezeu prin har.
Acesta este adevărul creștin despre demnitatea omului.
Omul nu este făcut numai pentru consum, succes, plăcere sau supraviețuire. Nici măcar moartea nu constituie destinația lui ultimă. El este creat pentru comuniunea cu Dumnezeu și pentru viața veșnică.
De aceea, Hristos nu ne descoperă numai cine este Dumnezeu. El ne arată și cine poate deveni omul atunci când trăiește unit cu Dumnezeu.
Biserica, „stâlpul și temelia adevărului”
Dacă Adevărul este Hristos, unde Îl întâlnim?
Răspunsul ortodox nu poate despărți pe Hristos de Biserica Sa.
Sfântul Apostol Pavel numește Biserica Dumnezeului celui viu:
„Ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului.” (1 Timotei 3, 15).
Biserica nu este numai o instituție omenească și nici simpla adunare a unor persoane cu convingeri religioase asemănătoare. Ea este Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul ei.
De aceea, viața creștină nu este o aventură spirituală strict individuală.
Sfântul Iustin Popovici insistă asupra caracterului sobornicesc al vieții în Hristos. Creștem împreună „Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, ” (Efeseni 3, 18), în aceeași credință și în același Trup al Bisericii.
Prin Sfintele Taine, rugăciune, pocăință, post, milostenie și celelalte fapte ale vieții creștine, omul nu urmează doar niște obiceiuri. El se deschide lucrării harului lui Dumnezeu și învață să-și modeleze viața după Hristos.
Adevărul devine astfel experiență eclesială, nu simplă informație religioasă.
„Adevărul vă va face liberi”
Omul modern leagă adesea libertatea de posibilitatea de a face ceea ce dorește.
Hristos descoperă însă o libertate mult mai adâncă:
„Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8, 32).
De ce are omul nevoie să fie eliberat?
Pentru că poate ajunge rob chiar propriilor sale dorințe. Patima promite libertate, dar sfârșește prin a porunci. Mânia, desfrânarea, iubirea de bani, invidia, mândria, judecarea aproapelui sau dependența de plăcere pot deveni adevărate lanțuri interioare.
Hristos eliberează omul tocmai chemându-l la adevăr.
În lumina Lui, omul începe să vadă păcatul drept păcat, dar descoperă și posibilitatea pocăinței. Își vede slăbiciunea fără să deznădăjduiască, pentru că vede în același timp mila lui Dumnezeu.
Adevărul lui Hristos nu este o sentință rece pronunțată asupra omului, ci chemarea lui la vindecare și viață.
Cum deosebim adevărul de rătăcire?
Sfântul Apostol Ioan ne îndeamnă la discernământ:
„Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi proroci mincinoşi au ieşit în lume.” (1 Ioan 4, 1).
Trăim într-o lume a mesajelor neîntrerupte. Idei, opinii și modele de viață ajung la noi zilnic, iar simplul fapt că un lucru este repetat de mulți nu îl transformă în adevăr.
Pentru creștin există o măsură fundamentală: Iisus Hristos.
Ce spune această idee despre Dumnezeu? Ce spune despre om? Este compatibilă cu Evanghelia? Îl conduce pe om spre iubire, smerenie, curăție și comuniune cu Dumnezeu sau îl îndepărtează de acestea?
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Căci «Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?». Noi însă avem gândul lui Hristos. ” (1 Corinteni 2, 16) ne arată că a avea gândul lui Hristos nu înseamnă renunțarea la propria gândire, ci luminarea și înnoirea minții prin apropierea de Dumnezeu.
Creștinismul nu cere omului să nu gândească. Îl cheamă să gândească în Hristos.
Mintea luminată de credință nu mai întreabă numai: „Ce îmi place?”, „Ce îmi aduce avantaj?” sau „Ce spune lumea?”, ci și: „Este aceasta după voia lui Hristos?”
Cu Domnul Iisus Hristos în mijlocul lumii
A trăi în adevăr nu înseamnă a fugi de lume.
Creștinul are familie, profesie, responsabilități, bucurii și încercări. Tocmai în mijlocul acestora este chemat să trăiască în Hristos.
Adevărul trebuie să intre în cuvintele noastre, în modul în care ne câștigăm pâinea, în felul în care ne purtăm cu soțul sau soția, cu părinții, copiii, colegii și chiar cu cei care ne fac rău.
Nu este suficient să mărturisim că Hristos este Adevărul dacă minciuna rămâne o obișnuință în viața noastră. Nu putem vorbi despre iubirea lui Dumnezeu și să refuzăm mereu iertarea. Nu putem mărturisi viața veșnică și să trăim ca și când singurele lucruri importante ar fi cele pe care le putem cumpăra sau pierde aici.
Adevărul creștin cere convertirea întregii vieți.
Adevărul are un chip
„Ce este Adevărul?”
Creștinismul îndrăznește să schimbe într-un fel întrebarea: nu numai „ce?”, ci mai ales „Cine este Adevărul?”
Iar răspunsul este Iisus Hristos.
Adevărul are un chip. Are un nume. A intrat în istorie, S-a făcut om, a primit Crucea, a murit și a înviat. El nu ne oferă numai explicația vieții, ci Viața însăși.
De aceea, căutarea adevărului nu se încheie prin acumularea unor informații despre Dumnezeu. Ea își atinge rostul atunci când omul începe să trăiască împreună cu Dumnezeu.
A-L cunoaște pe Hristos înseamnă a intra pe calea pocăinței, a rugăciunii, a iubirii, a Sfintelor Taine și a vieții Bisericii. Înseamnă ca mintea, inima și faptele noastre să se schimbe treptat după chipul Lui.
Într-o lume în care adevărul este adesea redus la părere personală, Evanghelia rămâne neclintită: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.
Iar omul care Îl caută sincer pe Domnul Iisus Hristos descoperă că Adevărul nu este numai ceva ce trebuie cunoscut.
Adevărul este Cineva cu Care trebuie să trăim.