În paginile Sfintei Scripturi întâlnim numeroase personaje care au avut un rol important în desfășurarea planului dumnezeiesc al mântuirii.
Unele dintre acestea au fost apostoli, profeți sau martiri, iar altele au apărut doar pentru scurt timp în relatarea evanghelică, dar au rămas pentru totdeauna în memoria Bisericii. Un astfel de om este Iosif din Arimateea, cel care a avut curajul de a cere trupul Domnului Iisus Hristos după răstignire și de a-I oferi propriul său mormânt pentru înmormântare.
Fără intervenția sa, trupul Mântuitorului ar fi putut avea soarta rezervată de obicei condamnaților la moarte, fiind aruncat într-o groapă comună. Însă Dumnezeu a rânduit ca un om drept și temător de Dumnezeu să împlinească profețiile Vechiului Testament și să arate lumii dragostea sa față de Hristos chiar într-un moment în care cei mai mulți ucenici erau cuprinși de teamă.
Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (31 iulie) ca pe unul dintre cei care au slujit cu credință taina îngropării Domnului și au mărturisit iubirea lor pentru El.
Cine era Iosif din Arimateea?
Evangheliile ne oferă câteva informații importante despre personalitatea lui Iosif din Arimateea. El era originar din cetatea Arimateea și făcea parte din Sinedriu, adică din consiliul conducător al iudeilor.
Sfântul Evanghelist Marcu spune:
„Venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.” (Marcu 15, 43)
Evanghelistul Matei îl descrie astfel:
„Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care şi el era un ucenic al lui Iisus.” (Matei 27, 57)
De asemenea, Sfântul Evanghelist Luca mărturisește:
„Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept,– Acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 23, 50-51)
Aceste cuvinte ne arată că Iosif era un om respectat, bogat și influent, dar mai presus de toate era un om credincios, care aștepta venirea Împărăției lui Dumnezeu. Deși făcea parte din Sinedriu, el nu a fost de acord cu condamnarea nedreaptă a lui Hristos.
Ucenicul ascuns al lui Hristos
În timpul activității publice a Mântuitorului, Iosif nu s-a remarcat în mod deosebit. Evanghelia după Ioan ne spune însă că era ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns.
„După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui.” (Ioan 19, 38)
Această afirmație ne descoperă o realitate profund omenească. Iosif Îl iubea pe Hristos și credea în El, dar teama de oameni îl împiedica să mărturisească public această credință.
Mulți creștini se pot regăsi în această situație. Există momente în care credința este trăită discret, din cauza presiunilor sociale sau a fricii de judecata celorlalți. Totuși, exemplul lui Iosif ne arată că Dumnezeu poate transforma chiar și o credință timidă într-o mărturisire curajoasă.
Momentul decisiv din viața lui Iosif a venit atunci când Hristos a fost răstignit. Când aproape toți ucenicii dispăruseră, el a găsit puterea de a ieși din anonimat și de a-și manifesta public dragostea față de Domnul.
Curajul de a cere trupul Domnului
După moartea Mântuitorului pe Cruce, Iosif a făcut un gest extraordinar de curaj. S-a prezentat înaintea lui Pilat și a cerut trupul lui Iisus.
Acest lucru nu era lipsit de riscuri. Asocierea cu un condamnat pentru care conducătorii religioși ceruseră moartea putea atrage asupra lui suspiciuni și persecuții. Cu toate acestea, Iosif nu s-a mai temut.
Sfântul Evanghelist Marcu subliniază acest aspect:
„Venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.” (Marcu 15, 43)
Verbul „a îndrăznit” exprimă foarte bine transformarea interioară a lui Iosif. Cel care până atunci fusese un ucenic ascuns devine acum un mărturisitor curajos.
În viața duhovnicească există momente în care credința trebuie însoțită de curaj. Iosif ne învață că adevărata iubire pentru Hristos nu poate rămâne ascunsă la nesfârșit.
Înmormântarea Domnului
După ce a primit aprobarea lui Pilat, Iosif a coborât trupul Domnului de pe Cruce împreună cu Nicodim, un alt ucenic al lui Hristos.
Sfântul Evanghelist Ioan relatează:
,,Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe.” (Ioan 19, 39)
Cei doi au pregătit trupul Domnului după obiceiul iudaic și L-au înfășurat în giulgiu curat.
Matei spune:
„Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in,” (Matei 27, 59)
Acest gest exprimă respectul profund și dragostea pe care Iosif o avea pentru Mântuitorul.
În plus, el a oferit propriul său mormânt nou, săpat în stâncă, pentru îngroparea lui Hristos.
„Şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus.” (Matei 27, 60)
Astfel, Iosif a adus cea mai prețioasă jertfă pe care o putea oferi în acel moment.
Împlinirea profețiilor mesianice
Gestul lui Iosif din Arimateea nu a fost doar o faptă de milostenie și iubire. El a contribuit, fără să știe poate pe deplin, la împlinirea profețiilor mesianice.
Prorocul Isaia vestise cu multe secole înainte:
„Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nicio nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui.” (Isaia 53, 9)
Faptul că Iisus a fost îngropat în mormântul unui om bogat reprezintă o împlinire directă a acestei profeții.
În toate detaliile Pătimirilor și ale Învierii se vede lucrarea providenței divine. Dumnezeu conduce istoria mântuirii până în cele mai mici amănunte, iar Iosif din Arimateea a devenit un instrument al acestei lucrări dumnezeiești.
Legătura dintre Iosif și Nicodim
Tradiția creștină îi pomenește adesea împreună pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim. Amândoi erau oameni respectați în societatea iudaică și amândoi au ajuns să-L mărturisească pe Hristos.
Nicodim venise la Iisus noaptea pentru a discuta cu El despre nașterea din nou și despre mântuire. Iosif fusese un ucenic ascuns. Însă în ceasul Crucii, amândoi au devenit slujitori ai Domnului.
Această colaborare ne arată puterea credinței și a iubirii frățești. În momentele grele, Dumnezeu aduce împreună oameni care să împlinească voia Sa.
Învățături duhovnicești din viața lui Iosif din Arimateea
Viața lui Iosif ne oferă numeroase lecții folositoare.
Mai întâi, învățăm că Dumnezeu privește la sinceritatea inimii. Chiar dacă Iosif nu a avut curajul să-L mărturisească imediat pe Hristos, dragostea sa sinceră a fost primită de Dumnezeu.
În al doilea rând, vedem că adevărata credință cere curaj. Vine un moment în care fiecare creștin este chemat să mărturisească adevărul Evangheliei.
În al treilea rând, Iosif ne învață generozitatea. El a oferit ceea ce avea mai de preț: propriul său mormânt. Această jertfă ne amintește că toate bunurile noastre trebuie puse în slujba lui Dumnezeu.
În sfârșit, exemplul său ne arată că iubirea pentru Hristos trebuie să se manifeste prin fapte concrete, nu doar prin sentimente sau gânduri.
Iosif din Arimateea rămâne una dintre cele mai luminoase figuri ale Săptămânii Patimilor
Deși apare pentru scurt timp în Evanghelii, rolul său este de o importanță covârșitoare. El a avut curajul să se identifice cu Hristos atunci când mulți se temeau, a cerut trupul Domnului, L-a înfășurat cu evlavie în giulgiu și L-a așezat în propriul său mormânt.
Prin această slujire smerită, Iosif a devenit martor al iubirii adevărate și al credinței lucrătoare. Viața sa ne îndeamnă să nu ne rușinăm niciodată de Hristos, să-I slujim cu devotament și să mărturisim Evanghelia prin cuvânt și faptă.
Astfel, Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea rămâne pentru toate generațiile de creștini un model de curaj, de generozitate și de credință statornică în Domnul nostru Iisus Hristos.