Una dintre cele mai mari dureri pe care omul le poate trăi pe acest pământ este despărțirea de cei dragi prin moarte.
Când pleacă dintre noi părinții, copiii, frații, prietenii sau rudele apropiate, sufletul se umple de tristețe, iar inima pare că nu mai găsește mângâiere. Lacrimile, dorul și întrebările apăsătoare vin firesc în viața celui rămas în urmă. Totuși, credința ortodoxă ne învață că moartea nu este sfârșitul existenței, ci o trecere către viața cea veșnică.
Mântuitorul Iisus Hristos a biruit moartea prin Învierea Sa și ne-a deschis tuturor calea către Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, creștinul nu trebuie să deznădăjduiască atunci când pierde pe cineva drag, ci să păstreze în inimă nădejdea revederii în viața viitoare.
Sfântul Apostol Pavel spune limpede:
„Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde,”(I Tesaloniceni 4, 13)
Aceste cuvinte ne arată că durerea este firească, dar ea trebuie luminată de credință și de speranța întâlnirii veșnice cu cei plecați la Domnul.
Moartea nu este sfârșitul
În învățătura ortodoxă, moartea trupului nu înseamnă nimicirea omului. Dumnezeu a creat sufletul nemuritor, iar trupul va învia la sfârșitul veacurilor. De aceea, moartea este numită adesea „adormire”.
Însuși Mântuitorul a spus despre fiica lui Iair:
„Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.”(Luca 8, 52)
Prin aceste cuvinte, Hristos ne arată că moartea este vremelnică și că omul va fi trezit la învierea cea de obște. Învierea Domnului este garanția învierii noastre. Dacă Hristos a înviat, atunci și cei care au murit în credință vor învia.
Sfântul Ioan Gură de Aur oferă o mare mângâiere celor îndurerați:
„Dacă trupul este supus putreziciunii, noi nu trebuie să fim întristați despre aceasta, ci să ne bucurăm, căci ceea ce este vremelnic se distruge prin moarte, dar nu esența trupului.”
El arată că trupul nu dispare pentru totdeauna, ci se pregătește pentru o viață nouă, transfigurată și plină de slavă. Moartea nu poate distruge iubirea adevărată și nici legătura sufletească dintre oameni.
Trupul va învia în slavă
Mulți oameni se întreabă cum vor fi cei plecați dintre noi la înviere. Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ne spun că trupurile vor fi schimbate și îmbrăcate în nemurire.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.”(I Corinteni 15, 44)
Și tot el adaugă:
„Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (
trup) muritor să se îmbrace în nemurire.”(I Corinteni 15, 53)
Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește minunat această realitate:
„Adu-ți aminte că această gură, acum închisă, va vorbi într-o zi mult mai bine, că acești ochi închiși vor vedea mult mai bine și mai mult, că aceste picioare se vor urca într-o zi pe nori, că acest trup pieritor se va îmbrăca cu nemurire.”
Ce mare mângâiere pentru sufletul întristat! Cei pe care i-am văzut bolnavi, slăbiți sau chinuiți vor fi înviați în lumină și frumusețe duhovnicească. Nu vor mai exista durere, bătrânețe, boală sau moarte.
Ne vom recunoaște unii pe alții
Una dintre cele mai frumoase învățături ale Bisericii este aceea că în viața veșnică ne vom recunoaște unii pe alții. Legăturile curate și iubirea adevărată nu se pierd odată cu moartea.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Vei fi din nou cu rudenia ta!”
Aceste cuvinte simple aduc o mare alinare celor care plâng. În Împărăția lui Dumnezeu, cei drepți se vor întâlni din nou și vor trăi împreună în iubire și bucurie.
Mai mult decât atât, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că îi vom cunoaște și pe sfinții pe care nu i-am văzut niciodată:
„Nu numai că vom recunoaște pe cei ce i-am cunoscut pe această lume, ci vom vedea chiar pe cei ce nu ni s-au înfățișat niciodată.”
Și continuă:
„Aceștia sunt Avraam, Isaac și Iacov și ceilalți patriarhi. Aceștia sunt Petru și Pavel și toți apostolii.”
Aceasta înseamnă că viața viitoare nu este o existență anonimă și rece, ci o comuniune vie între Dumnezeu și oameni.
Nădejdea creștinului în fața morții
Creștinul ortodox nu privește moartea cu disperare, ci cu nădejde. Chiar dacă despărțirea este dureroasă, ea nu este definitivă.
Mântuitorul spune:
„Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”(Ioan 11, 25)
Aceste cuvinte au fost rostite înainte de învierea lui Lazăr și sunt o promisiune pentru fiecare om credincios. Hristos nu ne lasă pradă morții, ci ne cheamă la viață veșnică.
Atunci când pierdem pe cineva drag, trebuie să ne rugăm pentru sufletul lui, să facem milostenie și să participăm la slujbele Bisericii. Rugăciunea unește cerul și pământul, iar iubirea nu încetează nici după moarte.
Pomelnicele, parastasele și Sfânta Liturghie sunt dovezi că Biserica îi consideră vii pe cei adormiți în Domnul. În Hristos, toți formează aceeași familie duhovnicească.
Viața noastră de acum pregătește întâlnirea de dincolo
Dacă dorim să ne revedem cu cei dragi în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să trăim creștinește. Viața aceasta este o pregătire pentru veșnicie.
Sfântul Vasile cel Mare vorbește despre judecata viitoare și despre responsabilitatea faptelor noastre. El arată că omul va vedea înaintea sa toate faptele săvârșite în această viață.
Acest adevăr trebuie să ne îndemne la pocăință, la iertare și la iubire. Nu este suficient doar să dorim revederea cu cei dragi; trebuie să ne străduim să mergem pe calea mântuirii.
Domnul ne spune:
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”(Matei 5, 8)
Așadar, viața curată, rugăciunea, postul, milostenia și participarea la Sfintele Taine ne apropie de Dumnezeu și de bucuria întâlnirii veșnice.
Durerea despărțirii și mângâierea lui Dumnezeu
Nu există om care să nu sufere când pierde pe cineva drag. Chiar și Mântuitorul a plâns la mormântul lui Lazăr.
„Și a lăcrimat Iisus.” (Ioan 11, 35)
Lacrimile nu sunt un păcat. Ele arată iubirea noastră pentru cei plecați. Totuși, creștinul nu trebuie să cadă în deznădejde, pentru că Dumnezeu este aproape de cei întristați.
Psalmistul David spune:
„Aproape este Domnul de cei umiliți la inimă și pe cei smeriți cu duhul îi va mântui.”(Psalmul 33, 17)
În clipele de durere, rugăciunea aduce pace sufletului. Citirea Psaltirii, participarea la slujbe și pomenirea celor adormiți aduc lumină atât celor plecați, cât și celor rămași.
Credința ortodoxă ne oferă o mare mângâiere: moartea nu este sfârșitul, ci începutul unei alte vieți
Prin Învierea lui Hristos, omul primește speranța revederii cu cei dragi care au trecut la Domnul.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să nu ne lăsăm copleșiți de durere, pentru că cei adormiți în credință vor învia în slavă și îi vom vedea din nou. În Împărăția lui Dumnezeu nu vor mai exista despărțiri, lacrimi și moarte.
Sfântul Apostol Pavel ne întărește spunând:
„După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul.De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.”(I Tesaloniceni 4, 17-18)
Așadar, să nu deznădăjduim atunci când pierdem pe cineva drag. Să ne rugăm pentru cei adormiți, să trăim în credință și pocăință și să păstrăm în inimă nădejdea că, prin mila lui Dumnezeu, ne vom revedea cu toți cei pe care i-am iubit în această viață.