Omul de astăzi este înconjurat de muzică aproape la fiecare pas.
Cu toate acestea, nu orice muzică aduce liniște sufletului. Unele melodii întrețin agitația și tulburarea lăuntrică, în timp ce muzica bizantină a fost rânduită de Biserică pentru rugăciune, pace și apropierea de Dumnezeu. Ea nu urmărește să impresioneze simțurile, ci să înalțe inima către Creator.
Sfinții Părinți au vorbit adesea despre puterea vindecătoare a cântării bisericești. Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul o numea un adevărat medicament pentru suflet, capabil să alunge întunericul lăuntric și să transforme întristarea în laudă adusă lui Dumnezeu. Pentru omul apăsat de tristețe, de deznădejde sau de neliniște, muzica bizantină poate deveni un sprijin duhovnicesc de mare preț, atunci când este unită cu rugăciunea și cu viața în Hristos.
Muzica bizantină, o rugăciune cântată
Muzica bizantină nu este o simplă formă artistică. Ea este rugăciune. Fiecare glas, fiecare irmos și fiecare stihiră au fost alcătuite pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și pentru a conduce sufletul spre pocăință și pace.
În biserică nu ascultăm muzică pentru divertisment. Cântarea bisericească este o prelungire a rugăciunii. Ea transmite adevărurile credinței și le imprimă adânc în inimă.
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă:
„Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre,” (Efeseni 5, 19)
Așadar, Apostolul nu recomandă orice fel de cântare, ci „cântări duhovnicești”, adică acelea care hrănesc sufletul și îl apropie de Dumnezeu.
Puterea armoniei asupra sufletului
Cuviosul Porfirie vorbea despre armonie ca despre o virtute.
El spunea: „Muzica bizantină este foarte ușoară, atunci când sufletul o îndrăgește. Mare este folosul armoniei ce-l aduce în suflet! Cel care cunoaște muzică și are smerenie, are Harul lui Dumnezeu. E gata să se înfurie, să izbucnească, dar se teme să nu strice armonia, pentru că furia și toate aceste stări păcătoase nu se potrivesc cu armonia. Și astfel, încetul cu încetul, urăște răutatea și-și însușește virtutea, care este armonie.”
Aceste cuvinte descoperă un adevăr profund. Omul creat de Dumnezeu este făcut pentru armonie. Păcatul produce dezordine, tulburare și dezbinare, iar harul lui Dumnezeu aduce pace și unitate.
Când sufletul se obișnuiește să trăiască în frumusețea cântării bisericești, începe să respingă instinctiv violența, mânia și tulburarea. Nu pentru că acestea dispar peste noapte, ci pentru că inima gustă ceva mai înalt și mai curat.
Domnul spune:
„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” (Ioan 14, 27)
Această pace este tocmai armonia pe care muzica bizantină o cultivă în sufletul credinciosului.
David și regele Saul, puterea cântării sfinte
Sfânta Scriptură oferă unul dintre cele mai impresionante exemple despre influența cântării asupra sufletului.
Regele Saul era chinuit de un duh rău. Atunci tânărul David venea cu psaltirea și îi cânta.
Cartea întâi a Regilor spune:
„Iar când duhul cel trimis de Dumnezeu era peste Saul, David, luând harpa, cânta şi lui Saul îi era mai uşor şi mai bine şi duhul cel rău se depărta de el.” (1 Regi 16, 23)
Pornind de la acest episod biblic, Cuviosul Porfirie întreba cu durere:
„Unde sunt cei care aleargă peste tot să afle vindecare pentru deprimarea lor? Când vom învăța muzica bizantină și vom vedea întunericul venind, vom cânta o Slavă și întunericul care vine să ne cuprindă, ca un fel de melancolie sufletească, se va preface în cântare pentru Dumnezeu.”
Bătrânul nu vorbea despre magie și nici despre o tehnică psihologică. El vorbea despre lucrarea harului lui Dumnezeu în omul care Îl caută cu sinceritate.
Muzica bizantină îl apropie pe om de Dumnezeu
Cuviosul Porfirie afirma cu multă convingere:
„Muzica bizantină este foarte folositoare de suflet. Nu trebuie să existe niciun creștin care să nu cunoască muzica bizantină. Toți trebuie s-o învățăm. Ea are o legătură directă cu sufletul. Muzica îl sfințește pe om fără jertfă. Fără osteneală, veselindu-te, devii sfânt.”
Aceste cuvinte nu trebuie înțelese superficial. Nimeni nu devine sfânt doar pentru că ascultă muzică. Sfințenia este lucrarea harului lui Dumnezeu în omul care trăiește în pocăință, rugăciune și iubire.
Însă muzica bizantină deschide sufletul către această lucrare. Ea îl înmoaie, îl sensibilizează și îl face receptiv la prezența lui Dumnezeu.
De multe ori, un tropar cântat cu evlavie spune inimii mai mult decât o lungă explicație teologică.
Din tristețe în doxologie
Unul dintre cele mai frumoase gânduri ale Cuviosului Porfirie este acela că omul poate transforma propria durere într-o laudă adusă lui Dumnezeu.
El spune:
„Un muzician care iubește muzica și este evlavios poate preface o greutate a sa într-o lucrare muzicală sau o lucrare gata alcătuită s-o cânte, s-o redea. Astfel, în loc să plângă și să fie împovărat, aduce o doxologie lui Dumnezeu.”
Aceasta este marea taină a vieții creștine.
Necazurile nu dispar întotdeauna imediat, însă omul se schimbă. El nu mai privește suferința ca pe un capăt de drum, ci ca pe o cale spre Dumnezeu.
Psalmistul David spune:
„Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi?Nădăjduiește în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu. ” (Psalmul 41, 6-7)
Cântarea bisericească tocmai acest lucru îl face: mută privirea inimii de la necaz spre Dumnezeu.
O școală a smereniei
Muzica bizantină nu cultivă vedetismul și spectacolul. Psaltul autentic nu cântă pentru aplauze, ci pentru slava lui Dumnezeu. Această atitudine modelează caracterul.
Cel care cântă în strană învață ascultarea, răbdarea și smerenia. Învață să slujească fără să fie în centrul atenției.
Această școală lăuntrică vindecă multe dintre patimile care provoacă neliniște: mândria, dorința de afirmare, invidia și iubirea de slavă.
Nu întâmplător, cei mai mari psalți ai Bisericii au fost și oameni ai rugăciunii.
Cum putem aduce muzica bizantină în viața noastră
Nu este nevoie să fim cântăreți profesioniști pentru a beneficia de frumusețea acestei tradiții.
Putem începe prin a participa cu atenție la slujbele Bisericii, ascultând cântările fără grabă. Putem învăța treptat troparele principale, Axionul, Heruvicul sau răspunsurile Sfintei Liturghii.
Există astăzi numeroase înregistrări de calitate și școli de muzică psaltică unde orice creștin poate învăța această artă sfântă.
Important este ca apropierea de muzica bizantină să fie însoțită de rugăciune și de dorința sinceră de a-L cunoaște pe Dumnezeu.
Atunci cântarea nu va rămâne doar un exercițiu muzical, ci va deveni hrană pentru suflet.
Într-o lume dominată de zgomot, muzica bizantină rămâne glasul liniștii
Ea nu urmărește emoția trecătoare, ci schimbarea inimii. Nu urmărește spectacolul sau afirmarea vocii, ci rugăciunea și slava lui Dumnezeu.
Sfântul Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul ne învață că armonia cântării bisericești poate alunga tulburarea sufletească, poate domoli mânia și poate transforma întristarea într-o laudă adusă Creatorului. Iar exemplul biblic al lui David și al regelui Saul arată că încă din vechime cântarea sfântă a fost un izvor de alinare și liniștire.
Să iubim, așadar, muzica bizantină, să o ascultăm cu inimă smerită și să învățăm, pe cât putem, această limbă a rugăciunii. Când sufletul se umple de cântarea lui Dumnezeu, întunericul începe să se risipească, iar în locul deznădejdii răsare lumina nădejdii. Acolo unde omul Îl slăvește pe Dumnezeu din inimă, harul Lui lucrează tainic, aducând pace, întărire și bucurie sfântă.