De ce unii oameni reușesc să ajungă la 100 de ani sau chiar să depășească 110 ani, în timp ce pentru alții înaintarea în vârstă vine cu un risc tot mai mare de boli? O echipă de cercetători a identificat un posibil indiciu în sistemul imunitar al persoanelor care ating vârste extreme.
Un nou studiu publicat în Cell Reports indică faptul că, în jurul vârstei de 100 de ani, în organismul unor oameni se poate produce o creștere importantă a unei categorii rare de celule T. Aceste celule au capacitatea de a identifica și distruge celule infectate, deteriorate sau canceroase, iar cercetătorii cred că proliferarea lor ar putea reprezenta una dintre modalitățile prin care sistemul imunitar continuă să se adapteze chiar și la vârste foarte înaintate.
Descoperirea nu înseamnă că aceste celule reprezintă „secretul” sigur al longevității și nici nu demonstrează că ele îi fac pe oameni să trăiască mai mult. Studiul este unul de dimensiuni reduse, însă rezultatele oferă o direcție interesantă pentru cercetările privind îmbătrânirea sănătoasă.
O schimbare surprinzătoare în sistemul imunitar
Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, sistemul imunitar trece prin transformări importante. Capacitatea organismului de a răspunde anumitor amenințări poate scădea, iar celulele anormale, inclusiv cele senescente sau canceroase, tind să devină mai numeroase.
Cercetătorii au observat însă că procesul nu pare să fie pur și simplu unul de degradare.
În centrul noii cercetări se află celulele T CD4 citotoxice, cunoscute sub denumirea de CD4 CTL. Ele reprezintă în mod normal o populație relativ rară de celule imunitare. Spre deosebire de rolul clasic atribuit celulelor T CD4, aceste celule au o funcție de distrugere: patrulează organismul și pot elimina celule infectate, deteriorate sau canceroase.
Studiul sugerează că, la persoanele care ajung la vârste foarte înaintate, aceste celule pot deveni mult mai numeroase.
Diferența observată între persoanele în vârstă și centenari
Pentru cercetare au fost analizate probe de sânge provenite de la 28 de participanți japonezi. Numărul este redus, iar participanții provin dintr-o singură țară, astfel că rezultatele nu pot fi considerate reprezentative pentru întreaga populație mondială.
Totuși, diferențele observate între grupele de vârstă au fost suficient de importante pentru a atrage atenția cercetătorilor.
În cazul celor opt participanți aflați în deceniile șapte, opt și nouă de viață, proporția mediană a celulelor CD4 CTL era de aproximativ 4%.
La cei 10 centenari incluși în cercetare, valoarea mediană a crescut la 9,6%.
În cazul supercentenarilor, adică al persoanelor care au depășit vârsta de 110 ani, proporția mediană a ajuns la 17,6%.
Rezultatele arată astfel o creștere evidentă a acestei populații de celule odată cu înaintarea în vârstă, cel puțin în grupul analizat.
Există însă și excepții. Unul dintre participanții care încă nu împlinise 100 de ani avea cea mai mare proporție de astfel de celule dintre persoanele analizate. Acest lucru arată că fenomenul nu este legat strict de atingerea unei anumite vârste.
Celulele nu păreau epuizate
Un alt aspect important al descoperirii este faptul că celulele CD4 CTL identificate la persoanele foarte vârstnice nu prezentau semne că și-ar fi pierdut activitatea.
Cercetătorii au analizat inclusiv caracteristicile de la suprafața acestor celule și au urmărit modul în care acestea apar și se dezvoltă.
Potrivit rezultatelor, celulele CD4 CTL par să se formeze pe măsură ce celulele T helper pierd anumite proteine, în special CD27 și ulterior CD28.
Fenomenul este important deoarece celulele T citotoxice pot să se multiplice după întâlnirea cu o amenințare imunologică. În acest fel, organismul poate crea numeroase copii ale unei celule care a recunoscut un anumit pericol.
Exact un asemenea proces a fost observat în probele analizate.
Un „arsenal” construit de organism de-a lungul timpului
Cercetătorii au constatat că, în medie, aproximativ 33% dintre celulele CD4 CTL din sângele participanților erau clone provenite din aceeași celulă inițială.
În cazul unui centenar analizat, aproximativ jumătate dintre celulele CD4 CTL erau copii ale aceleiași celule.
Această observație sugerează că sistemul imunitar al persoanelor foarte vârstnice nu este pur și simplu pasiv în fața procesului de îmbătrânire. Dimpotrivă, anumite componente ale sale par să se adapteze la provocările care apar de-a lungul vieții.
Ipoteza cercetătorilor este că organismul persoanelor care ajung la vârste extreme ar putea avea nevoie de un răspuns imun diferit pentru a face față numărului tot mai mare de celule anormale care apar odată cu îmbătrânirea.
De ce sunt importante pentru cancer
Pe măsură ce vârsta crește, celulele senescente și cele canceroase devin mai frecvente. Sistemul imunitar are, prin urmare, un rol important în supravegherea organismului și în eliminarea unor celule care ar putea deveni problematice.
Celulele CD4 CTL sunt interesante tocmai prin capacitatea lor de a distruge astfel de ținte.
Cercetătorii nu afirmă că aceste celule previn cancerul și nici că explicația longevității se află exclusiv în sistemul imunitar. Rezultatele arată o asociere și ridică o ipoteză care va trebui verificată în cercetări mai ample.
„Îmbătrânirea imună nu este pur și simplu un proces de declin”, a explicat imunologul Kosuke Hashimoto, de la Universitatea din Osaka, unul dintre cercetătorii implicați în studiu.
Potrivit acestuia, extinderea selectivă a anumitor celule T sugerează că sistemul imunitar poate continua să se adapteze la provocările asociate îmbătrânirii chiar și la vârste extreme.
Oamenii de peste 100 de ani ar putea avea un sistem imunitar adaptat
Datele obținute conturează o posibilă explicație pentru una dintre întrebările importante ale cercetării asupra longevității: cum reușesc anumite persoane să rămână sănătoase într-o perioadă a vieții în care riscul multor boli crește?
O posibilitate este ca organismul unor persoane să dezvolte, de-a lungul deceniilor, mecanisme imunitare capabile să răspundă mai eficient anumitor amenințări.
În cazul studiului de față, atenția s-a concentrat asupra celulelor CD4 CTL, a căror proporție a fost mai mare la centenari și, mai ales, la supercentenari.
Cercetătorii consideră că această adaptare imunologică ar putea contribui la longevitatea excepțională.
Studiul are însă limite importante
Rezultatele trebuie privite cu prudență. Cercetarea a inclus doar 28 de persoane, toate din Japonia. Un eșantion atât de mic nu poate demonstra că același mecanism apare la toți oamenii care ating vârste de 100 sau 110 ani.
De asemenea, faptul că persoanele foarte vârstnice au avut mai multe celule CD4 CTL nu demonstrează că aceste celule sunt cauza longevității lor. Este posibil ca fenomenul să fie una dintre consecințele unui proces mai complex sau să interacționeze cu numeroși alți factori biologici.
Prin urmare, sunt necesare studii pe grupuri mult mai mari și pe populații diferite pentru a determina cât de general este fenomenul și ce rol are efectiv în menținerea sănătății la vârste extreme.
Totuși, descoperirea oferă o perspectivă interesantă asupra îmbătrânirii. În loc ca sistemul imunitar să fie văzut exclusiv ca o structură care își pierde treptat capacitatea de funcționare, rezultatele sugerează că anumite componente ale sale ar putea deveni mai specializate odată cu trecerea timpului.
Pentru cercetătorii care încearcă să înțeleagă de ce unii oameni ajung la 100 de ani și dincolo de această vârstă, aceste celule T rare ar putea reprezenta o piesă importantă dintr-un puzzle mult mai mare.