Pentru Biserica Ortodoxă, sfinții nu sunt doar personalități luminoase ale unui trecut îndepărtat, despre care citim în sinaxare și în cărțile de istorie bisericească.
Ei sunt mădulare vii ale Bisericii lui Hristos, rugători pentru lume și mărturii ale lucrării neîncetate a harului lui Dumnezeu. De aceea, minunile săvârșite prin mijlocirea lor nu aparțin numai veacurilor în care au trăit, ci pot fi întâlnite și în vremea noastră.
Unul dintre cei mai iubiți Părinți ai Bisericii este Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Mare predicator, tâlcuitor al Sfintei Scripturi și apărător al celor nedreptățiți, sfântul a rămas peste veacuri un povățuitor al creștinilor. Omiliile sale continuă să lumineze suflete, iar rugăciunile lui sunt chemate de credincioși în necazuri, boli și încercări.
Mărturii despre ajutorul său minunat există și în epoca noastră. Un moment deosebit s-a petrecut în noiembrie 2007, când cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost adus de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos în Cipru, pentru ca oamenii să i se poată închina.
Cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur, adus în Cipru
În perioada 10-19 noiembrie 2007, numeroși credincioși au venit să se închine sfintelor moaște. Potrivit mărturiilor păstrate despre acele zile, în biserică s-ar fi răspândit un parfum puternic și plăcut, despre care cei prezenți spuneau că venea de la moaștele sfântului. De asemenea, acestea erau descrise ca fiind calde la atingere.
Pentru oamenii care așteptau la rând, întâlnirea cu moaștele nu reprezenta însă o simplă curiozitate. Veneau oameni bolnavi, familii împovărate de necazuri și credincioși care purtau în suflet suferințe numai de Dumnezeu știute. Se rugau și cereau mijlocirea Sfântului Ioan Gură de Aur.
Din acea perioadă au rămas mai multe relatări despre vindecări considerate minunate. Privite din perspectiva credinței ortodoxe, asemenea întâmplări nu înseamnă că sfântul lucrează printr-o putere separată de Dumnezeu. Minunea este lucrarea harului dumnezeiesc, iar sfântul este mijlocitorul care se roagă pentru cel aflat în suferință.
Vindecarea unei femei cu piciorul fracturat
Una dintre mărturii vorbește despre o femeie care, după slujba Vecerniei din data de 10 noiembrie, s-a grăbit să iasă din biserică și s-a accidentat la piciorul drept. Investigațiile medicale ar fi arătat existența unei fracturi în apropierea gleznei.
Piciorul i-a fost imobilizat în ghips, iar femeii i s-a recomandat să nu îl solicite și să folosească două cârje pentru deplasare. În ciuda durerilor puternice, ea a dorit să ajungă din nou la biserica în care se afla cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur.
Sprijinită de ceilalți, a ajuns înaintea moaștelor și s-a rugat. Potrivit relatării, durerile au încetat, iar femeia a constatat că putea merge fără cârje. Întorcându-se la spital, ghipsul i-ar fi fost îndepărtat, vindecarea fiind privită de ea și de cei apropiați drept un ajutor minunat primit prin rugăciunile sfântului.
Dincolo de caracterul extraordinar al întâmplării, rămâne impresionantă credința cu care femeia a căutat ajutorul lui Dumnezeu chiar în mijlocul durerii.
Copilul de zece ani care suferea de hemiplegie
O altă mărturie din aceleași zile îl are în centru pe un copil de zece ani din zona Archangelo. În urma unui traumatism cranian, copilul rămăsese cu hemiplegie, adică paralizia unei jumătăți a corpului, fiind afectată partea stângă.
Timp de aproximativ două săptămâni înainte de sosirea moaștelor în Cipru, copilul fusese îngrijit în spital. Situația era grea, iar familia trecea printr-o încercare pe care orice părinte o poate înțelege.
Copilul a ajuns apoi să se închine cinstitului cap al Sfântului Ioan Gură de Aur. Potrivit mărturiei transmise despre această întâmplare, starea lui a început să se îmbunătățească, iar paralizia a dispărut. Vindecarea a produs uimire și a fost prezentată, asemenea cazului femeii cu piciorul fracturat, și în presa vremii.
Pentru familia copilului, ceea ce părea o situație fără ieșire s-a transformat într-un motiv de recunoștință și de întărire a credinței.
Soții care au plecat vindecați
O mărturie aparte vorbește despre doi soți care au venit împreună să se închine sfintelor moaște. Femeia avea o tumoare mare în zona gâtului, în timp ce soțul suferea de probleme neurologice, dificultăți de mișcare și afecțiuni ale coloanei vertebrale.
Cu mare greutate, cei doi au reușit să stea la rând alături de mulțimea credincioșilor. La un moment dat, bărbatul ar fi simțit în zona spatelui o presiune puternică, asemenea apăsării a două degete. Senzația a devenit tot mai intensă pe măsură ce se apropia de racla cu moaștele sfântului.
Când cei doi au ajuns înaintea cinstitului cap și s-au închinat, bărbatul a constatat că durerile sale dispăruseră. În același timp, potrivit relatării, tumoarea de la gâtul soției nu mai era prezentă.
Cei doi au plecat de acolo convinși că primiseră vindecarea prin mijlocirea Sfântului Ioan Gură de Aur.
Vindecarea unui om cu probleme grave ale spatelui
Printre mărturiile consemnate se află și cea a unui om care suferea de o afecțiune gravă a spatelui, însoțită de dificultăți de mișcare.
În clipa în care s-a aplecat pentru a săruta racla, bărbatul a mărturisit că a simțit vibrații puternice tocmai în regiunea bolnavă. După ce s-a ridicat, și-ar fi dat seama că problema care îl chinuise dispăruse.
Experiența este semnificativă și prin simplitatea ei. Omul nu venise să ceară o demonstrație, ci să se roage. În spiritualitatea ortodoxă, tocmai această întâlnire dintre smerenie, credință și har este esențială. Minunea nu este spectacol și nici răsplată automată pentru rugăciune, ci rămâne în întregime în libertatea și iconomia lui Dumnezeu.
Rugăciunea pentru un copil aflat departe
Poate una dintre cele mai emoționante mărturii este cea legată de o femeie originară din Sri Lanka. Femeia fusese budistă, dar, după ce a cunoscut credința ortodoxă în Cipru, a primit Botezul.
În perioada în care moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur se aflau acolo, o nepoată a femeii, rămasă în Sri Lanka, se afla într-o stare critică, aproape de moarte. Distanța o împiedica să îi fie alături, însă nu o împiedica să se roage.
Femeia s-a apropiat cu credință de cinstitul cap al sfântului și a cerut ajutor pentru copil. Ulterior, a primit un telefon din țara natală prin care familia o anunța că starea fetiței se schimbase și că aceasta depășise momentul critic.
Pentru femeie, legătura dintre rugăciunea făcută înaintea moaștelor și vestea primită a fost limpede. Ea a povestit familiei sale despre Sfântul Ioan Gură de Aur și despre ajutorul pe care considera că îl primise prin mijlocirea lui.
Minunea pe care ochii nu o văd
Vindecările trupești impresionează pentru că pot fi observate. Un bolnav care nu putea merge se ridică, o durere dispare, un copil aflat în stare critică se însănătoșește. Există însă, din perspectivă creștină, minuni mai adânci.
Cele mai mari minuni sunt uneori învierile nevăzute ale sufletului.
Un om care nu s-a rugat de ani întregi începe din nou să vorbească cu Dumnezeu. Cineva care și-a pierdut nădejdea descoperă un motiv pentru a continua. Un suflet împietrit ajunge să ierte. Un om îndepărtat de Biserică se întoarce la Spovedanie și la Sfânta Liturghie. Altul renunță la o patimă care îi distrugea viața.
Aceste minuni nu pot fi surprinse într-o fotografie și nici măsurate cu instrumente omenești. Ele se petrec în taina inimii.
Tocmai de aceea, poate cea mai profundă mărturie despre lucrarea Sfântului Ioan Gură de Aur nu se găsește numai în relatările despre vindecările trupești, ci în oamenii care, întâlnindu-se prin rugăciune cu sfântul, și-au schimbat viața.
Adevărata vindecare a omului
Minunile contemporane atribuite mijlocirii Sfântului Ioan Gură de Aur ne amintesc că sfințenia nu este o realitate închisă în trecut. Biserica îi cinstește pe sfinți tocmai pentru că ei sunt vii în Hristos și se roagă pentru lume.
Credinciosul nu este chemat însă să caute cu orice preț întâmplări extraordinare. Credința nu trebuie construită exclusiv pe minuni văzute. Mai importantă decât uimirea este schimbarea inimii.
Cele mai mari minuni, mai mari chiar decât vindecarea trupului, rămân învierea sufletului, întoarcerea la pocăință, împăcarea cu Dumnezeu și îndreptarea vieții.
O asemenea minune poate să nu fie văzută de nimeni. Nu apare în presă și poate nu va fi cunoscută vreodată de cei din jur. Dar omul o simte în adâncul ființei sale: acolo unde deznădejdea lasă loc nădejdii, unde păcatul este înlocuit de pocăință și unde sufletul începe din nou să-L caute pe Hristos.
Iar aceasta este, poate, cea mai frumoasă mărturie despre un sfânt: nu numai că oamenii vin la el pentru a cere vindecarea trupului, ci că pleacă dorind vindecarea întregii lor vieți.