În fiecare an, în Duminica a treia după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă le pomenește pe Sfintele Femei Mironosițe.
Este o duminică a credinței statornice, a curajului și, mai ales, a iubirii care nu se retrage atunci când apar primejdia și suferința. Totodată, această zi este închinată în chip deosebit femeii creștine, fiind, alături de praznicul Bunei Vestiri, unul dintre momentele în care este evidențiată contribuția femeii la viața Bisericii.
Sfințenia nu este dobândită prin simpla apartenență la un grup și nici printr-un privilegiu exterior. Ea presupune apropierea de Dumnezeu, împlinirea poruncilor Sale, pocăință, credință și o continuă creștere duhovnicească. În acest sens trebuie înțelese și viețile femeilor mironosițe. Ele nu au fost simple personaje aflate în preajma Mântuitorului, ci adevărate ucenice, care L-au urmat, L-au slujit și au rămas aproape de El chiar și în ceasurile cumplite ale Pătimirilor.
De ce sunt numite „mironosițe”?
Numele lor vine de la mirurile și aromatele pe care le purtau. Potrivit obiceiului vremii, femeile au mers la mormânt pentru a unge cu miresme trupul Mântuitorului.
Sfântul Evanghelist Luca amintește că:
,,Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui.Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege.” (Luca 23, 55-56); ,,Iar în prima zi după sâmbătă (Duminică), foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.”(Luca24, 1).
Gestul lor capătă o semnificație cu atât mai puternică dacă ne gândim la împrejurările în care s-a petrecut. Hristos fusese răstignit, ucenicii erau cuprinși de teamă, iar mormântul fusese pecetluit și păzit. Și totuși, femeile pornesc spre mormânt.
Nu știau cum vor putea îndepărta piatra de la intrare.
Evanghelia după Marcu păstrează chiar întrebarea lor:
„Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? ” (Marcu 16, 3).
Cu toate acestea, ele merg înainte. Tocmai aici se descoperă una dintre cele mai frumoase însușiri ale credinței lor: nu au toate răspunsurile, dar iubirea pentru Hristos este mai puternică decât frica.
Sfânta Maria Magdalena, primul vestitor al Învierii
Dintre femeile mironosițe, cea mai cunoscută este Sfânta Maria Magdalena, prăznuită la data de 22 iulie. Numele său este legat de localitatea Magdala, din Galileea.
În cultura populară occidentală s-a răspândit, de-a lungul timpului, identificarea Mariei Magdalena cu femeia păcătoasă care a uns cu mir picioarele Mântuitorului în casa fariseului Simon (Luca 7, 36-50).
Evangheliile însă nu afirmă că cele două femei ar fi aceeași persoană. De aceea, tradiția ortodoxă nu o identifică pe Maria Magdalena cu femeia păcătoasă din acel episod.
Evangheliile o prezintă, în schimb, drept una dintre femeile care L-au urmat cu cea mai mare credință și devotament pe Hristos.
Ea se afla în apropierea Crucii:
,,Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi, şi Salomeea,” (Marcu 15, 40), ,,Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.”(Marcu 15, 47), ,,Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.” (Marcu 16, 1-2).
Maria Magdalena primește apoi o cinste cu totul deosebită: se numără între primii martori ai Învierii, iar Evanghelia după Ioan descrie întâlnirea ei cu Hristos Cel Înviat și trimiterea ei către ucenici pentru a le vesti ceea ce văzuse (Ioan 20, 11-18).
Astfel, cea care venise la mormânt pentru a-I aduce Domnului miruri ajunge să ducă Apostolilor vestea care va schimba lumea: Hristos a înviat!
Tradiția Bisericii vorbește despre lucrarea sa misionară de mai târziu și despre legătura cu Sfântul Ioan Evanghelistul la Efes. Pentru râvna sa apostolică, Sfânta Maria Magdalena este cinstită drept „întocmai cu Apostolii”.
Salomeea, Ioana și celelalte femei care Îl slujeau pe Domnul
Între mironosițe se numără și Sfânta Salomeea, pomenită la 3 august. Ea era mama Sfinților Apostoli Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu. Este aceeași mamă care, din dragoste pentru fiii ei, Îi cere Mântuitorului ca aceștia să stea unul de-a dreapta și celălalt de-a stânga Sa în Împărăție.
Răspunsul Domnului:
„Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem. ” (Matei 20, 22), devine o lecție despre adevărata măreție, care nu constă în privilegii, ci în slujire și jertfă.
Salomeea va rămâne aproape de Hristos și în vremea Pătimirilor, fiind amintită între femeile care au venit la mormânt în dimineața Învierii.
O altă mironosiță este Sfânta Ioana, soția lui Huza, un dregător al lui Irod. Sfântul Evanghelist Luca o amintește împreună cu Suzana și cu „multe altele”, precizând un amănunt important: aceste femei Îi slujeau Mântuitorului și ucenicilor: „Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni,Şi Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor.” (Luca 8, 2-3).
Prin urmare, contribuția femeilor la propovăduirea Evangheliei nu era una marginală. Ele susțineau concret lucrarea Mântuitorului și a ucenicilor, punându-și timpul, bunurile și întreaga viață în slujba unei chemări pe care ajunseseră să o înțeleagă prin credință.
Evangheliile le mai amintesc pe Maria lui Cleopa, Maria lui Iacov și alte femei ale căror nume nu ne-au fost păstrate. Faptul că nu le cunoaștem tuturor numele nu înseamnă însă că slujirea lor a fost mai puțin importantă.
Marta și Maria, două chipuri ale iubirii pentru Hristos
În tradiția creștină sunt cinstite și Sfintele Marta și Maria, surorile Dreptului Lazăr, cel înviat de Mântuitorul. Ele sunt prăznuite la data de 4 iunie.
Episodul evanghelic petrecut în casa lor a devenit unul dintre textele fundamentale despre viața creștină. Marta se îngrijește de primirea și slujirea Oaspetelui, în timp ce Maria stă la picioarele lui Iisus și ascultă cuvântul Lui (Luca 10, 38-42).
Cele două surori nu trebuie privite neapărat ca două modele opuse, ci și ca două dimensiuni care trebuie armonizate în viața creștinului: lucrarea și rugăciunea, slujirea aproapelui și ascultarea cuvântului lui Dumnezeu.
Învierea fratelui lor Lazăr avea să le ofere una dintre cele mai puternice mărturii despre dumnezeirea lui Hristos și despre biruința Sa asupra morții.
Mironosițele și demnitatea femeii creștine
După întemeierea Bisericii, femeile au continuat să aibă un rol important în răspândirea creștinismului.
Cartea Faptele Sfinților Apostoli ne-o prezintă, de pildă, pe Lidia din Filipi:
,,Şi o femeie, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel.Iar după ce s-a botezat şi ea şi casa ei, ne-a rugat, zicând: De m-aţi socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi. Şi ne-a făcut să rămânem. ”(Fapte16, 14-15).
Exemplul ei continuă, într-un fel, lucrarea mironosițelor: credința nu rămâne doar o convingere interioară, ci se transformă în ospitalitate, generozitate, mărturisire și slujire.
Duminica Mironosițelor evidențiază demnitatea femeii în viața Bisericii, prin credință, slujire și devotament față de Hristos. Mironosițele nu au căutat locuri de cinste, ci au rămas statornice lângă Mântuitorul, devenind astfel primele vestitoare ale Învierii.
Curajul de a merge spre mormânt
Poate cea mai actuală lecție a mironosițelor este aceasta: credința adevărată se vede atunci când omul continuă să meargă spre Hristos chiar dacă înaintea lui pare să se afle o piatră imposibil de urnit.
Femeile pleacă spre mormânt fără să știe cine le va îndepărta piatra. Când ajung însă acolo, descoperă că piatra fusese deja răsturnată.
În plan duhovnicesc, imaginea este de o frumusețe aparte. Omului îi revine să pornească pe drumul credinței, chiar dacă nu vede de la început rezolvarea tuturor încercărilor sale. Dumnezeu poate deschide ceea ce omului îi pare închis.
Mironosițele ne învață, așadar, că dragostea creștină presupune fidelitate, curaj, jertfelnicie și perseverență. Ele nu L-au urmat pe Hristos numai atunci când mulțimile Îl întâmpinau, ci și atunci când drumul Lui ducea spre Golgota și spre mormânt.
De la miruri la vestea Învierii
Sfintele Femei Mironosițe rămân modele pentru fiecare creștin și, în chip aparte, pentru femeile și mamele creștine. Jertfelnicia, credința, curajul, dragostea și grija față de aproapele sunt virtuți care nu și-au pierdut nimic din actualitate.
Într-o lume în care fidelitatea este adesea pusă la încercare, iar zgomotul cotidian poate acoperi glasul conștiinței, mironosițele ne reamintesc puterea unei credințe trăite fără ostentație. Ele nu au plecat spre mormânt pentru a deveni personaje ale istoriei. Au mers pentru că Îl iubeau pe Hristos.
Și tocmai acolo unde credeau că vor găsi moartea, au întâlnit vestea Vieții.
Aceasta este marea taină pe care Duminica Mironosițelor o așază înaintea noastră: iubirea credincioasă nu se oprește în fața pietrei mormântului. Ea merge mai departe. Iar când omul Îl caută pe Hristos cu sinceritate, poate descoperi că piatra a fost răsturnată și că, dincolo de teamă, suferință și moarte, strălucește lumina Învierii.