Într-o lume în care omul este îndemnat să-și caute propria voie, să-și urmărească interesele și să-și pună nădejdea în propriile puteri, chemarea lui Dumnezeu pare să meargă într-o direcție cu totul diferită.
Sfânta Evanghelie ne vorbește despre lepădarea de sine, despre încredințarea vieții în mâinile Domnului și despre transformarea întregii existențe într-o jertfă de iubire. Această jertfă nu înseamnă distrugerea omului, ci împlinirea lui. Nu este o pierdere, ci un câștig. Nu este robie, ci adevărata libertate.
Sfântul Teofan Zăvorâtul spune atât de frumos:
„Încredințează-te pe tine cu totul jertfă lui Dumnezeu, în pace și în liniștea duhului. Orice greutate a ta afierosește-o lui Dumnezeu. Să-L iubești și să-I predai toată inima ta fără a mai sta deloc pe gânduri sau a te teme.”
Aceste cuvinte rezumă întreaga viață duhovnicească: omul Îi oferă lui Dumnezeu tot ceea ce este, iar Dumnezeu îl umple de pace, lumină și har.
Dumnezeu dorește inima omului
Dintru început, Dumnezeu nu a cerut doar jertfe exterioare, ci inima omului. În Vechiul Testament, jertfele de animale aveau rolul de a pregăti venirea adevăratei Jertfe, Domnul nostru Iisus Hristos. Însă chiar și atunci, prorocii au arătat că Dumnezeu privește mai întâi la inima celui care aduce jertfa.
Psalmistul David spune:
„Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.” (Psalmul 50, 18)
Dumnezeu nu are nevoie de bunurile noastre materiale, căci toate sunt ale Lui. El dorește dragostea noastră, credința noastră și încrederea noastră deplină. Atunci când omul Își predă inima lui Dumnezeu, toate celelalte își găsesc locul firesc.
Ce înseamnă să te aduci jertfă lui Dumnezeu?
A te aduce jertfă lui Dumnezeu nu înseamnă a fugi din lume sau a renunța la responsabilitățile zilnice. Înseamnă să trăiești fiecare clipă pentru Dumnezeu.
Înseamnă să-I spui în fiecare zi:
„Doamne, voia Ta să se facă, nu voia mea.”
Este o jertfă a voinței proprii, a mândriei, a egoismului și a iubirii de sine. Omul încetează să mai fie centrul propriei existențe și Îl pune pe Hristos în centrul vieții sale.
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă:
„Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,” (Romani 12, 1)
Observăm că Apostolul nu vorbește despre o jertfă moartă, ci despre una vie. Întreaga viață a creștinului devine o slujire continuă înaintea lui Dumnezeu.
Predă-I lui Dumnezeu toate grijile tale
Unul dintre cele mai grele lucruri pentru om este să renunțe la control. Dorim să știm ce se va întâmpla mâine, să avem răspuns la toate întrebările și să putem rezolva orice problemă prin propriile puteri.
Însă Dumnezeu ne cheamă la încredere.
Sfântul Teofan spune:
„Orice greutate a ta afierosește-o lui Dumnezeu.”
Aceasta înseamnă că nici o suferință nu trebuie purtată singur. Nici o teamă nu trebuie ascunsă. Nici o lacrimă nu este prea mică pentru Dumnezeu.
Sfântul Apostol Petru scrie:
„Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.” (1 Petru 5, 7)
Când omul Își pune viața în mâinile lui Dumnezeu, începe să experimenteze o pace pe care lumea nu o poate oferi.
Iubirea desăvârșită alungă frica
Mulți oameni se tem să se încredințeze cu totul lui Dumnezeu. Se întreabă dacă nu vor pierde ceva, dacă Dumnezeu le va lua bucuriile sau dacă viața lor va deveni mai grea.
În realitate, Dumnezeu nu ia ceea ce este bun, ci îndepărtează ceea ce ne împiedică să fim fericiți.
Sfântul Ioan Evanghelistul spune:
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.” (1 Ioan 4, 18)
Cu cât omul Îl iubește mai mult pe Dumnezeu, cu atât se teme mai puțin de viitor. Dragostea naște încredere, iar încrederea aduce pace.
Aceasta este pacea despre care vorbește și Sfântul Teofan: liniștea duhului celui care știe că Dumnezeu conduce toate spre bine.
Dumnezeu ridică pe cel căzut
Viața creștinului nu este lipsită de căderi. Există momente de slăbiciune, de îndoială și de păcat. Însă Dumnezeu nu-l părăsește pe omul care se întoarce cu pocăință.
Sfântul Teofan spune:
„El va afla chip să-ți dezlege toate nedumeririle tale și să te ridice, dacă ai căzut.”
Aceasta este frumusețea milei dumnezeiești. Dumnezeu nu caută oameni perfecți, ci oameni care se smeresc și se ridică prin pocăință.
Fiul risipitor a fost primit cu brațele deschise. Apostolul Petru, care s-a lepădat de Hristos, a fost iertat și făcut păstor al Bisericii. Tâlharul de pe cruce a primit Raiul într-o singură clipă de pocăință sinceră.
Harul lui Dumnezeu este întotdeauna mai mare decât căderea omului.
Pacea care vine din încrederea în Dumnezeu
Omul contemporan caută pacea în confort, în bani, în succes sau în siguranța materială. Totuși, niciuna dintre acestea nu poate umple golul sufletului.
Adevărata pace vine doar atunci când omul încetează să se mai sprijine exclusiv pe sine și începe să se sprijine pe Dumnezeu.
Domnul Iisus Hristos spune:
„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” (Ioan 14, 27)
Această pace nu depinde de împrejurări. Ea poate exista chiar și în mijlocul necazurilor.
Sfinții au trecut prin boli, prigoane și lipsuri, dar au rămas senini deoarece știau că Dumnezeu este cu ei.
Viața întreagă poate deveni o jertfă
Nu doar rugăciunea este jertfă. Întreaga viață poate deveni o ofrandă adusă lui Dumnezeu.
Munca făcută cu cinste. Creșterea copiilor în credință.
Răbdarea în suferință. Iertarea celor care ne-au rănit.
Milostenia făcută în ascuns. Lupta cu propriile patimi.
Toate acestea sunt jertfe bineplăcute înaintea lui Dumnezeu atunci când sunt făcute din iubire pentru El.
Domnul privește nu atât mărimea faptelor, cât dragostea cu care sunt împlinite.
Jertfa care aduce adevărata bucurie
Paradoxul vieții creștine este acesta: omul care renunță la sine Îl descoperă pe Dumnezeu și se regăsește pe sine.
Mântuitorul spune:
„Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.” (Matei 16, 25)
Lumea spune: păstrează totul pentru tine.
Hristos spune: dăruiește-te.
Lumea spune: pune-te pe primul loc.
Hristos spune: slujește.
Lumea spune: controlează totul.
Hristos spune: ai încredere în Mine.
Aceasta este taina vieții duhovnicești. Cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât descoperă mai multă libertate, mai multă pace și mai multă bucurie.
Cea mai frumoasă jertfă: inima dăruită lui Dumnezeu
A ne aduce pe noi înșine jertfă lui Dumnezeu înseamnă să-I încredințăm întreaga noastră viață: bucuriile și durerile, speranțele și neputințele, trecutul, prezentul și viitorul. Înseamnă să-L iubim fără rezerve și să credem că voia Lui este întotdeauna spre binele nostru.
Cuvintele Sfântului Teofan Zăvorâtul rămân un îndemn pentru fiecare creștin:
„Încredințează-te pe tine cu totul jertfă lui Dumnezeu, în pace și în liniștea duhului.”
Atunci când omul își pune viața în mâinile Domnului, frica se risipește, sufletul se liniștește, iar Dumnezeu lucrează în chip minunat, dezlegând nedumeririle, ridicând din cădere și dăruind binecuvântările de care fiecare are cu adevărat nevoie.
Să-I oferim, așadar, lui Dumnezeu cea mai prețioasă jertfă: propria noastră inimă. Din această dăruire se naște adevărata pace, iar din această pace începe drumul sigur către Împărăția lui Dumnezeu.