În sfârșit! Final de proces pentru Simona Halep. Ce a decis TAS

Photo of author

By Alexandru Stancu

simona halep


În ziua de marți, 5 martie, Simona Halep (32 de ani) a primit o veste excelentă din partea autorităților. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus suspendarea de la patru ani la doar nouă luni. De asemenea, oficialii au decis anularea probei de sânge din pașaportul biologic al Simonei Halep.

Cariera Simonei Halep s-a oprit pe 7 octombrie 2022, când a fost anunțată suspendarea sa provizorie în urma unui test efectuat la US Open 2022. Testul a indicat prezența unui produs interzis, roxadustat, o moleculă care stimulează producția de globule roșii și care este clasificată ca EPO (eritropoetină) în regulamentele Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA).

Reacția Simonei Halep: „Abia aștept să mă întorc în circuit”

”De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.

Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început, și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil.

Abia aștept să mă întorc în circuit”, a fost prima reacție a Simonei Halep, potrivit Euronews.

Când ar putea reveni Simona Halep pe teren

Simona Halep a câștigat apelul judecat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, iar suspendarea i-a fost redusă de la patru ani la doar nouă luni, ceea ce înseamnă că sportiva din România poate reveni pe teren în orice moment.

Cu toate acestea, este improbabil ca acest lucru să se întâmple în această lună, având în vedere că multe turnee și-au stabilit deja participanții, iar Simona Halep nu se află neapărat în cea mai bună formă fizică.

Astfel, este posibil ca ea să își orienteze revenirea către luna aprilie, odată cu debutul sezonului pe zgură, iar Open-ul de la Stuttgart (15-21 aprilie) ar putea fi o opțiune viabilă, având în vedere că a avut rezultate satisfăcătoare acolo în trecut.

Ilie Năstase și Victor Hănescu reacționează și ei

”E incredibilă vestea. Numai când auzi asta te gândeşti că Simona va reveni pe teren. Te gândeşti că a demonstrat că este nevinovată, că lucrurile au fost diferite de ce s-a spus până acum şi că are şanse să revină pe teren, să joace şi să aducă trofee pentru România.

Sigur va reveni în curând, am văzut că iarna asta s-a mai antrenat la Dubai, nu a rupt legătura cu tenisul total. E o veste pe care clar o aştepta şi, dacă va reveni, clar va arăta că este dispusă să joace şi să arate că a fost nevinovată în toată povestea asta”, a spus Victor Hănescu pentru AS.

”Poate să revină. Toată pregătirea asta a ajutat-o. A așteptat deja un an. Pedeapsa de 9 luni nu e mare”, a spus Năstase.

CITEȘTE ȘI – GIGI BECALI PROMITE UN SPECTACOL IMPRESIONANT DE ARTIFICII, DACĂ FCSB VA CÂȘTIGA SUPERLIGA