Trăim într-o lume în care adevărul este tot mai des confundat cu minciuna, binele cu răul, iar libertatea cu îndepărtarea de Dumnezeu.
Ceea ce odinioară era socotit păcat ajunge astăzi să fie prezentat drept virtute, iar rânduielile lăsate de Creator sunt privite de mulți ca niște piedici în calea fericirii.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că una dintre cele mai primejdioase lucrări ale diavolului este tocmai aceasta: să amestece lucrurile, să răstoarne valorile și să tulbure ordinea așezată de Dumnezeu.
Lucrarea diavolului este să strice rânduiala lui Dumnezeu
Sfântul Ioan Gură de Aur rostește un cuvânt aspru, dar plin de înțeles duhovnicesc:
„Lucrarea diavolului este să le amestece şi să le pervertească pe toate, să strice şi să mute hotarele dintru început puse, pe care Dumnezeu le-a aşezat firii.”
Aceste cuvinte, atribuite marelui ierarh în lucrarea Diavolul și magia, ne descoperă o realitate pe care omul credincios nu trebuie să o treacă cu vederea. Diavolul nu poate crea nimic bun, pentru că nu este izvor al vieții. El poate însă să strice, să dezbine, să răstălmăcească și să transforme darurile lui Dumnezeu în prilejuri de cădere.
Dumnezeu a creat lumea în armonie, cu înțelepciune și cu rost. Sfânta Scriptură ne spune: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Facerea 1, 31).
Răul nu face parte din această bunătate a creației. El apare prin îndepărtarea voinței libere de Dumnezeu, prin neascultare și prin folosirea greșită a darurilor primite.
De aceea, una dintre marile înșelări ale vrăjmașului este să-l convingă pe om că poate găsi fericirea tocmai acolo unde se îndepărtează de adevărul dumnezeiesc.
Când păcatul este numit virtute, iar virtutea este batjocorită
Una dintre cele mai dureroase răsturnări ale lumii este schimbarea înțelesului binelui și al răului.
Prorocul Isaia avertiza încă din vechime: „Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” (Isaia 5, 20).
Cât de actuale sunt aceste cuvinte!
Astăzi, smerenia este uneori confundată cu slăbiciunea, curăția cu naivitatea, ascultarea de Dumnezeu cu lipsa libertății, iar pocăința cu o umilință inutilă.
În schimb, mândria este prezentată ca încredere în sine, iubirea de arginți ca succes, desfrânarea ca libertate, iar egoismul ca dreptul fiecăruia de a trăi numai pentru propria plăcere.
Diavolul nu vine întotdeauna cu îndemnul vădit de a săvârși răul. De multe ori, el îmbracă păcatul în haine atrăgătoare și îl înfățișează drept ceva firesc, nevinovat sau chiar folositor.
Aici se află primejdia cea mare: omul poate ajunge să nu mai recunoască păcatul și, prin urmare, să nu mai simtă nevoia pocăinței.
Când conștiința tace, sufletul începe să se obișnuiască treptat cu întunericul.
Răsturnarea rânduielilor și tulburarea vieții de familie
În cuvintele sale, Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește și despre răsturnarea rolurilor dintre bărbat și femeie, folosind imagini puternice, legate de realitățile sociale ale vremii sale.
El spune:
„Pe femeie Dumnezeu a lăsat-o să îngrijească casa, iar pe bărbat să se ocupe de cele ale lumii. Tu însă, diavole, capul l-ai pus unde sunt picioarele, iar picioarele unde este capul.”
Aceste afirmații trebuie înțelese și în contextul epocii în care a trăit marele Părinte al Bisericii. Dincolo de împărțirea îndatoririlor sociale, învățătura creștină ne cheamă să păstrăm sfințenia familiei, responsabilitatea reciprocă și respectul față de darurile primite de la Dumnezeu.
Bărbatul și femeia nu sunt chemați să se disprețuiască sau să se lupte pentru întâietate, ci să se sprijine unul pe celălalt în iubire și credință.
Sfântul Apostol Pavel le spune bărbaților: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,” (Efeseni 5, 25).
Așadar, adevărata autoritate creștină nu înseamnă stăpânire egoistă, ci jertfă, grijă și responsabilitate.
Familia se tulbură atunci când iubirea este înlocuită cu mândria, când soții încetează să se mai respecte, când părinții uită de creșterea duhovnicească a copiilor și când fiecare caută numai folosul propriu.
Nu simpla schimbare a unor îndatoriri exterioare distruge familia, ci pierderea iubirii, a credinței și a duhului de jertfă.
Diavolul începe răsturnarea din inima omului
Ar fi o mare greșeală să privim cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur numai ca pe o mustrare adresată lumii din afară.
Cea dintâi dezordine pe care trebuie să o cercetăm este aceea din propria inimă.
De câte ori nu punem cele materiale înaintea celor duhovnicești? De câte ori nu ne îngrijim mai mult de trup decât de suflet? De câte ori nu găsim timp pentru distracții, pentru telefon și pentru grijile zilnice, dar spunem că nu avem câteva minute pentru rugăciune?
Aceasta este tot o răsturnare a rânduielii.
Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viața omului, dar noi Îl așezăm adesea la urmă. Ne amintim de El numai când vine boala, necazul sau primejdia.
Mântuitorul ne învață limpede: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33).
Când omul schimbă această ordine și face din bogăție, plăcere sau slavă deșartă scopul vieții sale, sufletul își pierde pacea.
Vrăjmașul nu are nevoie să distrugă totul dintr-odată. Îi este de ajuns să-l îndepărteze puțin câte puțin pe om de rugăciune, de spovedanie, de Sfânta Liturghie și de pocăință.
Cea mai subtilă înșelare: să crezi că nu mai ai nevoie de Dumnezeu
Diavolul nu lucrează numai prin ispite grosolane. Uneori, cea mai primejdioasă ispită este autosuficiența.
Omul începe să creadă că poate hotărî singur ce este bine și ce este rău, fără să mai țină seama de poruncile dumnezeiești.
Aceasta amintește de ispita din Rai, când șarpele le-a făgăduit primilor oameni că vor fi ca Dumnezeu: „Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul».” (Facerea 3, 5).
Mândria este rădăcina multor căderi, pentru că îl face pe om să se considere măsura tuturor lucrurilor.
Atunci când nu mai există smerenie, sfatul duhovnicului pare inutil, învățătura Bisericii devine incomodă, iar mustrarea conștiinței este privită ca o povară.
Totuși, adevărata libertate nu înseamnă să faci orice îți trece prin minte, ci să nu fii rob al patimilor.
Un om stăpânit de mânie, invidie, desfrânare sau iubire de bani nu este cu adevărat liber, chiar dacă lumea îi spune contrariul.
Libertatea creștină se dobândește prin apropierea de Hristos, prin lupta cu păcatul și prin curățirea inimii.
Cum putem păstra dreapta rânduială într-o lume tulburată?
Creștinul nu este chemat să trăiască în frică, nici să-i osândească neîncetat pe ceilalți. El este chemat la trezvie, discernământ și statornicie în credință.
Primul pas este rugăciunea sinceră. Un suflet care se roagă cu smerenie primește luminare pentru a deosebi binele de rău.
Al doilea pas este cercetarea propriei conștiințe. Înainte de a vedea greșelile lumii, trebuie să ne recunoaștem propriile păcate.
Apoi vin spovedania, participarea la Sfânta Liturghie, împărtășirea cu pregătirea și binecuvântarea cuvenite, citirea Sfintei Scripturi și împlinirea faptelor de milostenie.
La fel de importantă este păstrarea iubirii față de aproapele. A apăra învățătura Bisericii nu înseamnă a urî oamenii care gândesc sau trăiesc diferit.
Păcatul trebuie numit păcat, dar omul nu trebuie lipsit de demnitate, de compasiune și de chemarea la mântuire.
Hristos nu ne-a poruncit să răspundem rătăcirii prin ură, ci să mărturisim adevărul cu dragoste.
Să nu lăsăm lumea să răstoarne ordinea din sufletul nostru
Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur ne îndeamnă la trezvie și discernământ. Diavolul caută să amestece adevărul cu minciuna, să slăbească legătura omului cu Dumnezeu și să transforme păcatul într-un lucru obișnuit.
Dar puterea răului nu este mai mare decât harul dumnezeiesc.
Oricât de tulburată ar fi lumea, omul care rămâne lângă Hristos poate păstra pacea inimii și lumina credinței.
Să nu ne grăbim, așadar, să judecăm lumea înainte de a ne cerceta sufletul. Să punem rugăciunea înaintea grijilor, iubirea înaintea mândriei, iertarea înaintea răzbunării și voia lui Dumnezeu înaintea dorințelor noastre.
Căci cea mai mare biruință asupra diavolului nu este să descoperim răul din jurul nostru, ci să nu-i îngăduim să stăpânească în propria inimă.
Iar acolo unde Domnul Iisus Hristos este primit cu smerenie, întunericul nu poate avea ultimul cuvânt.