În viața fiecărui om există momente de suferință, deznădejde și încercări care par imposibil de purtat.
Atunci când durerea sufletească devine apăsătoare, iar necazurile se înmulțesc, unii oameni ajung să spună: „Mai bine aș muri!” sau „Nu mai vreau să trăiesc!”. Aceste cuvinte sunt rostite adesea din cauza oboselii sufletești, a bolii, a pierderii unei persoane dragi sau a dezamăgirilor vieții.
Dar este oare potrivit pentru un creștin să își dorească moartea? Ce ne învață Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți despre această stare sufletească? Cum trebuie să privim moartea și pregătirea pentru întâlnirea cu Dumnezeu?
Sfântul Ioan de Kronstadt ne atrage atenția asupra unui adevăr esențial: este ușor să vorbești despre moarte, însă mult mai important este să fii pregătit pentru ea. Creștinul nu trebuie să caute moartea, ci să caute mântuirea sufletului său.
Moartea, o trecere, nu un sfârșit
În credința ortodoxă, moartea nu reprezintă dispariția omului, ci trecerea sa din această viață în veșnicie. Trupul se întoarce în pământ, însă sufletul continuă să existe și să aștepte judecata lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,”
(Evrei 9, 27)
Acest verset ne arată că moartea nu este ultimul cuvânt. După ea urmează întâlnirea cu Dreptul Judecător. De aceea, dorința de a muri nu trebuie privită cu ușurință, deoarece fiecare om va da socoteală pentru felul în care și-a trăit viața.
Atunci când cineva spune în momentele de necaz că dorește să moară, de multe ori nu își dorește cu adevărat moartea, ci sfârșitul suferinței. Totuși, problema nu este cum să scăpăm de încercări, ci cum să le purtăm cu credință și răbdare.
De ce își dorește omul moartea?
Dorința de moarte apare adesea în perioadele de mare întristare. Omul se simte singur, abandonat sau lipsit de speranță. Chiar și în Sfânta Scriptură găsim exemple de oameni ai lui Dumnezeu care au trecut prin asemenea stări.
Prorocul Ilie, urmărit și amenințat cu moartea, a ajuns într-un moment de slăbiciune sufletească și s-a rugat:
„Iar el s-a dus mai departe în pustiu, cale de o zi, şi s-a aşezat sub un ienupăr şi îşi ruga moartea, zicând: «Îmi ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei!».”
(III Regi 19, 4)
Totuși, Dumnezeu nu i-a împlinit această cerere. În schimb, i-a trimis ajutor, hrană și întărire sufletească. Astfel, vedem că Domnul nu dorește pierderea omului, ci ridicarea lui din deznădejde.
Și dreptul Iov, în timpul marilor sale suferințe, a blestemat ziua nașterii sale și și-a exprimat durerea profundă. Cu toate acestea, el nu și-a pierdut credința în Dumnezeu și a rămas statornic până la sfârșit.
Aceste exemple ne arată că întristarea poate apărea chiar și în viața celor drepți. Păcatul nu este existența durerii, ci deznădejdea care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu.
Nu moartea trebuie dorită, ci pregătirea pentru ea
Sfântul Ioan de Kronstadt spune că atunci când omul afirmă că ar fi mai bine să moară, ar trebui să se întrebe mai întâi dacă este pregătit pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Aceasta este adevărata problemă. Mulți vorbesc despre moarte fără să se gândească la veșnicie. Însă dacă moartea ar veni chiar în acel moment, puțini ar fi pregătiți să o întâmpine cu pace.
Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă:
„Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru.” (Matei 24, 42)
Viața creștină este o continuă pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Această pregătire înseamnă pocăință, rugăciune, spovedanie, împărtășire, iubire față de aproapele și împlinirea poruncilor dumnezeiești.
În loc să spunem: „Mai bine aș muri!”, ar trebui să ne întrebăm: „Dacă aș muri astăzi, sunt pregătit să mă înfățișez înaintea lui Dumnezeu?”
Această întrebare este mult mai importantă decât orice plângere sau suspin al sufletului.
Creștinul nu caută moartea, ci voia lui Dumnezeu
Ortodoxia nu încurajează disprețuirea vieții. Viața este un dar sfânt primit de la Dumnezeu și trebuie prețuită.
Psalmistul David spune:
„În mâinile Tale, soarta mea, izbăvește-mă din mâna vrăjmașilor mei și de cei ce mă prigonesc.” (Psalmul 30, 15)
Numai Dumnezeu este Stăpânul vieții și al morții. El hotărăște clipa venirii noastre în lume și momentul plecării noastre din ea.
De aceea, creștinul nu trebuie să ceară moartea din nerăbdare sau din disperare. El trebuie să ceară putere pentru a-și duce crucea până la capăt.
Domnul Iisus Hristos Însuși ne-a oferit exemplul desăvârșit în Grădina Ghetsimani.
Înainte de Patima Sa, El S-a rugat:
„Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti.” (Matei 26, 39)
Așadar, nici în cele mai grele momente nu trebuie să cerem împlinirea voii noastre, ci a voii lui Dumnezeu.
Legătura iubirii nu este distrusă de moarte
Unul dintre motivele pentru care oamenii se tem de moarte este despărțirea de cei dragi. Sfântul Ioan de Kronstadt ne învață însă că iubirea adevărată nu este nimicită de moarte.
Biserica Ortodoxă mărturisește că există comuniune între cei vii și cei adormiți în Domnul. De aceea ne rugăm pentru cei plecați dintre noi și le păstrăm vie amintirea.
Sfântul Apostol Pavel scrie:
„Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.”
(Romani 14, 8)
În Hristos, moartea nu poate distruge iubirea. Cei care au trăit în credință și dragoste rămân uniți prin rugăciune și prin nădejdea învierii.
Această credință aduce mângâiere celor care plâng pentru cei adormiți și îi ajută să privească moartea nu ca pe o despărțire definitivă, ci ca pe o întâlnire amânată în Împărăția lui Dumnezeu.
Cum să ne pregătim pentru moarte?
Pregătirea pentru moarte nu înseamnă teamă permanentă, ci viață trăită cu responsabilitate și credință.
Sfinții Părinți ne îndeamnă să urmăm câteva lucruri esențiale:
– Pocăința sinceră
Omul trebuie să-și cerceteze conștiința și să-și mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu.
– Rugăciunea neîncetată
Rugăciunea întărește sufletul și îi oferă pace în vremea încercărilor.
– Participarea la Sfintele Taine
Spovedania și Sfânta Împărtășanie sunt izvoare de har și de pregătire pentru veșnicie.
– Faptele iubirii
Domnul ne va judeca și după iubirea arătată aproapelui.
„Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. ” (Matei 25, 40)
– Nădejdea în Înviere
Creștinul nu trăiește sub stăpânirea fricii, ci în lumina Învierii lui Hristos.
Putem să ne dorim moartea?
Din perspectiva învățăturii ortodoxe, nu moartea trebuie să fie dorința noastră, ci pregătirea pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Momentele de întristare și slăbiciune pot aduce în suflet gânduri de deznădejde, însă acestea trebuie biruite prin rugăciune, credință și nădejde.
Sfântul Ioan de Kronstadt ne amintește că este ușor să vorbești despre moarte, dar mult mai greu este să fii pregătit pentru ea. De aceea, în loc să spunem: „Mai bine ar fi să mor”, să spunem: „Doamne, ajută-mă să trăiesc după voia Ta și să fiu pregătit pentru ceasul întâlnirii cu Tine.”
Astfel, moartea nu va mai fi privită ca un motiv de teamă sau de dorință pripită, ci ca o trecere binecuvântată către viața cea veșnică, în lumina iubirii lui Dumnezeu:
„«Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. ” (Matei 22, 32).