În slujbele Bisericii Ortodoxe, fiecare gest liturgic are un înțeles duhovnicesc profund.
Nimic nu este întâmplător și nimic nu se săvârșește doar pentru frumusețea ceremonialului. Cântările, rugăciunile, lumânările, cădirea cu tămâie, intrările și ieșirile slujitorilor din Sfântul Altar ne ajută să pătrundem, pe cât ne este cu putință, în taina lucrării lui Dumnezeu pentru mântuirea omului.
Unul dintre momentele deosebit de frumoase ale Utreniei este scoaterea Sfintei Evanghelii în mijlocul bisericii, spre închinarea credincioșilor. În cadrul slujbei de duminică, acest moment urmează citirii Evangheliei Învierii și are o semnificație aparte: simbolizează arătarea Domnului după Înviere și vestirea Învierii Sale întregii lumi. Credincioșii se apropie, se închină și sărută Sfânta Evanghelie, mărturisindu-și astfel credința și cinstirea față de Hristos și cuvântul Său.
Dar ce simbolizează acest moment? De ce Sfânta Evanghelie este adusă din Sfântul Altar în mijlocul credincioșilor și de ce ne închinăm înaintea ei?
Înțelesul acestui gest trebuie căutat în însăși taina Învierii Domnului: scoaterea Sfintei Evanghelii în mijlocul bisericii actualizează, în chip simbolic și liturgic, arătarea Mântuitorului Hristos după Învierea Sa și vestirea Învierii Sale întregii lumi.
Utrenia, slujba întâmpinării luminii
Pentru a înțelege acest moment, trebuie să privim mai întâi locul pe care îl ocupă Utrenia în viața liturgică a Bisericii.
Utrenia este una dintre cele șapte Laude bisericești și reprezintă, prin excelență, slujba dimineții, a „răsăritului”. Este vremea în care omul, ridicându-se din somnul nopții, este chemat să-și îndrepte primele gânduri către Dumnezeu și să-I mulțumească pentru darul unei noi zile.
Dincolo de această semnificație firească, Utrenia are și un puternic caracter simbolic. Ea ne amintește de evenimentele petrecute în ultimele ceasuri ale Patimilor Mântuitorului, de la miezul nopții și până spre dimineață, dar, mai ales duminica, ne conduce către lumina Învierii.
Trecerea de la întunericul nopții către lumina dimineții devine astfel imaginea trecerii omenirii de la întunericul păcatului și al morții la lumina adusă de Hristos Cel înviat.
De aceea, Utrenia duminicală nu este doar rugăciunea începutului unei zile. Ea este o adevărată mărturisire a Învierii.
Sfânta Evanghelie, în centrul Utreniei duminicale
Unul dintre momentele centrale ale Utreniei este citirea Sfintei Evanghelii.
Duminica, în cadrul Utreniei, se citește una dintre cele 11 Evanghelii ale Învierii, numite și Evangheliile Utreniei. Aceste pericope relatează arătările Domnului după Înviere și mărturia apostolilor și a femeilor mironosițe despre mormântul gol.
Numărul lor are o semnificație aparte în tradiția liturgică: el amintește și de cei 11 Apostoli rămași după căderea lui Iuda.
Alegerea acestor texte pentru ziua de duminică nu este întâmplătoare. Pentru creștini, fiecare duminică este o sărbătoare a Învierii. Paștile reprezintă marea sărbătoare anuală a Învierii Domnului, însă în fiecare duminică Biserica retrăiește bucuria aceleiași biruințe a lui Hristos asupra morții.
Din acest motiv, în centrul Utreniei duminicale se află vestea care a schimbat pentru totdeauna istoria omenirii: Hristos a înviat!
Preotul vestește Învierea asemenea îngerului de la mormânt
În tradiția liturgică ortodoxă, citirea Evangheliei Învierii are și ea o puternică semnificație simbolică.
Preotul citește pericopa evanghelică din Sfântul Altar, iar acest moment ne duce cu gândul la vestirea făcută de înger femeilor mironosițe venite la mormântul Mântuitorului.
Ele veniseră dis-de-dimineață, purtând miresme, pentru a unge trupul Domnului. În locul trupului Celui răstignit au găsit însă mormântul gol și au primit vestea neașteptată și minunată a Învierii.
Astfel, glasul Evangheliei auzit în biserică devine pentru credincioși ecoul acelei vestiri de la mormânt. Nu ascultăm pur și simplu relatarea unui eveniment îndepărtat, petrecut cu două milenii în urmă, ci suntem chemați să primim și noi vestea Învierii.
Biserica ne așază, prin slujbele ei, în fața evenimentelor mântuitoare și ne cheamă să devenim părtași duhovnicește la ele.
De ce este scoasă Sfânta Evanghelie în mijlocul bisericii?
După citirea Evangheliei Învierii, Sfânta Evanghelie este scoasă din Sfântul Altar și așezată în mijlocul bisericii, spre închinarea credincioșilor.
Acest gest simbolizează arătarea lui Hristos Cel înviat ucenicilor Săi.
Așa cum Domnul nu a rămas ascuns după Înviere, ci S-a arătat celor care Îl iubeau, tot astfel Evanghelia este adusă din Altar în mijlocul comunității. Hristos vine, în chip tainic, în mijlocul poporului Său.
Sfânta Evanghelie nu este cinstită ca un simplu obiect sau ca o carte oarecare. Ea cuprinde cuvintele și mărturia despre viața, învățătura, Patimile, moartea și Învierea Mântuitorului. Tocmai de aceea, Biserica îi acordă o cinstire deosebită.
Atunci când credinciosul se apropie și sărută Sfânta Evanghelie, gestul său este îndreptat, în ultimă instanță, către Hristos Însuși, Cel vestit prin cuvintele Evangheliei.
În mijlocul bisericii se află, simbolic, Hristos Cel înviat, Care vine în întâmpinarea ucenicilor Săi.
De la mormântul gol către întreaga lume
Mai există însă un înțeles important al scoaterii Evangheliei din Sfântul Altar.
Învierea nu este o veste destinată unui grup restrâns de oameni. După ce au primit vestea, femeile mironosițe și Apostolii au devenit vestitori ai ei. Evanghelia Învierii trebuia să ajungă până la marginile pământului.
Mișcarea Sfintei Evanghelii din Altar către mijlocul bisericii poate fi înțeleasă și ca o imagine a acestei răspândiri a veștii celei bune.
Hristos a înviat pentru întreaga omenire, iar Biserica are misiunea de a mărturisi această biruință în fiecare generație.
Credinciosul care ascultă Evanghelia și apoi se închină înaintea ei nu este chemat doar să primească vestea Învierii pentru sine. El trebuie să o ducă mai departe prin credința, cuvintele și, mai ales, prin viața sa.
„Învierea lui Hristos văzând…”
Semnificația momentului devine și mai limpede prin cântarea care urmează: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat…”
Tradiția atribuie alcătuirea acestui imn Sfântului Ioan Damaschin.
Este impresionant faptul că Biserica nu spune doar „auzind despre Învierea lui Hristos”, ci „Învierea lui Hristos văzând”.
Prin credință și prin participarea la slujbă, credinciosul este chemat să devină martor duhovnicesc al Învierii. În fața sa se află Sfânta Evanghelie, iar cuvintele cântării îl așază, tainic, alături de Apostoli și de mironosițe.
De aceea, închinarea înaintea Evangheliei nu trebuie să fie un gest făcut în grabă sau din obișnuință. Ea este o mărturisire: cred că Hristos a înviat, cred în cuvântul Lui și doresc ca viața mea să fie luminată de Învierea Sa.
Întâlnirea personală cu Hristos Cel înviat
Există și o dimensiune profund personală a acestui moment.
Hristos Cel înviat S-a arătat ucenicilor în diferite împrejurări: Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, Apostolilor adunați, lui Toma, ucenicilor aflați pe drumul către Emaus și celor aflați la Marea Tiberiadei. Fiecare întâlnire a schimbat vieți.
Tot astfel, scoaterea Sfintei Evanghelii în mijlocul bisericii ne amintește că întâlnirea cu Hristos nu aparține doar trecutului.
El continuă să Se întâlnească cu omul în Biserică, prin rugăciune, prin Sfintele Taine și prin cuvântul Evangheliei.
Întrebarea esențială nu este doar dacă știm că Hristos a înviat, ci dacă Învierea Lui a devenit o realitate care ne schimbă viața.
A te închina înaintea Evangheliei înseamnă, astfel, și a-ți deschide inima înaintea Celui înviat.
Bucuria celor care vin dis-de-dimineață la Domnul
Utrenia păstrează și imaginea celor care L-au căutat pe Hristos încă de dimineață.
Femeile mironosițe au venit la mormânt „foarte de dimineață”. Iubirea lor pentru Domnul le-a făcut să pornească spre El înainte ca ziua să se lumineze pe deplin.
Credincioșii care participă la Utrenie repetă, într-un anumit sens, drumul lor. Vin în casa lui Dumnezeu și caută lumina lui Hristos.
Scoaterea Evangheliei spre închinare devine astfel și răspunsul lui Dumnezeu la căutarea omului. Cel care Îl caută pe Hristos descoperă că Hristos Însuși vine în întâmpinarea lui.
Scoaterea Sfintei Evanghelii în mijlocul bisericii la Utrenia duminicală este mult mai mult decât o simplă rânduială liturgică
Ea ne așază în fața uneia dintre cele mai mari taine ale credinței creștine: Hristos Cel răstignit a biruit moartea, a înviat și S-a arătat ucenicilor Săi.
Sfânta Evanghelie adusă în mijlocul credincioșilor simbolizează această arătare a Domnului înviat și, totodată, vestirea Învierii Sale întregii lumi.
Când ne apropiem de Evanghelie, ne închinăm și o sărutăm, suntem chemați să facem mai mult decât un gest exterior. Suntem chemați să ne apropiem cu credință de Hristos, să ascultăm cuvântul Lui și să ducem bucuria Învierii în viața noastră de fiecare zi.
În fiecare duminică, Biserica ne cheamă să devenim din nou martori ai mormântului gol. Iar cântarea „Învierea lui Hristos văzând…” ne amintește că Învierea nu este doar un eveniment pe care îl comemorăm, ci lumina în care suntem chemați să trăim.
Pentru că Hristos Cel înviat, vestit prin Sfânta Evanghelie, rămâne în mijlocul Bisericii Sale și cheamă fiecare suflet de la întuneric la lumină, de la teamă la nădejde și de la moarte la viață.