În unele locuri există obiceiul ca anumite „părticele” scoase la Proscomidie să fie oferite credincioșilor pentru a le lua acasă și a le consuma după o perioadă de post, rugăciune sau după împlinirea unui anumit canon.
Chiar dacă îndemnul la post și rugăciune este folositor, problema apare atunci când o asemenea practică este prezentată drept o rânduială a Bisericii. Miridele au un rost precis în Sfânta Liturghie: ele sunt așezate pe Sfântul Disc, în jurul Agnețului, și sunt legate de pomenirea celor vii și a celor adormiți. De aceea, locul lor este în desfășurarea Liturghiei, nu în afara ei.
Ce sunt, de fapt, „părticelele”?
Pentru a înțelege de ce miridele nu trebuie luate acasă, trebuie mai întâi să știm ce sunt și ce rost au.
Înainte de partea publică a Sfintei Liturghii, preotul săvârșește Proscomidia, rânduială în cadrul căreia pregătește pâinea și vinul pentru Sfânta Jertfă.
Din prescură este scos mai întâi Agnețul, partea centrală care va fi sfințită în cadrul Dumnezeieștii Liturghii. În jurul Agnețului sunt apoi așezate miridele, potrivit unei rânduieli precise.
Este scoasă mirida în cinstea Maicii Domnului, iar apoi sunt așezate miridele pentru cetele sfinților. Urmează pomenirile rânduite de Liturghier, iar mai apoi sunt scoase părticele pentru credincioșii vii și pentru cei adormiți.
Atunci când creștinii aduc la biserică un pomelnic, numele lor și ale celor dragi sunt pomenite de preot, iar pentru cei pomeniți sunt scoase miride.
Prin urmare, acestea nu reprezintă niște simple bucățele de prescură care, după Proscomidie, nu mai au niciun rost. Ele fac parte dintr-o rânduială liturgică precisă și trebuie înțelese în interiorul acesteia.
Sfântul Disc este o icoană a întregii Biserici
Imaginea care se formează pe Sfântul Disc în timpul Proscomidiei are o frumusețe teologică aparte.
În centru se află Agnețul, închipuindu-L pe Hristos. Alături este mirida Maicii Domnului, apoi cele ale sfinților, iar înaintea Agnețului se află mulțimea miridelor scoase pentru credincioșii vii și adormiți.
Avem astfel, în chip liturgic, imaginea întregii Biserici adunate în jurul lui Hristos.
Nu suntem singuri înaintea lui Dumnezeu. Biserica nu înseamnă numai oamenii pe care îi vedem duminica în locașul de cult, ci comuniunea celor care trăiesc în Hristos, a sfinților și a celor pentru care Biserica se roagă, vii și adormiți.
Sfântul Simeon al Tesalonicului explică această imagine arătând că în mijloc Îl vedem pe Hristos prin Agneț, de-a dreapta pe Maica Domnului, de-a stânga sfinții și îngerii, iar mai jos adunarea credincioșilor.
A lua anumite miride de pe Sfântul Disc și a le transforma într-un obiect destinat unei practici particulare înseamnă, așadar, a le desprinde de contextul în care rânduiala liturgică le-a așezat.
De ce miridele pentru vii și adormiți rămân până la sfârșitul Liturghiei?
Rostul miridelor devine și mai limpede spre sfârșitul Sfintei Liturghii.
După împărtășirea clericilor și a credincioșilor, la momentul rânduit, părticelele sunt strânse de pe Sfântul Disc și puse în Sfântul Potir.
În acel moment este rostită cunoscuta rugăciune:
„Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi.”
Această rugăciune ne arată cât de profund este sensul pomenirii la Proscomidie.
Numele scrise de credincioși pe pomelnice nu sunt simple nume citite dintr-o listă. Ele sunt aduse în rugăciunea Bisericii înaintea lui Dumnezeu. Pentru persoanele pomenite sunt scoase miride, iar acestea își urmează rostul lor în cadrul Liturghiei.
Tocmai de aceea nu trebuie scoase din acest circuit liturgic pentru a fi oferite credincioșilor acasă.
O practică „deosebită” nu devine automat o rânduială a Bisericii
Uneori credincioșii pot spune: „Dar un alt părinte mi-a dat părticele. De ce aici nu se dau?”
Întrebarea este firească, mai ales atunci când omul nu cunoaște în amănunt rânduiala Proscomidiei.
Totuși, faptul că o anumită practică poate fi întâlnită într-un loc nu înseamnă automat că ea aparține tradiției liturgice a Bisericii.
În viața duhovnicească trebuie să fim atenți tocmai la această diferență.
O practică poate părea impresionantă, poate fi însoțită de recomandarea de a posti, de a citi rugăciuni sau de a împlini un canon și totuși să nu aibă temei în rânduiala liturgică.
Postul este bun. Rugăciunea este indispensabilă. Pocăința este necesară. Împlinirea unui canon primit în mod responsabil de la duhovnic poate avea un important rol pedagogic și duhovnicesc.
Dar acestea nu justifică inventarea unor întrebuințări noi pentru elementele care au deja un rost precis în Sfânta Liturghie.
Miridele nu trebuie confundate cu anafura
De aici poate proveni și una dintre confuziile credincioșilor.
În tradiția ortodoxă există pâine binecuvântată pe care credinciosul o poate primi și consuma cu evlavie: anafura.
Miridele de la Proscomidie au însă altă funcție liturgică. Ele sunt scoase și așezate pe Sfântul Disc pentru pomenirile rânduite și nu trebuie confundate cu anafura oferită credincioșilor.
Această deosebire este importantă deoarece ne ferește de transformarea credinței într-o colecție de gesturi cărora le atribuim puteri aproape magice.
În Ortodoxie, lucrurile sfinte nu sunt „obiecte norocoase”, iar lucrarea lui Dumnezeu nu depinde de inventarea unor ritualuri personale.
Centrul vieții creștine rămâne Hristos, iar centrul vieții liturgice este întâlnirea și comuniunea cu El.
Nu există preoți „speciali” care au puterea să scoată părticele
O altă idee care circulă uneori este aceea că numai anumiți preoți ar putea să „scoată părticele” pentru credincioși, ca și cum ar exista o categorie specială de slujitori care ar deține o putere pe care ceilalți nu o au.
O asemenea înțelegere este greșită.
Preoții care săvârșesc Sfânta Liturghie potrivit rânduielii fac pomenirile de la Proscomidie și scot miridele rânduite pentru cei vii și pentru cei adormiți.
Puterea rugăciunii Bisericii nu stă în spectaculos, în reputația unui anumit slujitor sau în existența unei practici neobișnuite.
Creștinul nu trebuie să alerge după „taine” cunoscute numai de unii, după rețete duhovnicești spectaculoase sau după gesturi care promit rezolvarea sigură a problemelor sale.
Viața ortodoxă este mult mai profundă: rugăciune, pocăință, post, spovedanie, participare la Sfânta Liturghie, împărtășire cu pregătirea cuvenită și încredințarea vieții noastre lui Dumnezeu.
Miridele ne arată că suntem adunați în jurul lui Hristos
Poate cea mai frumoasă învățătură pe care ne-o oferă Proscomidia este aceasta: nimeni nu se mântuiește izolat.
Pe Sfântul Disc avem imaginea Bisericii adunate în jurul lui Hristos. Vedem tainic comuniunea dintre Biserica de pe pământ și cea din cer.
În Evanghelie, Mântuitorul spune:
„Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” (Ioan 12, 26), iar în rugăciunea arhierească cere:,,Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.”(Ioan 17, 24).
Proscomidia ne pune înainte această realitate într-o formă liturgică de o extraordinară putere.
Hristos este în centru.
Maica Domnului, sfinții și credincioșii sunt în jurul Lui.
Aceasta este Biserica.
Să păstrăm rânduiala Bisericii
A nu lua părticele acasă nu înseamnă că Biserica refuză credinciosului un ajutor duhovnicesc. Dimpotrivă, înseamnă să respectăm tocmai rostul profund pe care aceste miride îl au în cadrul Sfintei Liturghii.
Dacă dorim să îi ajutăm pe cei dragi, să îi pomenim la rugăciune. Să aducem pomelnicul la Sfânta Liturghie. Să ne rugăm pentru cei vii și pentru cei adormiți. Să postim, să facem milostenie și să căutăm împăcarea cu Dumnezeu și cu semenii.
Dar să nu înlocuim rânduiala Bisericii cu practici care par mai spectaculoase.
Miridele își au locul lor pe Sfântul Disc și în desfășurarea Dumnezeieștii Liturghii. Ele ne vorbesc despre o taină mult mai mare decât simpla păstrare sau consumare a unei bucățele de prescură: taina întregii Biserici adunate în jurul lui Hristos și purtate în rugăciunea ei înaintea lui Dumnezeu.
Înțelegând acest lucru, nu vom mai căuta „părticele” pentru acasă, ci vom căuta ceea ce Proscomidia însăși ne descoperă: să fim împreună cu Hristos, în Biserica Sa, și să îi purtăm în rugăciune, înaintea Lui, atât pe cei vii, cât și pe cei adormiți.