CRAIOVA – GRUPARE INFRACȚIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE DROGURI, DESTRUCTURATĂ

Photo of author

By Daniel Negrescu

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Craiova și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri de risc și de mare risc. Au fost puse în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară și 30 de persoane au fost conduse la audieri.

La data de 12 ianuarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova au efectuat 34 de percheziții, în județul Dolj, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat.

La activități au participat și polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Olt, Gorj, Mehedinți, Pitești și Vâlcea, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, precum și jandarmi.

30 de mandate de aducere au fost puse în executare, persoanele depistate fiind conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc.

Gruparea infracţională ar fi efectuat trafic de droguri de risc şi de mare risc, cannabis şi comprimate MDMA.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române și al S.R.I.