Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, va candida pentru alegerile europarlamentare. Acesta și-a depus deja candidatura la organizația PSD Sector 2 și așteaptă o decizie de la PSD București.
Mai mult, Rafila a afirmat că el își acordă nota 9+ pentru mandatul de ministru și a mai menționat faptul că ar fi foarte bine să existe și cineva din zona sănătții în Parlamentul European.
„De ce o fac? Pentru că eu consider că am suficientă experienţă şi în administraţie şi în relaţiile internaţionale”, a arătat Alexandru Rafila pentru Prima News. De altfel, ministrul Sănătății a mai adăugat că ar fi bine ca următoarele fonduri care vin de la UE să fie folosite pentru sănătate.
Surprinzător, chiar dacă și-a depus candidatura pentru alegerile europarlamentare, acesta susține că nu este extrem de interesat de o carieră în politică, ci mai degrabă, ca cineva din zona sănătății să fie prezent în Parlamentul European.
Întrebat pe cine ar recomanda pentru funcţia de ministru, dacă va merge la Bruxelles, Rafila a spus că trebuie să fie o persoană tânără, dinamică, care cunoaşte proiectele importante din România şi cu credibilitate, acestea fiind elementele unui ministru, potrivit Digi24.
De altfel, Rafila a declarat că își acordă nota 9+ pentru mandatul de ministru.
„Din punct de vedere al sincerităţii, a dorinţei de a face bine, a echilibrului, pot foarte bine să îmi acord nota 9 plus”, a mai declarat Rafila.
De unde a venit propunerea de impozitare a veniturilor din concedii medicale?
Alexandru Rafila a declarat că ideea impozitării veniturilor din concedii medicale aparține Ministerului Finanțelor, și nu a Ministerului Sănătății.
„Din câte ştiţi, Ministerul de Finanţe este la colegii noştri de coaliţie, de acolo a plecat propunerea. Eu o înţeleg, din punct de vedere al finanţistului, dacă vreţi, eu nu sunt finanţist. Dar, sigur că sunt pacienţi care au boli cronice, pacienţi oncologici la care şi costurile vieţii de zi cu zi sunt importante, iar discuţia care există în momentul de faţă este de a analiza dacă această impozitare va fi ridicată pentru unele categorii sau în general. Aşteptaţi, să avem discuţii, dar, cu siguranţă, pentru pacienţii cu boli cronice sau oncologici, eu am avut o poziţie în acest sens, va exista o măsură reparatorie”, a precizat Rafila.
De altfel, acesta este de părere că respectiva impozitare nu reprezintă o supraimpozitare.
„Când lucraţi, primiţi un salariu, venitul este impozitat cu 10%. În cazul concediilor medicale, venitul nu este impozitat. Este vorba de impozitarea acelui venit. A existat o ordonanţă de urgenţă, iniţiată de Ministerul de Finanţe, care a introdus şi veniturile din concediile medicale în această grilă de impozitare, care se aplică în mod curent. Dacă spui că este supraimpozitare se înţelege că e un impozit suplimentar. Nu este vorba de niciun impozit suplimentar, ca să lămurim lucrurile de la început!”, a mai spus Rafila.
Lucrările de modernizare și extindere a Unității de Primiri Urgențe la spitalul județean din Slobozia au fost finalizate, iar ministrul Sănătății a fost prezent la fața locului, unde a susținut și o conferință de presă.