„Prin slujirea lui Dumnezeu trăieşti în Rai. Îndată ce-L cunoşti şi-L iubeşti pe Hristos, trăieşti în Rai. Hristos este Raiul. Raiul începe de aici.” – Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Biserica, locul în care cerul se întâlnește cu pământul
Există pe pământ un loc în care omul poate gusta încă din această viață bucuria veșniciei, un loc în care sufletul obosit își află odihna, iar inima împovărată de griji descoperă pacea lui Dumnezeu. Acest loc este Biserica, pe care Sfinții Părinți o numesc adeseori cerul pe pământ.
Pentru omul credincios, Biserica nu este doar o clădire împodobită cu icoane, nici numai locul în care se aprind lumânări și se înalță rugăciuni. Ea este Trupul tainic al lui Hristos, comuniunea vie dintre Dumnezeu și oameni, poarta prin care sufletul se apropie de Împărăția cerurilor.
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul ne descoperă un adevăr de o frumusețe copleșitoare: „Biserica este Raiul pământesc, aidoma cu cel ceresc.” Aceste cuvinte ne arată că Raiul nu trebuie privit numai ca o făgăduință îndepărtată, care se va împlini după moarte, ci și ca o realitate duhovnicească pe care o putem pregusta încă de acum, prin unirea cu Hristos.
Raiul începe acolo unde începe iubirea de Hristos
Mulți oameni își imaginează Raiul ca pe un loc al frumuseților negrăite, cu grădini înflorite, izvoare limpezi și o liniște fără sfârșit. Însă Sfinții Părinți ne învață că adevărata fericire a Raiului nu stă în frumusețea celor create, ci în prezența lui Dumnezeu.
Raiul este, înainte de toate, comuniunea cu Hristos.
Un suflet care Îl iubește pe Dumnezeu cu sinceritate începe să simtă încă din această lume o bucurie pe care bogățiile, plăcerile și izbânzile pământești nu i-o pot oferi. Această bucurie nu înseamnă lipsa încercărilor, ci puterea de a le purta cu nădejde.
Mântuitorul spune: „Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17, 21). Aceste cuvinte ne cheamă să înțelegem că Împărăția lui Dumnezeu nu este străină de viața noastră, ci se face prezentă în mijlocul nostru prin Hristos.
Când omul se roagă cu inimă curată, când iartă, când iubește fără să aștepte răsplată și când își pune nădejdea în Dumnezeu, sufletul său începe să guste din pacea cerească.
Acolo unde este Hristos, acolo începe Raiul.
De ce Biserica este numită Raiul pământesc?
Biserica este Raiul pământesc pentru că în ea omul se întâlnește în chip tainic și adevărat cu Dumnezeu.
În timpul Sfintei Liturghii, credincioșii nu participă doar la o slujbă religioasă, ci intră în taina comuniunii cu Hristos. Rugăciunile, cântările, citirea Sfintei Evanghelii și împărtășirea cu Sfintele Taine ne ridică mintea și inima către cele cerești.
În biserică, omul nu mai este singur. El se roagă împreună cu frații săi în credință, sub ocrotirea Maicii Domnului și în comuniune cu sfinții și îngerii lui Dumnezeu.
De aceea, în Sfânta Liturghie cântăm: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim…”. Prin aceste cuvinte, Biserica ne amintește că slujirea pământească se unește, în chip tainic, cu slăvirea cerească.
Câtă mângâiere poate afla omul care intră în biserică apăsat de necazuri și îngenunchează înaintea icoanei Mântuitorului! Poate că problemele sale nu dispar imediat, dar inima primește puterea de a merge mai departe.
Biserica nu este un loc în care oamenii vin pentru că sunt deja desăvârșiți, ci locul în care cei răniți de păcat caută vindecarea prin harul lui Dumnezeu.
Nu putem să-L iubim pe Hristos și să rămânem străini de Biserica Sa
Sfântul Porfirie ne îndeamnă să înțelegem că iubirea față de Hristos și apartenența la Biserică nu pot fi despărțite.
El spune: „Dacă intrăm în iubirea lui Hristos, intrăm în Biserică.”
Acest adevăr este deosebit de important într-o vreme în care mulți oameni afirmă că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar nu simt nevoia să participe la viața Bisericii.
Credința nu este însă numai o convingere personală. Ea este o viață de comuniune, o chemare la unitate, la rugăciune împreună și la împărtășirea din același Potir.
Sfântul Apostol Pavel ne învață că Biserica este Trupul lui Hristos: ,,Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte.” (1 Corinteni 12, 27).
Așa cum o mlădiță nu poate rodi dacă se desparte de viță, tot astfel sufletul care se îndepărtează de viața duhovnicească se lipsește de hrana pe care Dumnezeu i-o dăruiește prin Biserică.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să-i judecăm pe cei care nu merg la biserică. Dimpotrivă, suntem chemați să-i întâmpinăm cu dragoste, răbdare și rugăciune.
Biserica este casa Tatălui ceresc, iar chemarea ei se adresează tuturor celor care doresc să se întoarcă la Dumnezeu.
Sufletul unit cu Hristos devine lumină
Pentru a arăta ce se petrece cu omul care trăiește în Hristos, Sfântul Porfirie folosește o comparație minunată.
O bucată de fier, așezată în foc, se înroșește, strălucește și primește căldura focului. Dar, dacă este scoasă, începe treptat să se răcească și să-și piardă lumina.
Tot astfel este și sufletul omenesc.
Când omul rămâne aproape de Hristos, prin rugăciune, pocăință, smerenie și împărtășirea cu Sfintele Taine, viața lui se luminează de harul dumnezeiesc.
El începe să privească altfel necazurile, să fie mai răbdător cu semenii și să descopere binele chiar și în împrejurările grele.
Dar când uită de Dumnezeu, când se lasă stăpânit de mândrie, ură sau nepăsare, lumina lăuntrică se întunecă.
De aceea, viața creștină nu poate fi redusă la câteva obiceiuri împlinite din când în când. Ea presupune o legătură vie și neîntreruptă cu Mântuitorul.
Nu Dumnezeu Se îndepărtează de noi, ci noi suntem cei care, prin alegerile noastre, ne îndepărtăm de iubirea Lui.
Și totuși, oricât de mult am rătăci, ușa pocăinței rămâne deschisă.
Raiul se pregustă prin iubirea față de aproapele
Nu putem vorbi despre Rai și despre Biserică fără să vorbim despre iubire.
Sfântul Porfirie arată că, în Biserică, sufletele sunt chemate la unitate, după chipul comuniunii Sfintei Treimi. Această unitate nu desființează persoana, ci o împlinește prin iubire.
Omul care Îl iubește cu adevărat pe Hristos nu poate rămâne nepăsător la suferința aproapelui.
El nu se mulțumește să aprindă o lumânare, dacă în același timp refuză să întindă o mână celui aflat în nevoie. Nu poate cere iertare de la Dumnezeu, păstrând cu încăpățânare ura față de fratele său.
Mântuitorul ne spune: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 35).
Prin urmare, Raiul începe să se arate și în faptele simple ale vieții: într-un cuvânt de mângâiere, într-o iertare oferită din inimă, într-o pâine împărțită cu cel flămând sau într-o rugăciune pentru cel care ne-a nedreptățit.
Acolo unde iubirea biruie egoismul, lumina lui Hristos începe să strălucească.
Cum putem trăi încă de pe pământ bucuria Împărăției cerurilor?
Pentru a pregusta Raiul, nu este nevoie să fugim de lume, ci să învățăm să trăim în lume fără să ne lăsăm robiți de păcat.
Drumul începe cu lucruri aparent mici: rugăciunea de dimineață și de seară, participarea la Sfânta Liturghie, spovedania sinceră, Sfânta Împărtășanie primită cu pregătirea cuvenită și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
La acestea se adaugă milostenia, răbdarea, smerenia și grija pentru cei singuri sau suferinzi.
Nu trebuie să așteptăm să devenim sfinți pentru a ne apropia de Dumnezeu. Ne apropiem de El tocmai pentru că avem nevoie să fim vindecați și sfințiți.
Fiecare zi poate deveni un nou început. Fiecare rugăciune rostită cu credință poate fi o treaptă către cer. Fiecare lacrimă de pocăință poate deschide inima către mila dumnezeiască.
Raiul nu începe atunci când dobândim tot ceea ce ne dorim, ci atunci când învățăm să-L dorim pe Hristos mai presus de toate.
Să nu căutăm Raiul departe de Hristos
Cuvintele Sfântului Porfirie Kavsokalivitul ne cheamă să redescoperim frumusețea vieții în Biserică și să înțelegem că adevărata fericire nu se află în lucrurile trecătoare, ci în unirea cu Dumnezeu.
Biserica este Raiul pământesc nu pentru că în ea nu ar exista slăbiciuni omenești, ci pentru că Hristos este prezent în ea și ne dăruiește harul Său vindecător.
Aici învățăm să iubim, să iertăm, să ne pocăim și să trăim în comuniune. Aici primim arvuna bucuriei pe care Dumnezeu a pregătit-o celor ce Îl iubesc.
Să intrăm, așadar, în biserică nu numai cu pașii, ci și cu inima. Să nu venim doar pentru a cere ajutor în necazuri, ci și pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaște și pentru a ne uni cu El.
Căci omul care Îl află pe Hristos a descoperit comoara cea mai de preț a existenței sale.
Unde este Hristos, acolo este lumină. Unde este iubirea Lui, acolo este viață. Iar unde sufletul se unește cu Dumnezeu, acolo începe Raiul.
Doamne Iisuse Hristoase, luminează inimile noastre, întărește-ne în credință și ajută-ne să iubim Biserica Ta, pentru ca, trăind în harul Tău încă de pe pământ, să ne învrednicim și de bucuria Împărăției Tale celei veșnice. Amin.