În lumea de astăzi, goana după bani pare să fi devenit una dintre principalele preocupări ale omului.
Mulți își măsoară valoarea după mărimea contului bancar, după proprietățile pe care le dețin sau după puterea pe care le-o oferă averea. Într-o societate în care succesul este adesea confundat cu bogăția materială, puțini se mai întreabă dacă acumularea neîncetată de bunuri aduce cu adevărat fericirea.
Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari părinți ai Bisericii, analizează cu o luciditate impresionantă raportarea omului la bogăție și descoperă motivele ascunse care îl determină să alerge fără încetare după bani. El afirmă că, în esență, omul caută bogăția din patru motive: pentru plăcere, pentru desfrâu, pentru răzbunare și pentru a inspira frică. Aceste motivații dezvăluie nu doar slăbiciunile firii omenești, ci și pericolul spiritual al unei vieți centrate exclusiv pe acumularea de avere.
Lecția bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr
Atunci când vedem oameni care se îmbogățesc fără merit, suntem adesea tentați să-i invidiem sau să ne întrebăm de ce Dumnezeu îngăduie asemenea situații. Sfântul Ioan ne îndeamnă însă să ne amintim de parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.
Bogatul trăia în desfătări, îmbrăcat în haine scumpe și înconjurat de lux. În schimb, Lazăr zăcea bolnav și flămând la poarta lui. Câinii îi lingeau rănile, arătând mai multă milă decât omul bogat. Cu toate acestea, Lazăr nu s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și nu a cârtit împotriva proniei divine.
Finalul parabolei răstoarnă însă toate aparențele. Bogatul ajunge în chinuri, iar Lazăr este primit în sânul lui Avraam. Prin această imagine, Mântuitorul ne arată că bogăția și sărăcia pământească nu reprezintă criterii ale valorii unui om înaintea lui Dumnezeu.
Adevărata judecată privește felul în care omul și-a folosit libertatea, bunurile și viața pe care le-a primit.
Primul motiv: plăcerea
Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, primul motiv pentru care oamenii urmăresc bogăția este dorința de plăcere. Banii oferă acces la confort, la mese bogate, la distracții și la toate formele de satisfacție trupească.
Problema nu constă în folosirea moderată a bunurilor materiale, ci în transformarea plăcerii într-un scop al vieții. Omul ajunge astfel să trăiască doar pentru satisfacerea poftelor sale. Cu cât dobândește mai mult, cu atât dorește mai mult. Plăcerea devine o sete imposibil de stins.
Sfânta Scriptură avertizează că iubirea de desfătări îndepărtează sufletul de Dumnezeu. Omul care își pune nădejdea în bunurile materiale sfârșește prin a deveni robul propriilor dorințe. În loc să stăpânească bogăția, este stăpânit de ea.
De aceea, creștinul este chemat să folosească bunurile cu discernământ și recunoștință, fără a-și lega inima de ele.
Al doilea motiv: desfrâul
Bogăția poate deveni și instrument al desfrâului. Având posibilitatea de a-și satisface toate dorințele, omul cade adesea în păcate care îi întunecă sufletul și îi distrug viața.
Sfântul Ioan observă că averea facilitează multe dintre ispitele care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Ea oferă mijloacele necesare pentru împlinirea poftelor trupești și hrănește iluzia că orice poate fi cumpărat.
În realitate, bogăția nu poate cumpăra dragostea autentică, pacea sufletească sau curăția inimii. Dimpotrivă, atunci când este folosită pentru satisfacerea patimilor, ea devine o armă împotriva propriei mântuiri.
Istoria este plină de exemple ale unor oameni care au pierdut totul tocmai pentru că au transformat bogăția într-un mijloc de satisfacere a plăcerilor păcătoase. Averea lor nu i-a făcut mai fericiți, ci mai vulnerabili în fața ispitelor.
Al treilea motiv: răzbunarea
Un alt motiv pentru care oamenii caută bogăția este dorința de putere asupra altora. Banii pot deveni instrumente ale răzbunării și ale nedreptății.
Cel bogat poate influența, poate controla și poate răni mai ușor pe cei din jur. Uneori, averea este folosită pentru a umili, pentru a pedepsi sau pentru a distruge reputația celor considerați adversari.
Această folosire a bogăției este profund contrară Evangheliei. Hristos ne învață să iertăm pe vrăjmași și să răspundem răului cu binele. Răzbunarea aparține lui Dumnezeu, nu omului.
Când averea devine mijloc de răzbunare, ea transformă sufletul într-un loc al urii și al mândriei. În loc să fie o binecuvântare, bogăția se transformă într-o povară care îl apasă pe cel ce o folosește greșit.
Al patrulea motiv: frica
Poate cel mai subtil motiv este dorința de a inspira frică și de a obține siguranță prin puterea banilor.
Mulți oameni caută averea pentru că vor să fie respectați, ascultați și temuți. Ei cred că bogăția le oferă protecție împotriva nesiguranței vieții și împotriva suferinței.
Dar această siguranță este iluzorie. Nici un cont bancar nu poate opri boala, bătrânețea sau moartea. Nici o avere nu poate cumpăra o zi în plus de viață.
Mai mult, respectul bazat pe frică nu este respect adevărat. Cei care îl lingușesc pe bogat o fac adesea din interes sau din teamă. În clipa în care averea dispare, dispar și admiratorii.
Sfântul Ioan spune că, dacă am putea vedea în inimile celor care ne lingușesc, am descoperi adesea invidie, dispreț și resentiment. Bogăția poate crea aparențe de prestigiu, dar nu poate genera iubire autentică.
Bogăția este trecătoare
Una dintre cele mai importante lecții ale Sfântului Ioan Gură de Aur este aceea că bogăția este trecătoare.
Mulți oameni au cunoscut situații în care averi uriașe s-au risipit peste noapte. Ceea ce părea de neclintit a dispărut în câteva clipe. Crize economice, boli, accidente sau alte împrejurări pot schimba radical viața unui om.
Mai mult decât atât, chiar dacă bogăția rămâne până la sfârșitul vieții, nimeni nu o poate lua cu sine în mormânt.
Omul vine gol pe lume și pleacă gol din ea. Tot ceea ce a acumulat rămâne altora. De aceea, ideea că cineva este proprietar absolut al averii sale este o iluzie. În realitate, suntem doar administratori temporari ai bunurilor pe care Dumnezeu ni le încredințează.
Adevărații stăpâni ai bogăției
Paradoxal, spune Sfântul Ioan, adevărații stăpâni ai bogăției nu sunt cei care o păstrează, ci cei care o folosesc spre bine.
Omul care împarte celor nevoiași, care ajută pe cei aflați în suferință și care transformă averea în fapte de milostenie își mută comoara în cer.
Bogăția oferită săracilor nu se pierde, ci se transformă în comoară veșnică. Ea devine prilej de mântuire și de apropiere de Dumnezeu.
De aceea, Biserica nu condamnă bogăția în sine, ci folosirea ei egoistă și nedreaptă. Există oameni bogați care au fost sfinți tocmai pentru că și-au pus averea în slujba aproapelui.
Goana după bani domină lumea contemporană, însă Sfântul Ioan Gură de Aur ne invită să privim dincolo de aparențe
El ne arată că, de cele mai multe ori, omul caută bogăția pentru plăcere, desfrâu, răzbunare și frică. Aceste motivații nu conduc la fericire, ci la robie sufletească.
Bogăția este trecătoare, nesigură și înșelătoare atunci când devine scopul existenței. Adevărata bogăție nu constă în ceea ce acumulăm, ci în ceea ce oferim. Nu constă în aur și argint, ci în credință, milostenie, iubire și comuniune cu Dumnezeu.
Privind la Hristos, Care „nu avea unde să-Și plece capul”, și la sfinții care au ales bogăția duhovnicească în locul celei materiale, înțelegem că adevărata comoară a omului se află în cer. Iar cel care își pune nădejdea în Dumnezeu și își folosește bunurile spre binele aproapelui va rămâne bogat pentru veșnicie, chiar dacă pe pământ nu a avut niciodată averi mari.