Există un cuvânt al Mântuitorului care ar trebui să răsune neîncetat în conștiința fiecărui creștin:
„Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.” (Luca 12, 48).
Acest adevăr nu este o amenințare, ci o chemare la responsabilitate. Dumnezeu nu dă daruri întâmplător și nici nu îngăduie ca cineva să ajungă într-o anumită slujire fără un rost. Fie că este vorba despre un conducător de țară, un ierarh al Bisericii, un profesor, un medic, un părinte sau un simplu credincios, fiecare primește de la Dumnezeu anumite daruri, iar pentru felul în care le folosește va da răspuns înaintea Judecătorului Celui drept.
Părintele Proclu Nicău vorbea cu multă simplitate despre această realitate, arătând că orice luminare, orice înțelepciune și orice putere de conducere sunt daruri ale Duhului Sfânt. Omul nu se poate lăuda cu ele ca și cum ar fi ale sale, deoarece toate provin de la Dumnezeu și toate trebuie întoarse spre slava Lui.
Orice dar vine de la Dumnezeu
În lumea de astăzi există tendința de a atribui succesul exclusiv inteligenței, muncii sau ambiției personale. Desigur, omul este chemat să muncească și să-și dezvolte talanții, însă Sfânta Scriptură și experiența sfinților ne învață că izvorul tuturor darurilor este Dumnezeu.
Părintele Proclu spune limpede că și atunci când cineva ajunge conducător al lumii, luminarea pe care o are nu îi aparține. Dumnezeu este Cel care i-a dat această înțelepciune pentru a conduce. Adevărata autoritate nu este o proprietate personală, ci o slujire încredințată de Dumnezeu.
Aceasta schimbă complet perspectiva asupra funcțiilor și responsabilităților. Un om care conduce trebuie să înțeleagă că nu este stăpân peste ceilalți, ci administrator al unui dar primit. Dacă își folosește poziția pentru binele oamenilor și spre slava lui Dumnezeu, își împlinește chemarea. Dacă însă o transformă într-un prilej de mândrie, de câștig personal sau de nedreptate, va răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru toate.
Luminarea Duhului Sfânt lucrează prin oameni
Părintele Proclu merge mai departe și spune un lucru care poate surprinde pe mulți: chiar și oamenii care nu cred în Dumnezeu pot primi o anumită luminare pentru a învăța, pentru a conduce sau pentru a face bine semenilor.
Aceasta nu înseamnă că lipsa credinței este fără urmări, ci că Dumnezeu, în iubirea Sa față de întreaga lume, revarsă daruri peste oameni pentru binele tuturor. Duhul Sfânt lucrează tainic, iar omul este liber să colaboreze sau nu cu acest har.
Vedem de multe ori persoane foarte înzestrate intelectual, capabile să organizeze, să descopere lucruri importante sau să conducă instituții complexe. Toate acestea sunt posibile pentru că Dumnezeu a pus în ele anumite daruri. Însă valoarea adevărată a acestor daruri nu constă doar în performanțele exterioare, ci în modul în care sunt folosite.
Dacă omul își pune inteligența în slujba adevărului, a dreptății și a iubirii aproapelui, atunci darul rodește spre mântuire. Dacă îl folosește pentru manipulare, nedreptate sau slavă deșartă, același dar devine pricină de osândă.
Fiecare primește o chemare diferită
Nu toți oamenii au aceleași daruri și nici aceeași misiune. Dumnezeu împarte fiecăruia după înțelepciunea Sa.
Unii sunt chemați să conducă Biserica. Patriarhul, mitropoliții, episcopii, stareții sau duhovnicii poartă o răspundere uriașă, deoarece sufletele credincioșilor le-au fost încredințate spre păstorire.
Nu întâmplător Sfântul Apostol Iacov spune:
„Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, fraţii mei, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua.” (Iacov 3, 1).
Alții sunt chemați să conducă o țară, o comunitate sau o familie. Alții primesc darul învățăturii, al medicinei, al artei sau al muncii cinstite. Dumnezeu nu cere tuturor același lucru, dar cere fiecăruia credincioșie față de darul primit.
De aceea, comparația cu ceilalți este lipsită de sens. Nu vom fi judecați pentru ceea ce a primit aproapele nostru, ci pentru ceea ce am primit noi.
Curăția inimii mărește luminarea
Părintele Proclu vorbește cu smerenie despre propria sa viață și mărturisește că Dumnezeu i-ar fi putut dărui mai mult dacă ar fi dus o viață și mai curată. El amintește cuvântul părinților că, pe măsură ce omul își curăță inima, Dumnezeu pune în ea ceva minunat.
Aceasta este una dintre cele mai adânci învățături ale Ortodoxiei. Adevărata înțelepciune nu vine doar din studiu, ci din curățirea inimii prin pocăință, rugăciune și smerenie.
Există oameni foarte învățați, dar lipsiți de pace și discernământ. Există însă și oameni simpli, fără multe școli, care au dobândit o înțelepciune uimitoare prin apropierea de Dumnezeu.
Sfinții nu au impresionat prin diplome, ci prin lumina harului care strălucea în viața lor. De aceea, cea mai importantă școală rămâne școala pocăinței.
Responsabilitatea celor care conduc
Societatea are nevoie de conducători competenți, dar mai ales de conducători cu frică de Dumnezeu. Părintele Proclu spune că un conducător care iubește adevărul și are milă de cei necăjiți câștigă înaintea lui Dumnezeu.
Aceste două virtuți sunt esențiale: iubirea de adevăr și mila.
Adevărul îl împiedică pe om să fie nedrept, iar mila îl împiedică să devină rece și indiferent față de suferința semenilor.
Conducătorii Bisericii și ai statului poartă o povară uriașă. Ei iau decizii care influențează viețile a mii sau chiar milioane de oameni. Tocmai de aceea, rugăciunea credincioșilor pentru cei aflați în frunte nu este o formalitate liturgică, ci o necesitate. Ei au nevoie de luminarea Duhului Sfânt pentru a lua hotărâri drepte.
Dar aceeași responsabilitate există și în familie. Tatăl și mama sunt conducătorii unei mici biserici, iar copiii lor vor fi influențați de fiecare alegere pe care o fac.
Nimeni nu este lipsit de talant
Adesea credem că acest cuvânt al Evangheliei se referă doar la oamenii importanți. În realitate, fiecare dintre noi a primit cel puțin un talant.
Unul are darul de a încuraja. Altul știe să aline suferința. Altul poate să învețe pe copii. Altul are posibilitatea să ajute material. Altul poate să se roage mai mult pentru ceilalți.
În Împărăția lui Dumnezeu nu există talanți neînsemnați. Ceea ce contează este felul în care sunt înmulțiți.
Părintele Proclu mărturisește cu sinceritate că se teme să nu fie mustrat pentru talantul primit. El își imaginează cuvântul Mântuitorului: „Un talant ți-am dat și l-ai îngropat.”
Această teamă nu este disperare, ci o frică sfântă, care îl determină să nu lase niciun om să plece fără un cuvânt de folos. Dacă știa răspunsul, îl oferea. Dacă nu știa, recunoștea cu smerenie că nu știe. Iar pe toți îi îndruma către biserică, acolo unde omul Îl întâlnește pe Hristos. Aceasta este adevărata înmulțire a talantului.
Cum ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu?
La sfârșitul vieții nu vom fi întrebați câte funcții am avut, câte diplome am obținut sau câtă avere am adunat.
Vom fi întrebați dacă am folosit ceea ce am primit spre binele aproapelui și spre slava lui Dumnezeu.
Cel care a primit mult va răspunde pentru mult. Dar nici cel care a primit puțin nu este scutit de răspundere.
O vorbă bună spusă la timpul potrivit poate schimba viața unui om. O rugăciune făcută din inimă poate aduce mângâiere unui suflet aflat în necaz. Un gest de milostenie poate deveni începutul întoarcerii cuiva către Dumnezeu. Nimic din ceea ce este făcut cu dragoste pentru Hristos nu se pierde.
Cuvântul „Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere” este o chemare la smerenie și la responsabilitate
Tot ceea ce avem: inteligență, sănătate, avere, influență, autoritate sau orice alt dar, nu este proprietatea noastră absolută, ci un dar încredințat pentru o vreme.
Părintele Proclu Nicău ne amintește că luminarea vine de la Dumnezeu și că fiecare om este dator să o folosească spre binele semenilor și spre slava Creatorului. Nimeni nu trebuie să se mândrească cu darurile primite, dar nici să le ascundă din nepăsare sau comoditate.
Să ne cercetăm, așadar, fiecare inima și să ne întrebăm: Ce am făcut cu talantul pe care mi l-a încredințat Dumnezeu? Dacă vom răspunde acestei întrebări cu sinceritate și vom începe să lucrăm cu credincioșie darurile primite, atunci, în ziua întâlnirii cu Hristos, vom putea auzi cuvântul pe care îl dorește orice suflet creștin: „Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.”