În lumea de astăzi, omul este tot mai preocupat de propriile nevoi, de propriile suferințe și de propriile dorințe.
Cu toate acestea, Evanghelia lui Hristos ne descoperă o cale mai înaltă a iubirii: rugăciunea pentru aproapele. Nu există dovadă mai mare de dragoste decât aceea de a cere lui Dumnezeu iertare, milă și binecuvântare pentru cei care au greșit, chiar și pentru cei care ne-au rănit.
A te ruga pentru iertarea păcatelor altora înseamnă a intra în lucrarea milei dumnezeiești. Omul care face aceasta nu mai trăiește doar pentru sine, ci începe să poarte în inimă durerile și căderile semenilor săi.
El se aseamănă cu Mântuitorul Hristos, Care pe Cruce S-a rugat pentru cei ce Îl răstigneau:
„Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.” (Luca 23, 34).
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul spune că omul care se roagă pentru iertarea greșelilor semenilor săi „se înrudește mult cu Dumnezeu”.
Această înrudire nu este una simbolică, ci o adevărată apropiere duhovnicească de iubirea și mila dumnezeiască. Dumnezeu privește cu înduioșare la sufletul care se jertfește pentru ceilalți și îi dăruiește har, pace și slavă cerească.
Rugăciunea pentru aproapele, semnul iubirii adevărate
Porunca iubirii aproapelui este una dintre cele mai mari porunci ale creștinismului.
Mântuitorul spune:
„Iar a doua, la fel ca aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».”(Matei 22, 39).
Însă iubirea adevărată nu se oprește doar la vorbe bune sau la compasiune exterioară. Ea se manifestă prin rugăciune sinceră pentru binele sufletesc al celorlalți. Omul care se roagă pentru iertarea păcatelor aproapelui dovedește că nu poartă ură, răzbunare sau dorință de pedeapsă.
Este ușor să ne rugăm pentru cei care ne iubesc, dar greu este să ne rugăm pentru cei care ne-au greșit. Tocmai aici se vede adevărata măsură a iubirii creștine.
Domnul Iisus Hristos ne învață:
„Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,”(Matei 5, 44).
Această rugăciune are o mare putere înaintea lui Dumnezeu. Ea zdrobește egoismul, stinge mânia și curățește inima de răutate. În același timp, ea aduce pace sufletului celui care se roagă.
Sfinții Părinți spun că atunci când omul începe să se roage cu adevărat pentru ceilalți, harul lui Dumnezeu îi luminează inima și îi schimbă întreaga viață. El nu mai vede doar păcatele semenilor, ci începe să le înțeleagă slăbiciunile și durerile.
Omul milostiv se aseamănă cu Dumnezeu
Dumnezeu este iubire și milă nesfârșită.
El:
„Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. ” (I Timotei 2, 4).
De aceea, omul care dorește mântuirea altora intră într-o legătură profundă cu voia lui Dumnezeu.
Sfântul Paisie Aghioritul spune că un adevărat următor al lui Hristos cere chiar să fie pedepsit el în locul celor vinovați. Această stare amintește de marii sfinți și proroci ai Vechiului Testament.
Moise s-a rugat pentru poporul lui Israel spunând:
„Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!».”(Ieșirea 32, 32).
Aceeași iubire jertfelnică o vedem și la Sfântul Apostol Pavel, care spune:
„Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup,”(Romani 9, 3).
Aceasta este iubirea care merge până la sacrificiu. Omul care se roagă astfel pentru ceilalți nu mai trăiește doar pentru sine, ci devine purtător al durerilor altora. El primește în suflet o sensibilitate sfântă și o inimă plină de compasiune.
Dumnezeu Se bucură de asemenea suflete și le umple de har. Ele devin izvoare de pace pentru cei din jur și adevărate lumini în lume.
Dumnezeu ascultă rugăciunea pentru ceilalți
În Sfânta Scriptură găsim multe exemple în care Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută pentru aproapele.
Dreptul Iov, după toate suferințele sale, s-a rugat pentru prietenii săi, iar Dumnezeu l-a binecuvântat:
„Şi Domnul l-a pus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat pentru prieteni, şi i-a întors îndoit tot ce avusese mai înainte.”(Iov 42, 10).
Acest verset arată o mare taină duhovnicească: atunci când omul uită de sine și începe să se roage pentru ceilalți, Dumnezeu lucrează și în propria lui viață.
Rugăciunea pentru aproapele este semn de smerenie și lepădare de egoism. Omul nu mai cere doar pentru sine sănătate, liniște sau binecuvântare, ci începe să poarte în inimă întreaga lume.
Mulți sfinți aveau această stare de rugăciune neîncetată pentru oameni. Sfântul Siluan Athonitul spunea că sufletul care a cunoscut harul nu poate să nu se roage pentru întreaga lume. El plângea pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu și cerea mila Lui pentru toți.
Această rugăciune aduce mari binecuvântări. Uneori Dumnezeu schimbă inimile celor pentru care ne rugăm. Alteori îi întărește în încercări sau îi întoarce de pe calea păcatului. Chiar dacă nu vedem imediat roadele, rugăciunea nu rămâne niciodată fără folos.
Răsplata cerească a celui care se jertfește pentru alții
Sfântul Paisie Aghioritul spune că Dumnezeu îi pregătește în Rai „cel mai frumos și mai minunat palat” celui care se roagă cu jertfelnicie pentru ceilalți. Aceste cuvinte ne arată cât de mare este răsplata unei asemenea iubiri.
În Evanghelie, Mântuitorul spune:
„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).
Milostivirea nu înseamnă doar ajutor material, ci și rugăciune pentru sufletul aproapelui. Omul care cere iertare pentru ceilalți primește el însuși multă milă de la Dumnezeu.
De multe ori, astfel de oameni sunt neînțeleși și judecați de lume. Sfântul Paisie arată că mulți cred despre ei că sunt pedepsiți pentru păcatele lor, când de fapt ei poartă în ascuns o mare lucrare duhovnicească. Dumnezeu însă vede adevărul inimii și le pregătește slavă cerească.
Adevărata valoare a unui om nu este dată de bogăție, faimă sau putere, ci de câtă iubire are în inimă. Iar cea mai înaltă iubire este aceea de a te ruga pentru mântuirea altora.
Rugăciunea pentru cei care ne-au rănit
Una dintre cele mai grele porunci este iertarea vrăjmașilor. Firea omenească se răzvrătește atunci când este nedreptățită. Totuși, Hristos ne cheamă la o iubire mai presus de logica omenească.
Atunci când omul se roagă pentru cei care l-au rănit, el rupe lanțul urii și al răzbunării. În loc să răspundă răului cu rău, răspunde cu bine și cu rugăciune.
Sfântul Apostol Pavel spune:
,,Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.”(Romani 12, 21).
Această luptă nu este ușoară. Ea cere multă smerenie și ajutor de la Dumnezeu. Însă omul care reușește să se roage pentru cei care i-au greșit dobândește mare libertate sufletească. Inima lui se curățește și se umple de pace.
Rugăciunea pentru vrăjmași este semnul că harul lui Dumnezeu lucrează în suflet. Ea îl face pe om asemenea lui Hristos și îl apropie de sfințenie.
Omul care se roagă pentru iertarea păcatelor altora primește daruri mari de la Dumnezeu
El dobândește pace sufletească, iubire curată, apropiere de Dumnezeu și mare răsplată în Împărăția Cerurilor. O astfel de rugăciune este dovada unei inimi pline de milă și de har.
Sfântul Paisie Aghioritul ne arată că Dumnezeu Se înduioșează de sufletul care se jertfește pentru ceilalți. Chiar dacă lumea nu îl înțelege, Dumnezeu îl vede și îi pregătește slavă veșnică.
Într-o lume plină de judecată, ură și răutate, creștinul este chemat să devină om al rugăciunii și al iubirii. Să nu cerem doar pentru noi înșine, ci să purtăm înaintea lui Dumnezeu durerile și păcatele semenilor noștri.
Atunci vom înțelege mai profund cuvintele Sfintei Scripturi:
„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.”(Galateni 6, 2)