Darul primit cu smerenie deschide poarta harului lui Dumnezeu.
Într-o lume în care independența este adesea ridicată la rang de virtute supremă, mulți oameni au ajuns să creadă că a primi ajutor este un semn de slăbiciune. Ne este mai ușor să oferim decât să primim. Uneori refuzăm un dar din mândrie, alteori din jenă sau din dorința de a nu rămâne datori. Totuși, în înțelepciunea Sfinților Părinți, gestul de a primi cu recunoștință este o adevărată lucrare duhovnicească.
Bătrânul Ieronim spunea un cuvânt plin de înțeles: „Dacă-ți oferă cineva ceva, primește, ca să nu oprești harul lui Dumnezeu să se coboare peste cele ce dă, iar tu, în felul acesta vei arăta că ești smerit. Dacă n-ai deja ceea ce ai primit, păstrează. Dacă ai deja, dă-le celui ce n-are.” Acest sfat, preluat de Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț în volumul Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viață morală curată, descoperă o perspectivă profund creștină asupra relației dintre oameni și asupra modului în care lucrează harul lui Dumnezeu.
A primi este și o formă de smerenie
Smerenia nu înseamnă doar să vorbești puțin despre tine sau să te consideri nevrednic. Ea înseamnă și să recunoști că ai nevoie de ceilalți. Omul smerit nu se crede autosuficient. El știe că toate cele bune vin de la Dumnezeu și că Domnul lucrează adesea prin oamenii din jurul nostru.
Atunci când cineva ne oferă un dar, un ajutor, o mână întinsă sau chiar un cuvânt de încurajare, refuzul categoric poate ascunde uneori o formă subtilă de mândrie. Ne spunem în sinea noastră: „Nu am nevoie”, „Mă descurc singur”, „Nu vreau să fiu dator nimănui”. Însă creștinul nu trăiește singur, ci în comuniune.
Dumnezeu a rânduit ca oamenii să se ajute unii pe alții. De aceea, atunci când acceptăm cu recunoștință ceea ce ni se oferă, nu primim doar un obiect sau un sprijin material, ci permitem iubirii lui Dumnezeu să circule între suflete.
Harul se revarsă și asupra celui care dă
Cuvântul Bătrânului Ieronim atrage atenția asupra unui adevăr pe care îl uităm deseori: atunci când refuzăm un dar sincer, putem împiedica bucuria celui care dorește să facă binele.
Cel care oferă din dragoste împlinește o poruncă a Evangheliei. Milostenia, generozitatea și dărnicia sunt căi prin care omul se apropie de Dumnezeu. Dacă refuzăm fără motiv binele pe care cineva vrea să ni-l facă, îl lipsim de bucuria acestei lucrări și, într-un anumit sens, împiedicăm revărsarea harului peste fapta sa.
Desigur, există situații în care un dar trebuie refuzat, dacă este oferit cu intenții ascunse, dacă urmărește coruperea conștiinței sau dacă presupune compromisuri morale. Însă atunci când darul este sincer, izvorât din dragoste și bunătate, primirea lui devine o binecuvântare pentru ambele părți.
Harul lui Dumnezeu lucrează în comuniune. Cel care dă este binecuvântat pentru generozitatea sa, iar cel care primește cu mulțumire mărturisește că toate vin de la Dumnezeu.
Însuși Hristos a primit
Privind la viața Mântuitorului, observăm că El nu doar a dăruit, ci a și primit.
A primit ospitalitatea Martei și a Mariei. A primit mirul turnat pe capul și pe picioarele Sale de femeia păcătoasă. A primit pâinile și peștii aduși de un copil înainte de înmulțirea lor. A primit ajutorul lui Simon din Cirene la purtarea Crucii. A primit iubirea și slujirea celor care Îl urmau.
Fiul lui Dumnezeu, Care nu avea nevoie de nimic, a primit pentru a ne învăța că iubirea se manifestă în ambele sensuri: și prin a dărui, și prin a primi.
Dacă Hristos a primit cu smerenie gesturile de iubire ale oamenilor, cu atât mai mult noi trebuie să învățăm să primim fără orgoliu ceea ce Dumnezeu ne trimite prin semenii noștri.
Nimeni nu este atât de bogat încât să nu aibă nevoie de ceilalți
Viața ne învață că fiecare om are momente în care oferă și momente în care primește. Astăzi putem fi noi cei care întindem mâna către cineva aflat în nevoie. Mâine putem ajunge noi înșine să avem nevoie de sprijin.
Adevărata bogăție nu constă în a nu avea nevoie de nimeni, ci în a trăi într-o comunitate în care iubirea circulă liber.
Familiile unite funcționează tocmai prin acest schimb continuu. Părinții oferă copiilor, iar mai târziu copiii îi îngrijesc pe părinți. Prietenii se sprijină reciproc. Credincioșii se roagă unii pentru alții. Nimeni nu este autosuficient.
Refuzul permanent de a primi poate rupe această comuniune și poate crea distanță între oameni. În schimb, acceptarea cu recunoștință întărește legăturile sufletești.
Dacă ai deja, dă mai departe
A doua parte a sfatului Bătrânului Ieronim este la fel de importantă: „Dacă ai deja, dă-le celui ce n-are.”
Aceasta este adevărata pedagogie a iubirii creștine. Darurile nu trebuie să se oprească la noi. Ele sunt chemate să circule.
Dacă primim un obiect de care nu avem nevoie, îl putem transforma într-o binecuvântare pentru altcineva. Dacă primim bani peste trebuințele noastre, putem ajuta o familie săracă. Dacă primim timp, sănătate sau putere, le putem pune în slujba aproapelui.
Astfel, fiecare dar devine începutul unui lanț al iubirii.
Sfântul Apostol Pavel spune că Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu voie bună. Dar aceeași bucurie există și în inima celui care primește cu recunoștință și transformă darul într-o nouă faptă bună.
Recunoștința schimbă inima
Primirea unui dar ar trebui să nască întotdeauna recunoștință.
Omul recunoscător nu privește lucrurile ca pe niște drepturi, ci ca pe binecuvântări. El mulțumește mai întâi lui Dumnezeu, apoi celui prin care Dumnezeu a lucrat.
Lipsa recunoștinței usucă sufletul. În schimb, mulțumirea îl umple de pace.
De multe ori, Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni prin oameni. Trimite un prieten, un vecin, un necunoscut sau chiar un copil care rostește cuvântul potrivit. Dacă refuzăm sistematic ajutorul primit, riscăm să nu recunoaștem lucrarea discretă a lui Dumnezeu în viața noastră.
Să nu confundăm smerenia cu falsa modestie
Există persoane care refuză orice dar spunând că nu îl merită. Deși pare smerenie, uneori aceasta este doar o formă de orgoliu ascuns.
Smerenia adevărată spune: „Îți mulțumesc. Dumnezeu să te răsplătească.”
Nu se consideră centrul lumii și nici nu dramatizează gestul celuilalt. Primește simplu, cu inimă curată și cu dorința sinceră ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cel care a oferit.
În același timp, smerenia îl determină pe om să fie atent la nevoile celor din jur. Astăzi primește, mâine oferă. Astăzi este ajutat, mâine devine el însuși sprijin pentru altcineva.
Așa se naște adevărata comuniune creștină.
Sfatul Bătrânului Ieronim este, în aparență, foarte simplu, dar ascunde o mare înțelepciune duhovnicească
A primi cu recunoștință nu înseamnă slăbiciune, ci smerenie. Înseamnă să accepți că Dumnezeu lucrează prin oameni și că iubirea Sa se revarsă prin gesturile lor de bunătate.
Atunci când cineva îți oferă ceva din inimă, primește cu mulțumire și roagă-L pe Dumnezeu să-l binecuvânteze. Dacă ai nevoie, păstrează. Dacă ai deja, fă din darul primit un nou dar pentru cel lipsit. În felul acesta, binele nu se oprește la tine, ci merge mai departe, iar harul lui Dumnezeu se înmulțește în inimile tuturor.
În lumea de astăzi, în care oamenii sunt adesea grăbiți, suspicioși și închiși în ei înșiși, gestul simplu de a primi și de a dărui cu smerenie poate deveni o mărturie vie a Evangheliei. Iar acolo unde iubirea circulă liber între oameni, Dumnezeu Însuși este prezent și binecuvântează fiecare inimă deschisă.