În fiecare an, începutul lunii august aduce în viața Bisericii Ortodoxe o perioadă de intensă pregătire duhovnicească: Postul Adormirii Maicii Domnului.
Deși este mai scurt decât Postul Mare și decât Postul Nașterii Domnului, această perioadă de două săptămâni ocupă un loc aparte în spiritualitatea ortodoxă. Ea pregătește sufletește credincioșii pentru praznicul din 15 august, ziua în care Biserica prăznuiește mutarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din această viață la viața cea veșnică.
Importanța Adormirii Maicii Domnului în tradiția liturgică și în evlavia poporului dreptcredincios este atât de mare, încât sărbătoarea a primit, din vechime, numele de „Paștile de vară”. Expresia nu este întâmplătoare. Ea arată că praznicul nu este privit numai prin prisma morții Maicii Domnului, ci mai ales prin lumina biruinței vieții asupra morții. Cea care L-a născut pe Hristos, Viața lumii, se mută la Viață și rămâne, după cum mărturisește neîncetat rugăciunea Bisericii, mijlocitoare pentru neamul omenesc.
De aceea, postul care precedă praznicul nu trebuie înțeles doar ca o schimbare a alimentației. El este un timp al pocăinței, al rugăciunii, al înfrânării și al apropierii de Dumnezeu, dar și o chemare la redescoperirea virtuților Maicii Domnului: smerenia, ascultarea, curăția, credința și dragostea.
Originile istorice ale Postului Adormirii Maicii Domnului
Forma actuală a postului este rezultatul unei evoluții istorice îndelungate. Statornicirea lui este strâns legată de dezvoltarea cultului Maicii Domnului și de fixarea sărbătorii Adormirii în calendarul liturgic.
După Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, cinstirea liturgică a Născătoarei de Dumnezeu cunoaște o dezvoltare deosebită. În secolele următoare, sărbătoarea Adormirii se răspândește și dobândește o importanță tot mai mare, iar comunitățile creștine încep să o întâmpine prin zile de post și rugăciune.
La început nu exista însă o practică unitară. Diferitele Biserici locale aveau propriile rânduieli. În unele comunități din Antiohia se postea numai o zi, în legătură cu praznicul Schimbării la Față a Domnului. La Constantinopol era cunoscută o perioadă de aproximativ patru zile de post, iar la Ierusalim ajunarea premergătoare Adormirii Maicii Domnului ajungea la opt zile. Au existat chiar comunități în care postul se întindea pe întreaga lună august.
Această diversitate arată, înainte de toate, vechimea preocupării creștinilor de a se pregăti prin înfrânare pentru marile sărbători ale lunii august. În același timp, ea explică necesitatea unei uniformizări a practicii bisericești.
Un moment important în această privință îl reprezintă sinodul local de la Constantinopol din anul 1166, ținut în vremea Patriarhului Luca Chrisoberg. Atunci s-a stabilit ca postul să înceapă la 1 august și să se încheie odată cu praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 15 august. În această formă, perioada de postire s-a păstrat în tradiția ortodoxă până astăzi.
Un post închinat celor două mari praznice ale lunii august
Postul Adormirii Maicii Domnului nu poate fi despărțit, din punct de vedere liturgic, de cele două mari sărbători aflate în cuprinsul și la capătul său: Schimbarea la Față a Domnului, prăznuită la 6 august, și Adormirea Maicii Domnului, la 15 august.
Sfântul Simeon al Tesalonicului explică această legătură, arătând că postul începutului de august se raportează la amândouă praznicele. Schimbarea la Față este sărbătoare aducătoare de lumină, căci pe Muntele Taborului Hristos le descoperă ucenicilor, atât cât puteau cuprinde, slava dumnezeirii Sale. Adormirea Maicii Domnului este, la rândul ei, praznic al milei și al mijlocirii, pentru că Născătoarea de Dumnezeu continuă să se roage pentru lume.
Avem astfel un drum duhovnicesc de la lumina Taborului la taina Adormirii. Credinciosul este chemat ca, prin post și rugăciune, să-și lumineze viața, să-și cerceteze conștiința și să se pregătească pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Postirea devine astfel mai mult decât abstinență. Este o încercare de schimbare lăuntrică. Nu întâmplător Biserica așază în această perioadă rugăciuni deosebite către Maica Domnului, îndemnându-i pe credincioși să unească înfrânarea trupească cu lucrarea duhovnicească.
Rânduielile tipiconale ale postului
Din punct de vedere tipiconal, Postul Adormirii Maicii Domnului are o rânduială mai aspră decât ar putea sugera durata sa relativ scurtă. Tipicul cel Mare, precum și rânduielile tradiționale consemnate în cărțile bisericești prevăd diferite grade de ajunare în funcție de ziua săptămânii.
În zilele de luni, miercuri și vineri, tradiția tipiconală prevede ajunare până la Ceasul al IX-lea, adică aproximativ orele 15:00-16:00, după care se consumă hrană uscată. Marțea și joia este prevăzută mâncare fiartă, în rânduiala mai strictă fără untdelemn. Sâmbăta și duminica se face dezlegare la untdelemn și vin. Unele izvoare bisericești, între care Pravila Mare, consemnează dezlegare la vin și untdelemn și în zilele de marți și joi.
Cea mai cunoscută dezlegare a perioadei este însă cea din 6 august, la praznicul Schimbării la Față. În această zi, indiferent în ce zi a săptămânii cade sărbătoarea, tradiția tipiconală prevede dezlegare la pește, untdelemn și vin.
Aceste prescripții exprimă rânduiala monahală și tipiconală tradițională. Aplicarea lor concretă în viața credincioșilor se face cu discernământ și potrivit îndrumării duhovnicului, ținându-se seama de vârstă, putere trupească și împrejurările vieții. Scopul postului nu este performanța ascetică, ci vindecarea patimilor și întărirea comuniunii omului cu Dumnezeu.
Paraclisele Maicii Domnului, glasul rugăciunii din vremea postului
O trăsătură aparte a acestei perioade este legătura ei cu Paraclisele Maicii Domnului. În tradiția liturgică ortodoxă, cele două Paraclise – Paraclisul Mic și Paraclisul Mare – sunt săvârșite în mod deosebit în zilele Postului Adormirii.
Aceste slujbe exprimă poate cel mai bine atmosfera duhovnicească a începutului de august. Credincioșii vin înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu cu necazurile, bolile, neliniștile și nădejdile lor, cerându-i mijlocirea. Rugăciunea către Maica Domnului nu Îl înlocuiește pe Hristos, ci conduce către El, căci întreaga cinstire ortodoxă a Fecioarei Maria izvorăște din taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Postul capătă astfel un pronunțat caracter de rugăciune comunitară. În multe biserici, serile de august sunt legate tocmai de săvârșirea Paraclisului, iar această tradiție contribuie la apropierea credincioșilor de viața liturgică.
De ce se spune că este „rupt din Postul Mare”?
În evlavia populară românească s-a păstrat expresia potrivit căreia Postul Sfintei Mării ar fi „rupt din Postul Mare”. Dincolo de formularea populară, asemănarea are un temei în austeritatea rânduielilor de postire.
La fel ca în Postul Sfintelor Paști, sunt recomandate ajunarea, cumpătarea și intensificarea rugăciunii. Dar asemănarea cea mai importantă nu trebuie căutată în ceea ce lipsește de pe masă, ci în ceea ce trebuie să prisosească în suflet: rugăciunea, pocăința, milostenia, iertarea și împăcarea.
Postul nu este complet atunci când omul se abține de la anumite alimente, dar continuă să judece, să urască ori să rănească prin cuvânt. Adevărata înfrânare trebuie să cuprindă întreaga persoană. De aceea, cele două săptămâni din august reprezintă o școală concentrată a vieții creștine.
De la postire la bucuria întâlnirii
Postul Adormirii Maicii Domnului este scurt ca durată, dar de o remarcabilă densitate duhovnicească. El unește asceza cu rugăciunea, lumina Schimbării la Față cu bucuria Adormirii și rânduiala tipiconală cu evlavia profundă a poporului credincios.
Cele două săptămâni nu reprezintă doar pregătirea calendaristică pentru ziua de 15 august, ci un drum lăuntric. Maica Domnului devine model al ascultării, smereniei și dăruirii totale către Dumnezeu, iar credinciosul este chemat să transforme postul într-un prilej de reașezare a propriei vieți.
În această lumină înțelegem și frumusețea vechii denumiri de „Paștile de vară”. Adormirea nu este sărbătoarea unui sfârșit lipsit de speranță, ci mărturisirea unei treceri la Viață. Cea care L-a purtat în pântece pe Hristos și L-a dăruit lumii rămâne chip al nădejdii că moartea nu are ultimul cuvânt.
Iar postul care îi precedă praznicul ne amintește tocmai acest adevăr: orice înfrânare creștină își găsește rostul deplin numai atunci când ne conduce, prin pocăință și rugăciune, de la cele trecătoare către Viața care nu se mai sfârșește.