PERCHEZIȚII ÎNTR – UN DOSAR DE BANCRUTĂ FRAUDULOASĂ

Photo of author

By Daniel Negrescu

La această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române efectuează percheziții la societăți de avocatură și de insolvență, bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 18.000.000 de lei, cu ocaziaderulării unei proceduri de insolvență a unei societăți comerciale.

În această dimineață, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 3 percheziții domiciliare, dintre care 2 în București si una în județul Ilfov, la sediul unei societăți de avocatură, al unei societăți de insolvență și la domiciliul reprezentantului unei firme de insolvență.

Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de bancrută simplă și bancrută frauduloasă, fapte prevăzute de art. 240 și art. 241 din Codul Penal.

Din primele verificări a reieșit că, în perioada 2014 – 2016, cu ocazia deschiderii și derulării procedurii de insolvență și reorganizare judiciară a unei societăți comerciale din domeniul sportului, ar fi fost omise (ascunse) active, în valoare totală de 18.498.402 de lei, care astfel nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind prejudiciați creditorii societății.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.