Păsărică, mută-ți cuibul!

Photo of author

By Edward Ciolacu

Drapelul-Romaniei

Citeam zilele astea un articol, mai mult sau mai puţin „o glumă”, amuzantă pentru unii, de-a dreptul îngrozitoare pentru ceilalți și treptat am fost cuprins de diferite reacții, să spunem, contradictorii sau confuze.

La început poate am zâmbit apoi m-am simțit jignit, apoi am început să mă mir că există asemenea oameni care pot face asemenea „glume”, cum le consideră ei, sau că suntem forțați și ne complacem să înghițim astfel de mizerii zilnic.

Să vă spun despre ce este vorba. O publicație umoristică, nu merită să îi dau numele tocmai pentru acest motiv, a publicat un „articol” mai în glumă, mai în serios intitulat: „De ce s-a stricat vremea?

Primăvara a decis să plece din Romania, că e o țară de căcat.” Îmi cer scuze pentru fecalele preluate din gura autorului.

Aceste mizerii la adresa țării noastre precum „Românica”, „țară de rahat”,”asta-i România”, „numai în România se poate întâmpla”, „aşa-i românul” nu reies decât tocmai din frustrarea individului care le vomită, din neputința lui de a fi un om normal, din dorința acestuia de a fi deasupra tuturor fără să facă nimic și fără să aibă nicio pregătire, care își dorește o afirmare rapidă prin munca altora și care așteaptă ca totul să i se cuvină bazându-se în special pe „aranjamente” și oameni „la locul potrivit”.

Acești indivizi sunt în special oportuniștii, oameni cu pregătire îndoielnică „ajutați” să ocupe locuri importante, interlopi, și mai ales aceia care încearcă tot felul de ocolișuri să însele și să își mărească veniturile ilegal și necuvenit, nemulțumiți adesea că legile nu le permit acest lucru.

Atunci cine e de vină în viziunea lor? Bineînțeles, România si noi românii, oamenii de rând! Poate că unii nu au înțeles dar România este o țară, în care trăiește de mii de ani un popor.

 Poporul român. În momentul în care jignești România, jignești acest popor cu toți strămoșii lui și inclusiv te jignești pe tine, dacă te-ai născut din neam de român!

Jignești în egală măsură oamenii care nu îți plac cât și oamenii care nu greșesc cu nimic, nu fură, nu înșeală, muncesc, își văd de treaba lor și nu au deranjat pe nimeni cu nimic niciodată. Îţi jignești chiar și propria ta familie.

Da! E libertate! Ai voie să faci ce vrei, poți să te înjuri singur cât vrei, poți să te și autoflagelezi dacă asta îți face plăcere, dar nu ai dreptul să îi jignești pe alții.

E dreptul tău să îți placă o țară sau nu, cu tot cu populație sau nu, dar nu ai dreptul să denigrezi România pentru că ție nu îți place.

Şi dacă e libertate, de ce să nu te folosești de ea? Nu-ți place România, renunță la cetățenia română și pleacă cât mai departe, uită și limba română, învață alta și poți fi ce vrei tu oriunde.

Nu e corect să blamezi o nație întreagă pentru că nu-ți place un conducător, un simplu funcționar sau de cineva fără nicio ocupație. Indiferent dacă îți place sistemul sau nu, nu toți românii l-au ales și doar o parte infimă din acest popor face parte din el.

Poate unora le place și unora nu. Nu pot fi toți oamenii la fel, individualitatea unei persoane nu depinde nicicum de naționalitate sau de mediul înconjurător.

Surprinzător nici de educație. Fiecare individ în parte percepe educația după nivelul și capacitatea lui intelectuală.

Jignind o țară sau populația acesteia este același lucru ca și cum ai jigni fiecare individ în parte, fară să-l cunoști nici măcar putin. Ești sigur că asta vrei?

Uitam treptat unde și cine suntem și încet începem să ne urăm între noi și chiar patria fără niciun motiv coerent, doar pentru că ne-a plăcut o „glumă” a unuia sau doar că „idolul politic”  al vreunuia a spus ceva, însa atunci când vine vorba de neamul și de țara noastră suntem români doar atunci când se întâmplă un lucru bun fără să fi contribuit direct la el.

Suntem români doar când un sportiv sau o echipă câștigă o medalie sau un titlu, când se întâmplă un eveniment plăcut pe teritoriul ţării noastre sau când suntem lăudați, în rest nu facem nimic să contribuim.

Patriotismul a devenit deja un mit și probabil am devenit din străjerii ţării, dușmanii ei.

Se pare că utilizarea acestor „epitete” jignitoare la adresa ţării și poporului român în public ar trebui inclusă ca și infracțiune în codul penal cât mai aproape de „trădare de țară” iar vinovaților ar trebui să li se retragă pe loc cetățenia română și să fie expulzați.