Familia creștină este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care Dumnezeu le-a dăruit omului.
Încă de la începutul creației, Domnul a rânduit ca bărbatul și femeia să trăiască împreună în dragoste, respect și comuniune. Căsătoria nu este doar o legătură omenească, ci o taină sfântă prin care doi oameni devin „un singur trup” înaintea lui Dumnezeu.
Totuși, dragostea dintre soți trebuie să fie așezată în ordinea corectă. Dumnezeu trebuie să ocupe întotdeauna primul loc în viața omului. Atunci când iubirea față de o persoană ajunge să-L înlocuiască pe Dumnezeu, apar dezechilibre sufletești care, mai devreme sau mai târziu, aduc suferință și dezbinare.
Prin cuvintele Sale, Mântuitorul ne cheamă la această lucrare sfântă:
„El i-a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău».Aceasta este marea şi întâia poruncă.” (Matei 22, 37-38)
Abia după această iubire vine iubirea față de aproapele, față de soț sau soție, față de copii și de întreaga familie.
Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc
În societatea de astăzi se vorbește foarte mult despre iubirea romantică, despre sentimente și pasiuni. Mulți oameni ajung să-și transforme partenerul de viață în centrul absolut al existenței lor. Își pun toată speranța, bucuria și siguranța în celălalt om.
Însă omul este schimbător. Numai Dumnezeu este neschimbător și desăvârșit.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.” (Evrei 13, 8)
Atunci când omul caută în soț sau în soție perfecțiunea pe care doar Dumnezeu o poate oferi, dezamăgirea este inevitabilă. Nimeni nu poate purta povara de a fi idolul altuia.
Iubirea creștină nu înseamnă idolatrizare. Soțul trebuie să-și iubească soția, să o respecte, să o ocrotească și să se jertfească pentru ea, dar fără să o așeze în locul lui Dumnezeu.
Învățătura Sfântului Paisie Aghioritul
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul a vorbit cu multă înțelepciune despre această realitate duhovnicească. El a relatat următoarea întâmplare:
„Opt ani am avut multă dragoste între noi. O adoram pe femeia mea mai mult decât pe Dumnezeu. După o vreme însă, ea s-a schimbat. A devenit cârtitoare, capricioasă …
Odată, a venit la Colibă cineva care mi-a spus că are probleme cu femeia lui. Ajunseseră la divorţ, nu voiau să se vadă unul cu altul. Amândoi erau învăţători şi aveau doi copii. Nu mâncau niciodată acasă. După ce terminau serviciul, unul mânca la un restaurant, celălalt la altul, apoi luau câteva sandvișuri pentru copii, iar sărmanii copii, atunci când se întorceau părinţii lor acasă, se duceau şi căutau prin buzunare şi prin genţi să vadă ce le-au adus să mănânce. Sufereau o mare dramă. Bărbatul ei era şi cântăreţ la o biserică. La o biserică mergea femeia lui, la alta cânta el. Până acolo ajunseseră.
‒ Părinte, ce să fac? îmi spuse acela. Duc o cruce mare, foarte mare. În fiecare zi avem certuri în casă.
‒ Ai fost la duhovnic? l-am întrebat.
‒ Da, am fost şi mi-a spus să fac răbdare, căci duc o cruce grea, îmi răspunse.
‒ Ia să văd, cine duce o cruce mare, îi spun. Să luăm lucrurile de la început. Atunci când v-ați căsătorit, vă certaţi ca şi acum?
‒ Nu, îmi spune. Opt ani am avut multă dragoste între noi. O adoram pe femeia mea mai mult decât pe Dumnezeu. După o vreme însă, ea s-a schimbat. A devenit cârtitoare, capricioasă…
Auzi! S-o adore mai mult decât pe Dumnezeu!
‒ Ia vino-ncoace! Ai spus că o adorai pe femeia ta mai mult decât pe Dumnezeu. Dar oare cine este de vină că ați ajuns în această situaţie, tu sau femeia ta? Tu, căci din pricina ta Dumnezeu şi-a retras harul Său de la femeia ta. Şi acum ce te gândeşti să faci? îl întreb.
‒ Cred că o să ne despărţim, îmi spune.
‒ Nu cumva te-ai încurcat cu alta?
‒ Da, mă gândesc la una.
‒ Măi, omule, nu înţelegi că tu eşti vinovatul? Să ceri iertare de la Dumnezeu, deoarece ai adorat pe femeia ta mai mult decât pe El. Apoi să te duci să ceri iertare şi de la femeia ta şi să-i spui: „Iartă-mă, căci eu am fost pricina creării acestei situaţii în casă şi a chinuirii copiilor noştri!”. După aceea să te duci sa te spovedeşti şi să adori pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, iar pe femeia ta s-o iubeşti ca pe femeia ta şi vei vedea că lucrurile vor merge bine.
L-am zguduit bine. A început să plângă. Apoi mi-a făgăduit că o să mă asculte. După puţină vreme a venit din nou la mine şi mi-a spus bucuros:
‒ Îţi mulţumesc, Părinte! M-ai mântuit. Suntem foarte bine şi noi şi copiii noştri.
Vedeţi? Să fie el vinovatul şi să creadă că tot el duce o cruce grea!”
(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti)
Pericolul idolatrizării unei persoane
Această întâmplare scoate în evidență o mare capcană duhovnicească. Omul respectiv credea că își iubește soția foarte mult, însă dragostea sa depășise limitele sănătoase și devenise idolatrie.
Prima poruncă spune:
„«Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei.Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” (Ieșirea 20, 2-3)
Desigur, soția nu era un idol din piatră sau lemn, dar în inima lui ocupa locul care se cuvenea lui Dumnezeu.
Când Dumnezeu este împins pe locul al doilea, harul Său se împuținează în viața omului. Atunci apar certurile, nemulțumirile, egoismul și răceala sufletească.
Nu înseamnă că Dumnezeu pedepsește arbitrar, ci că omul se îndepărtează singur de izvorul harului și al păcii.
Dragostea adevărată dintre soți
Sfânta Scriptură nu ne îndeamnă să iubim mai puțin familia, ci să iubim corect.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,” (Efeseni 5, 25)
Aceasta este măsura iubirii conjugale: iubirea jertfelnică.
Hristos nu Și-a iubit Biserica prin sentimentalism, ci prin jertfă, răbdare, iertare și smerenie.
Adevărata dragoste dintre soți se hrănește din rugăciune, din participarea la Sfânta Liturghie, din Spovedanie și Împărtășanie. Atunci când ambii soți se apropie de Dumnezeu, se apropie și unul de celălalt.
Sfântul Paisie arată limpede că soluția nu era divorțul, ci pocăința. Bărbatul trebuia să-și recunoască greșeala, să ceară iertare lui Dumnezeu și soției sale și să reașeze ordinea firească a iubirii.
Copiii, victimele conflictelor familiale
În povestirea Sfântului Paisie, cei mai afectați erau copiii. Ei trăiau drama neînțelegerilor dintre părinți și a lipsei de dragoste din familie.
„Iar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor.” (Matei 19, 14)
Copiii au nevoie de iubire, de stabilitate și de exemplul părinților. Atunci când soții se ceartă permanent, întreaga familie suferă.
De aceea, fiecare părinte trebuie să înțeleagă că păstrarea păcii în familie este și o responsabilitate față de copii.
Învățătura Sfântului Paisie Aghioritul este de o actualitate impresionantă
Mulți oameni cred că iubesc prea puțin, când de fapt iubesc greșit. Dumnezeu trebuie să rămână întotdeauna pe primul loc în inima noastră.
Când Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de toate, învățăm să-i iubim și pe oameni în mod corect. Soția trebuie iubită ca soție, soțul ca soț, copiii ca daruri ale lui Dumnezeu, însă Creatorul nu trebuie niciodată înlocuit de creație.
Așa cum l-a sfătuit Sfântul Paisie pe acel om, și noi trebuie să învățăm să-L adorăm pe Dumnezeu ca Dumnezeu și să-i iubim pe cei dragi cu dragoste curată, binecuvântată și luminată de harul Său.
Numai atunci familia devine ceea ce a rânduit Dumnezeu să fie: o mică biserică, un loc al păcii, al iertării și al mântuirii.