Sfânta Cruce nu este doar un semn pe care creștinul îl face în timpul rugăciunii, ci mărturisirea văzută a credinței în Hristos Cel răstignit și înviat.
De aceea, înaintea oricărui lucru, fie el mare sau mic, creștinul este chemat să se însemneze cu semnul Crucii și să-și pună nădejdea în Dumnezeu. Crucea ne amintește cui Îi aparținem, de unde ne vine ajutorul și în mâinile Cui trebuie să încredințăm fiecare zi a vieții noastre.
În îndrumările duhovnicești ale Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria întâlnim un îndemn simplu, dar de o mare putere: „Niciun lucru să nu faci, până nu te însemnezi cu Sfânta Cruce!”
Aceste cuvinte ne cheamă să nu-L lăsăm pe Dumnezeu la marginea vieții noastre. Nu doar în biserică, nu numai la necaz și nu numai în clipele în care simțim că nu mai putem trebuie să ne amintim de El. Să începem fiecare zi și fiecare lucru cu semnul Sfintei Cruci.
Sfânta Cruce, semnul biruinței lui Hristos
Pentru creștin, Crucea nu este semnul înfrângerii, ci al biruinței. Pe Cruce, Mântuitorul Iisus Hristos S-a jertfit pentru mântuirea lumii, iar prin Înviere a biruit moartea.
De aceea, când ne facem semnul Sfintei Cruci, mărturisim într-un gest întreaga noastră credință. Mărturisim Sfânta Treime și ne aducem aminte de Jertfa Domnului. Ne așezăm, totodată, sub ocrotirea lui Dumnezeu și Îi cerem să binecuvânteze ceea ce urmează să facem.
Sfântul Cuvios Cleopa îi îndemna pe credincioși să pecetluiască prin Cruce întreaga lor ființă:
„Pecetluiește-ți cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale și toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinței lui Hristos asupra iadului.”
Este un îndemn la o viață trăită permanent în prezența lui Dumnezeu.
Începe ziua cu semnul Sfintei Cruci
Cât de diferită poate deveni o zi atunci când primul nostru gând este îndreptat către Dumnezeu!
Înainte să ne ridicăm din pat, putem face semnul Crucii și putem spune o rugăciune scurtă. Înainte să ieșim din casă, să ne închinăm. Înainte să pornim mașina sau să plecăm la drum, să cerem ajutorul Domnului.
Nu este nevoie întotdeauna de multe cuvinte. Uneori este suficient să spunem cu credință: „Doamne, ajută-mă!” sau „Doamne, fie voia Ta!”
Semnul Crucii făcut cu luare-aminte devine astfel hotarul dintre graba noastră și încredințarea în Dumnezeu. Pentru câteva clipe, omul se oprește din alergarea sa și recunoaște: nu sunt singur, nu pot totul prin puterile mele și am nevoie de binecuvântarea Domnului.
„Când pleci în călătorie, când începi lucrul…”
Îndemnul Sfântului Cuvios Cleopa este foarte concret:
„Când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveți carte, când ești singur și când ești cu mai mulți…”
Cu alte cuvinte, nu există împrejurare în care Dumnezeu să nu poată fi chemat în ajutor.
Pleci la serviciu? Fă-ți Cruce.
Începi o muncă grea? Închină-te.
Ai un examen sau trebuie să înveți? Cere luminarea minții.
Pleci într-o călătorie? Încredințează drumul lui Dumnezeu.
Ai de luat o hotărâre importantă? Nu te bizui numai pe propria judecată, ci roagă-te mai întâi.
Începi o discuție despre care știi că va fi dificilă? Fă semnul Crucii și cere de la Dumnezeu pace, înțelepciune și cuvânt bun.
Astfel, Crucea nu rămâne numai în biserică, ci intră în casa noastră, în munca noastră, în călătoriile, încercările și alegerile noastre.
Să ne închinăm cu credință, nu din obișnuință
Există însă și primejdia obișnuinței. Putem ajunge să ne facem semnul Crucii atât de repede și de neatent, încât mintea noastră să fie cu totul în altă parte.
Crucea nu trebuie făcută mecanic.
Atunci când ducem mâna la frunte, la piept și la umeri, să încercăm să avem și mintea la Dumnezeu. Să ne amintim măcar pentru câteva clipe înaintea Cui stăm și ce mărturisim.
Semnul Crucii nu este un gest superstițios și nici o formulă magică. Puterea nu stă într-o simplă mișcare a mâinii, despărțită de credință, ci în Hristos, Cel pe Care Îl mărturisim prin Cruce.
De aceea, Crucea trebuie unită cu rugăciunea, pocăința, smerenia și dorința de a trăi după poruncile lui Dumnezeu.
Nu putem face Crucea pentru a binecuvânta ceea ce știm că este păcat. Nu putem cere ajutorul lui Dumnezeu și, în același timp, să alegem cu bună știință nedreptatea. Semnul Crucii ne cheamă tocmai la îndreptarea vieții.
Crucea în vreme de teamă și ispită
Sunt momente în care omul este cuprins de teamă. Uneori frica vine din necazuri reale, alteori din gânduri, neliniști sau ispite.
În asemenea clipe, creștinul are la îndemână rugăciunea și semnul Sfintei Cruci.
Sfântul Cuvios Cleopa vorbește despre puterea Crucii împotriva lucrărilor întunericului, arătând că omul care se încredințează lui Hristos nu trebuie să-și pună nădejdea în farmece, descântece ori practici oculte.
Creștinul nu trebuie să trăiască terorizat de asemenea lucruri. Nădejdea lui nu se află în superstiții și nici în diferite mijloace prin care oamenii încearcă să „dezlege” răul, ci în Dumnezeu.
Crucea ne amintește că Hristos este biruitor.
Atunci când te cuprinde frica, fă-ți semnul Crucii și rostește o rugăciune. Când gândurile nu-ți dau pace, cheamă numele Domnului. Când simți că ispita te împinge spre mânie, deznădejde sau păcat, închină-te înainte de a răspunde sau de a acționa.
Uneori câteva secunde de rugăciune pot opri o hotărâre pe care am fi regretat-o multă vreme.
Pune Crucea între tine și păcat
Un obicei duhovnicesc foarte folositor este să ne facem semnul Crucii înaintea unei hotărâri.
De multe ori, păcatul se săvârșește în grabă. Omul răspunde înainte să gândească, judecă înainte să cunoască, se mânie înainte să se roage.
Dar dacă înaintea unei fapte ne-am opri și ne-am face Cruce?
Mai putem rosti la fel de ușor un cuvânt rău după ce am chemat numele Sfintei Treimi? Mai putem nedreptăți pe cineva cu aceeași ușurință după ce ne-am închinat? Mai putem porni spre un lucru despre care conștiința ne spune că este rău?
Crucea devine astfel și o chemare la trezvie.
Ea ne amintește: ești al lui Hristos.
Iar dacă ești al lui Hristos, încearcă să gândești, să vorbești și să lucrezi ca un om care Îl poartă pe Hristos în inimă.
Să pecetluim cu Crucea întreaga noastră viață
„Fruntea ta”, pentru ca Dumnezeu să lumineze gândurile tale.
„Ochii tăi”, pentru ca privirea să rămână curată.
„Urechile tale”, pentru a nu primi cu plăcere clevetirea și cuvântul rău.
„Buzele tale”, pentru ca ele să nu rănească, ci să rostească adevărul și rugăciunea.
„Pieptul tău, inima ta”, pentru ca înăuntrul omului să existe pace, pocăință și dragoste.
Acesta este sensul adânc al îndemnului de a ne pecetlui întreaga ființă cu Sfânta Cruce: să-I dăm lui Dumnezeu nu o bucățică din viața noastră, ci viața întreagă.
Credința nu este numai pentru duminică. Dumnezeu nu este numai Dumnezeul bisericii, ci și al casei noastre, al drumului nostru, al locului de muncă, al familiei, al bucuriilor și al necazurilor noastre.
Nu începe nimic fără Dumnezeu
Îndemnul „Niciun lucru să nu faci, până nu te însemnezi cu Sfânta Cruce!” poate deveni o adevărată rânduială a vieții.
Dimineața, fă-ți Cruce. Când ieși din casă, fă-ți Cruce. Când începi lucrul, fă-ți Cruce. Când pleci la drum, fă-ți Cruce. Când ai de luat o hotărâre, fă-ți Cruce și roagă-te. Când vine ispita, fă-ți Cruce. Când primești o bucurie, fă-ți Cruce și mulțumește. Iar seara, înainte de somn, însemnează-te din nou cu semnul Sfintei Cruci și încredințează-ți sufletul lui Dumnezeu.
Să nu facem însă Crucea în grabă și fără luare-aminte. Să o facem cu credință, cu evlavie și cu nădejde în Hristos. Și, ori de câte ori mâna noastră desenează asupra trupului semnul Crucii, inima să mărturisească împreună cu ea că ajutorul, nădejdea și mântuirea noastră sunt de la Domnul.
Să pecetluim cu Sfânta Cruce începutul și sfârșitul lucrurilor noastre, bucuriile și încercările, casa și călătoriile, munca și odihna. Căci acolo unde omul Îl cheamă cu credință pe Hristos, Crucea nu mai este doar un semn făcut cu mâna, ci mărturisirea că întreaga lui viață dorește să fie a lui Dumnezeu.