În tradiția Bisericii Ortodoxe, alegerea nașului de botez nu este un simplu obicei de familie și nici o chestiune care ține de prestigiul social, de prietenie sau de posibilitățile materiale.
Nașul primește o responsabilitate duhovnicească deosebită: aceea de a deveni părinte spiritual al celui botezat și de a-l călăuzi, prin cuvânt și exemplu personal, spre o viață trăită în credința Bisericii.
De aceea, părinții care se pregătesc pentru botezul copilului sunt chemați să privească dincolo de aspectele festive ale evenimentului. Darurile, lumânarea, hainele sau masa organizată după slujbă sunt lucruri secundare. Întrebarea cu adevărat importantă este alta: cine poate fi naș de botez și ce condiții trebuie să îndeplinească?
Nașul este părintele duhovnicesc al celui botezat
Rolul nașului este strâns legat de însăși Taina Sfântului Botez. Prin participarea sa la slujbă, acesta nu este un simplu martor al evenimentului, ci își asumă răspunderea pentru viața creștină a finului său.
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre nași ca despre adevărați „părinți duhovnicești” și subliniază responsabilitatea pe care aceștia o au în îndrumarea celui primit ca fiu sufletesc. Grija nașului nu se încheie, așadar, odată cu ieșirea din biserică după Botez. Dimpotrivă, atunci începe o legătură care trebuie cultivată de-a lungul vieții.
Acest adevăr este exprimat foarte limpede și prin gesturile liturgice. După întreita afundare în apa Botezului, pruncul este primit de naș într-o pânză albă, semn al curăției și al vieții celei noi în Hristos. Nașul primește și lumânarea aprinsă, simbol al luminii credinței și al vieții în har.
Prin rolul lor activ în ceremonialul Botezului, nașii devin părinți spirituali ai pruncului, născându-l pentru viața în Hristos, așa cum părinții trupești l-au născut pentru viața biologică.
Nașul de botez trebuie să fie creștin ortodox
Una dintre condițiile fundamentale este ca nașul să fie creștin ortodox. Motivul nu ține de o simplă formalitate administrativă, ci de sensul profund al slujbei.
În cadrul Botezului, nașul mărturisește credința în numele pruncului, care încă nu poate vorbi și nu poate răspunde singur. El se leapădă de rău, mărturisește alipirea de Hristos și rostește Crezul, adică Simbolul de credință niceo-constantinopolitan.
Sfântul Apostol Pavel ne spune că:
„Este un Domn, o credinţă, un botez, ” (Efeseni 4, 5).
Tocmai de aceea, o persoană aparținând altei confesiuni sau religii nu poate mărturisi în mod autentic, în numele celui botezat, credința Bisericii Ortodoxe dacă ea însăși nu o împărtășește.
Părintele profesor Ene Braniște arată în Liturgica specială că nașii trebuie să fie credincioși ortodocși maturi, capabili să rostească răspunsurile și dreapta mărturisire de credință în numele celui care primește Botezul. Ei devin, în același timp, garanți ai educării creștine a finului.
Credința și viața morală sunt mai importante decât situația materială
Alegerea nașilor ajunge uneori să fie influențată de criterii care nu au legătură cu rostul lor bisericesc: situația financiară, profesia, poziția socială, apropierea dintre familii sau posibilitatea de a oferi daruri costisitoare.
Din perspectivă creștină, acestea nu sunt criteriile esențiale.
Un naș potrivit este, înainte de toate, un om care își asumă credința ortodoxă și încearcă să trăiască potrivit ei. Nu este suficient ca cineva să fie botezat ortodox doar în acte, dacă nu are nicio legătură reală cu viața Bisericii și nu dorește să-i ofere finului un exemplu creștin.
Nașul trebuie ales pentru credința, maturitatea și viața sa morală, deoarece nu poți îndruma un copil pe un drum pe care tu însuți refuzi să mergi.
De aceea, părinții nu ar trebui să se întrebe în primul rând ce poate cumpăra nașul pentru copil, ci ce îi poate oferi sufletește.
Cine nu poate fi naș de botez?
Există și situații în care o persoană nu poate îndeplini această responsabilitate. În mod firesc, nu poate fi naș cel care este ateu sau aparține unei alte credințe, deoarece nașul trebuie să mărturisească personal credința ortodoxă pe care promite să o transmită finului.
De asemenea, părinții copilului nu pot deveni nașii propriului copil. Ei sunt deja părinții lui după trup, în vreme ce prin Botez se stabilește o legătură distinctă de paternitate spirituală.
În prezentarea tradițională a rânduielii bisericești, nici monahii nu sunt chemați să îndeplinească această responsabilitate, tocmai pentru că viața monahală are o rânduială proprie, iar nașul presupune o implicare concretă și de durată în creșterea duhovnicească a finului.
În privința situațiilor particulare, de exemplu: persoane care trăiesc necununate, cupluri aflate înaintea căsătoriei sau alte împrejurări familiale și canonice, este înțelept ca părinții să discute din timp cu preotul care va săvârși Botezul. Astfel pot fi evitate situațiile neplăcute și, mai ales, poate fi păstrat sensul duhovnicesc al Tainei.
Este nevoie de unul sau de mai mulți nași?
În practica tradițională a Bisericii este suficient un singur naș de botez. O mărturie veche, consemnată și în cărțile liturgice, arată că pentru cel de parte bărbătească este suficient un naș, iar pentru cea de parte femeiască, o nașă.
Obiceiul modern de a avea numeroși nași nu adaugă nimic lucrării Tainei. Dimpotrivă, trebuie avut în vedere că nășia creează o adevărată rudenie spirituală, cu implicații pe care Biserica le ia în serios inclusiv în privința căsătoriei.
Din același motiv, alegerea unui cuplu necăsătorit drept nași trebuie discutată în prealabil cu preotul. Nășia nu trebuie tratată ca o simplă fotografie de grup în jurul cristelniței, ci ca o legătură duhovnicească reală.
Ce trebuie să facă nașul după Botez?
Responsabilitatea nașului nu se termină la masa de după botez. Adevărata sa misiune începe după săvârșirea Tainei.
Pe măsură ce copilul crește, nașul este chemat să îl ajute să descopere credința: să îl învețe să se roage, să îi vorbească despre Dumnezeu, să îl îndemne să participe la Sfânta Liturghie, să îi explice pe înțelesul lui învățătura creștină și să îl sprijine în apropierea de Spovedanie și Împărtășanie.
Mai presus de cuvinte, însă, contează exemplul personal. Un copil va înțelege mai ușor ce înseamnă credința atunci când vede în nașul său un om care se roagă, iartă, ajută, merge la biserică și caută să trăiască potrivit Evangheliei.
La rândul său, finul este chemat, pe măsură ce înaintează în vârstă, să-și cinstească nașul, să se roage pentru el și să păstreze cu recunoștință această legătură duhovnicească.
Botezul nu este o ceremonie care trebuie făcută în grabă
Pentru că vorbim despre una dintre Tainele fundamentale ale Bisericii, slujba Botezului trebuie săvârșită potrivit rânduielii bisericești, nu redusă din motive de comoditate.
Există situații excepționale, mai ales atunci când viața copilului se află în primejdie, pentru care Biserica are o rânduială specială a botezului de necesitate. Excepția însă nu trebuie transformată în regulă.
Botezul nu este doar un eveniment frumos din copilărie și nici doar prilejul reunirii familiei. Este începutul vieții în Hristos. Tocmai de aceea, atât părinții, cât și nașii sunt chemați să se pregătească sufletește și să înțeleagă ce se petrece în biserică.
Cum alegem, așadar, nașul potrivit?
Atunci când părinții caută naș pentru copilul lor, întrebarea esențială nu ar trebui să fie: „Cine ne este cel mai apropiat?” sau „Cine își permite să organizeze un botez frumos?”, ci: „Cine poate fi cu adevărat un părinte duhovnicesc pentru copilul nostru?”
Un bun naș este un creștin ortodox matur, care își cunoaște și își mărturisește credința, are o viață morală potrivită acestei chemări și este dispus să rămână alături de fin nu numai în ziua Botezului, ci și peste ani.
A fi naș de botez este o cinste, dar mai ales o responsabilitate
Biserica nu îi cere nașului să fie bogat, influent sau capabil să ofere daruri scumpe. Îi cere însă ceva mult mai important: credință, responsabilitate, dragoste și puterea exemplului personal.
Nașul primește un fiu duhovnicesc și, odată cu el, o misiune care nu se măsoară în durata slujbei, ci în ani și chiar într-o viață întreagă.
De aceea, alegerea nașilor trebuie făcută cu rugăciune și discernământ, iar eventualele situații canonice particulare trebuie lămurite cu preotul înainte de stabilirea Botezului. Când nașul își înțelege cu adevărat chemarea, el nu rămâne doar persoana care a ținut copilul în brațe lângă cristelniță, ci devine ceea ce Biserica îl cheamă să fie: un părinte duhovnicesc și un călăuzitor spre viața în Hristos.