În viața Bisericii Ortodoxe, preoția nu este doar o slujire încredințată unui om și nici o simplă responsabilitate administrativă în cadrul comunității.
Ea este, înainte de toate, dar al lui Dumnezeu și lucrare a Duhului Sfânt, împărtășită prin Taina Sfintei Hirotonii. Prin aceasta, episcopii, preoții și diaconii sunt chemați și așezați în slujirea Bisericii, pentru propovăduirea Evangheliei, săvârșirea celor sfinte și călăuzirea credincioșilor pe calea mântuirii.
Preoția sacramentală a Bisericii își are izvorul în Preoția nevăzută a lui Hristos, Arhiereul cel Veșnic. Preotul nu lucrează în nume propriu și nu primește o putere care să-l despartă de Hristos, ci este chemat să devină slujitorul prin care Însuși Mântuitorul continuă să lucreze în Biserica Sa.
De aceea, pentru a înțelege ce este Taina Sfintei Hirotonii trebuie să pornim de la Hristos și de la chemarea Apostolilor, să vedem apoi continuitatea slujirii apostolice și să înțelegem locul preoției în viața sacramentală a Bisericii.
Ce este Sfânta Taină a Hirotoniei?
Cuvântul „hirotonie” provine din limba greacă și este legat de actul punerii mâinilor. În Biserică, el desemnează Taina prin care un bărbat pregătit pentru slujire primește, prin rugăciunea și punerea mâinilor episcopului, harul necesar unei anumite trepte a preoției sacramentale.
Părintele Dumitru Stăniloae definește limpede această Taină: „Preoția sau hirotonia este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului și prin rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat anume pregătit, sfințindu-l și alegându-l într-o treaptă a ierarhiei bisericești”.
Așadar, Hirotonia nu este doar o ceremonie prin care Biserica recunoaște public calitățile unui candidat. În timpul ei se petrece o adevărată lucrare harică. Prin rugăciunile Bisericii și punerea mâinilor episcopului, cel hirotonit primește harul Duhului Sfânt pentru slujirea la care este chemat.
În Biserica Ortodoxă există trei trepte ale preoției sacramentale: diaconul, preotul și episcopul. Fiecare are o slujire proprie, însă toate se află în legătură cu aceeași lucrare a lui Hristos în Biserică.
Hristos, izvorul adevăratei Preoții
Pentru creștinismul ortodox, preoția nu poate fi înțeleasă separat de Persoana Mântuitorului. Hristos este Arhiereul cel Veșnic și izvorul întregii preoții a Bisericii.
Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu asumă firea omenească și Se oferă pe Sine Tatălui pentru mântuirea lumii. Jertfa Sa culminează pe Cruce, iar Învierea arată biruința asupra păcatului și a morții. De aceea, orice lucrare sacramentală a preoției este legată de lucrarea mântuitoare a lui Hristos.
Preotul ortodox nu Îl înlocuiește pe Hristos. Dimpotrivă, întreaga sa slujire are sens numai pentru că Hristos este Cel care lucrează prin el. Episcopii și preoții sunt organele văzute ale Preoției nevăzute a Mântuitorului.
Acest adevăr devine deosebit de evident în săvârșirea Sfintelor Taine. Când preotul botează, dezleagă păcatele sau săvârșește Sfânta Liturghie, lucrarea nu se întemeiază pe puterea sa omenească, ci pe harul primit în Biserică și pe lucrarea lui Hristos prin Duhul Sfânt.
Instituirea preoției și trimiterea Apostolilor
Temelia apostolică a preoției este mărturisită în Sfânta Scriptură. Mântuitorul nu a lăsat propovăduirea Evangheliei unei inițiative întâmplătoare, ci a ales Apostoli, i-a pregătit și i-a trimis în lume.
După Înviere, Hristos le spune ucenicilor:
„Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20, 21-23).
Aceste cuvinte arată că misiunea Apostolilor nu este una pur omenească. Ei sunt trimiși de Hristos și primesc puterea Duhului Sfânt pentru împlinirea acestei misiuni.
După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii propovăduiesc Evanghelia, întemeiază comunități creștine și așază slujitori în acestea. Cartea Faptele Apostolilor mărturisește că ei au hirotonit preoți în Biserici, prin rugăciune și punerea mâinilor.
În același timp, Sfântul Apostol Pavel îl avertizează pe Timotei:
„Nu-ţi pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat.” (1 Timotei 5, 22).
Vedem astfel câtă responsabilitate presupunea încă din perioada apostolică alegerea celui care urma să primească slujirea preoțească.
Hirotonia și succesiunea apostolică
Punerea mâinilor nu reprezintă un gest izolat, ci exprimă continuitatea slujirii apostolice în Biserică. Apostolii au așezat episcopi și preoți, iar această slujire s-a transmis din generație în generație până astăzi.
Vorbim astfel despre succesiunea apostolică. Episcopul care hirotonește se află el însuși în această continuitate sacramentală. Nu creează o preoție nouă, ci transmite mai departe, prin lucrarea Duhului Sfânt, slujirea primită în Biserică.
De aceea, preoția nu poate exista independent de Biserică. Nimeni nu se poate declara singur preot și nimeni nu își poate atribui harul preoției printr-o simplă decizie personală. Chemarea lăuntrică este importantă, dar ea trebuie cercetată, confirmată și împlinită în comuniunea Bisericii.
Hirotonia arată tocmai această legătură dintre chemarea personală, comunitatea eclesială și lucrarea harului dumnezeiesc.
De ce este Hirotonia atât de importantă pentru viața Bisericii?
Importanța Tainei Hirotoniei se vede mai ales din legătura ei cu celelalte Sfinte Taine. Părintele Dumitru Stăniloae afirma: „Hirotonia este condiția celorlalte Taine, deși ea nu-și poate împlini menirea fără acelea”.
Afirmația exprimă o realitate fundamentală. Preoția există pentru viața sacramentală a Bisericii, iar Sfintele Taine sunt săvârșite în Biserică prin slujirea episcopilor și preoților.
Preotul botează, săvârșește Sfânta Liturghie, împărtășește credincioșii, primește mărturisirea păcatelor și rostește rugăciunea dezlegării, cunună, unge bolnavii și însoțește viața credincioșilor prin rugăciune. Mai presus de toate, el este chemat să adune comunitatea în jurul Sfântului Altar și al Potirului euharistic.
Există, prin urmare, o legătură profundă între Biserică, preoție și Sfintele Taine. Biserica săvârșește Tainele în Hristos, iar prin Taine viața Bisericii este permanent zidită și înnoită.
Preoția este slujire, nu privilegiu
Hirotonia oferă celui chemat o mare cinste, dar mai ales îi așază pe umeri o responsabilitate deosebită. În înțelegerea ortodoxă, preoția nu trebuie privită ca o formă de putere lumească, un rang social sau un privilegiu personal.
Modelul preotului rămâne Hristos, Cel care spune că:
„După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi. ” (Matei 20, 28).
Prin urmare, autoritatea preotului trebuie să fie o autoritate a slujirii, a jertfei și a iubirii. El este chemat să propovăduiască adevărul Evangheliei, să se roage pentru popor, să-i întărească pe cei aflați în încercări, să-i îndrume pe cei care caută calea lui Dumnezeu și să fie el însuși mărturie a vieții în Hristos.
Tocmai de aceea pregătirea pentru Hirotonie nu se reduce la acumularea unor cunoștințe teologice. Ea presupune credință, viață duhovnicească, responsabilitate morală, discernământ și disponibilitatea de a sluji.
Preotul, slujitor văzut al lucrării nevăzute a lui Hristos
Unul dintre cele mai frumoase moduri de a înțelege preoția este acela de a vedea în episcop și preot slujitori văzuți prin care lucrează nevăzut Hristos.
Aceasta înseamnă că eficacitatea Sfintelor Taine nu provine din calitățile omenești extraordinare ale slujitorului. Preotul rămâne om, cu neputințe și limite, fiind el însuși chemat permanent la pocăință și sfințire.
Comoara pe care o poartă însă este darul lui Dumnezeu. În slujirea sacramentală, centrul nu este persoana preotului, ci Hristos.
Această perspectivă ne ajută să evităm două extreme: pe de o parte, transformarea preotului într-un simplu funcționar religios, iar pe de alta, idealizarea persoanei sale ca și cum harul ar proveni din însușirile omenești ale acestuia. Preotul este slujitor al lui Hristos și iconom al Tainelor lui Dumnezeu.
Taina Sfintei Hirotonii ne descoperă unul dintre marile daruri făcute de Hristos Bisericii Sale
Prin punerea mâinilor episcopului și prin rugăciune, Duhul Sfânt îl întărește pe cel chemat și îl așază într-o treaptă a slujirii bisericești, pentru propovăduirea Evangheliei, săvârșirea Sfintelor Taine și călăuzirea credincioșilor.
Preoția sacramentală nu există separat de Hristos și nici în afara Bisericii. Hristos este adevăratul și veșnicul Arhiereu, iar slujitorii hirotoniți sunt chemați să facă văzută, prin slujirea lor, lucrarea Sa nevăzută.
De la chemarea Apostolilor și până în zilele noastre, prin succesiunea apostolică, aceeași misiune continuă în Biserică. Se schimbă oamenii și generațiile, dar izvorul preoției rămâne același: Hristos.
În acest sens, Hirotonia nu este numai Taina prin care un om devine diacon, preot sau episcop. Este și mărturia că Hristos nu încetează să lucreze în Biserica Sa, să cheme oameni la slujire și, prin harul Duhului Sfânt, să-i călăuzească pe credincioși spre Împărăția lui Dumnezeu.