Sfântul Munte Athos ocupă un loc cu totul aparte în spiritualitatea ortodoxă.
De mai bine de o mie de ani, aici, generații întregi de monahi și-au închinat viața rugăciunii, pocăinței și slujirii lui Dumnezeu. Athosul nu este însă socotit doar o mare vatră a monahismului, ci și Grădina Maicii Domnului, un loc aflat sub ocrotirea deosebită a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Într-un cuvânt adresat monahilor athoniți, Sfântul Nicolae Velimirovici vorbește despre această legătură tainică dintre Maica Domnului și viețuitorii Sfântului Munte. El îi numește pe monahi „cetățeni aleși ai statului Născătoarei de Dumnezeu” și spune că Stăpâna Athosului nu le cere biruri sau bogății pământești. Le cere însă ceva mult mai prețios: „trei bani din aur curățit în foc”.
Care sunt aceste trei comori? Curăția feciorelnică, smerenia feciorelnică și ascultarea feciorelnică.
Cele trei virtuți nu reprezintă doar reguli ale vieții monahale. Ele alcătuiesc un adevărat program duhovnicesc și își găsesc modelul desăvârșit chiar în persoana Maicii Domnului.
Athosul, sub acoperământul Maicii Domnului
Tradiția ortodoxă a păstrat o conștiință puternică a ocrotirii Maicii Domnului asupra Sfântului Munte. Nenumărate icoane făcătoare de minuni, povestiri despre izbăviri și intervenții minunate, precum și experiența duhovnicească a generațiilor de monahi mărturisesc această legătură.
Sfântul Nicolae Velimirovici le amintește athoniților că Maica Domnului i-a apărat în încercările istoriei și îi îndeamnă să nu se lase biruiți de frica oamenilor. Adevărata luptă a monahului nu este, în primul rând, împotriva puterilor acestei lumi, ci împotriva păcatului, a patimilor și a duhurilor răutății.
De aceea, ocrotirea Maicii Domnului nu trebuie înțeleasă doar ca apărare de primejdiile exterioare. Ea este, mai ales, ajutor în lupta lăuntrică pentru dobândirea sfințeniei.
Monahul se retrage din lume nu pentru că urăște lumea, ci pentru a se lupta cu ceea ce îl desparte pe om de Dumnezeu. Iar în această nevoință, Maica Domnului îi este călăuză, acoperământ și model.
Sfântul Nicolae exprimă această apropiere prin cuvinte de o mare frumusețe: mâna Maicii Domnului îi călăuzește pe monahi, veșmântul ei îi acoperă, ochii ei îi privesc, dragostea ei îi încălzește, iar pilda ei le dă curaj.
Dar ocrotirea presupune și un răspuns. Iar răspunsul monahului se concentrează în cele trei daruri duhovnicești.
Primul ban de aur: curăția feciorelnică
Prima virtute este curăția.
Pentru monah, fecioria nu înseamnă numai renunțarea la căsătorie. Dacă ar fi redusă la atât, ea ar rămâne o simplă stare exterioară. Curăția adevărată privește omul întreg: trupul, mintea, inima, privirea, gândurile și dorințele sale.
Monahul este chemat să-I dăruiască lui Dumnezeu o inimă neîmpărțită.
Modelul acestei curății este Maica Domnului. Fecioria ei nu este numai trupească, ci reprezintă o deplină dăruire lui Dumnezeu. Întreaga ei ființă este orientată către El.
De aceea, curăția despre care vorbește Sfântul Nicolae poate fi înțeleasă ca libertatea inimii față de tot ceea ce încearcă să ia locul lui Dumnezeu.
Această virtute nu se dobândește într-o singură zi. Este „aur curățit în foc” tocmai pentru că trece prin focul ispitelor, al luptei cu gândurile, al postului, al privegherii și al rugăciunii. Curăția trebuie păzită mereu.
Și chiar dacă aceste cuvinte sunt adresate în primul rând monahilor, înțelesul lor ajunge și la creștinul care trăiește în lume. Fiecare om este chemat la curăție potrivit stării sale: curăția privirii, fidelitate în căsătorie, pază a minții, cumpătare și refuzul de a transforma persoana celuilalt într-un obiect al plăcerii.
Curăția înseamnă, în cele din urmă, să-I faci loc lui Dumnezeu în inimă.
Al doilea ban de aur: smerenia feciorelnică
A doua virtute cerută este smerenia.
Dacă există o însușire care strălucește în întreaga viață a Maicii Domnului, aceasta este smerenia. Ea primește vestea Arhanghelului Gavriil fără mândrie și fără pretenția vreunui privilegiu. Deși este aleasă pentru o chemare fără egal în istoria mântuirii, răspunsul ei rămâne răspunsul unei slujitoare.
Tocmai aici se află una dintre marile taine ale vieții duhovnicești: Dumnezeu îl înalță pe omul care nu caută să se înalțe singur.
Pentru monah, smerenia este esențială. Se poate posti mult, se pot face privegheri, se pot rosti mii de rugăciuni și se poate trăi în lipsuri, dar dacă toate acestea nasc mândrie, nevoința își pierde rodul.
Mândria poate pătrunde chiar și în lucrurile sfinte. Omul poate ajunge să se considere mai rugător, mai postitor, mai cunoscător sau mai duhovnicesc decât ceilalți. Atunci ceea ce trebuia să-l apropie de Dumnezeu devine prilej de cădere.
Smerenia feciorelnică este opusul acestei atitudini. Ea înseamnă o inimă care nu se laudă cu darurile primite, nu cere întâietate și nu se socotește măsura celorlalți.
Smerenia nu înseamnă însă dispreț față de sine și nici negarea darurilor primite de la Dumnezeu. Omul smerit vede adevărul: știe că tot binele pe care îl are este dar și că fără Dumnezeu nu poate aduce rod duhovnicesc.
Maica Domnului este măreață tocmai pentru că, având cea mai înaltă chemare, rămâne cea mai smerită slujitoare.
Al treilea ban de aur: ascultarea feciorelnică
A treia virtute este ascultarea.
În viața Maicii Domnului, ascultarea se descoperă într-un moment hotărâtor: Buna Vestire. Dumnezeu îi descoperă o chemare care depășește orice înțelegere omenească. Ea întreabă cum se va petrece această taină, dar, după ce primește răspunsul, se încredințează voii lui Dumnezeu.
În acest „da” spus lui Dumnezeu se concentrează întreaga frumusețe a ascultării creștine.
Ascultarea monahală continuă această pedagogie. Monahul renunță nu numai la bunurile sale și la viața de familie, ci se luptă să renunțe și la voia proprie. Sub îndrumarea duhovnicească a starețului, el învață să nu transforme propria judecată în lege absolută.
Aceasta este una dintre cele mai grele nevoințe.
Este relativ ușor să renunți la anumite lucruri materiale. Mult mai greu este să renunți la dorința de a avea întotdeauna dreptate, de a face totul după propria voie și de a-i determina pe ceilalți să se conformeze propriilor preferințe.
De aceea, ascultarea este tot un ban de aur trecut prin foc.
Ascultarea creștină autentică nu este anularea persoanei și nici supunere oarbă față de orice poruncă omenească. Sensul ei este duhovnicesc: vindecarea voii egoiste și așezarea vieții în ascultare de Dumnezeu.
În această privință, Maica Domnului rămâne modelul desăvârșit. Ea nu Îi oferă lui Dumnezeu numai o parte a vieții sale, ci întreaga sa existență.
Trei virtuți care se sprijină una pe alta
Curăția, smerenia și ascultarea nu sunt trei virtuți fără legătură între ele. Ele se susțin reciproc.
Curăția fără smerenie poate deveni prilej de mândrie. Smerenia fără ascultare poate rămâne doar o frumoasă declarație. Iar ascultarea fără curățirea inimii riscă să fie numai o disciplină exterioară.
Împreună, însă, ele formează chipul unei vieți dăruite lui Dumnezeu.
De aceea imaginea folosită de Sfântul Nicolae Velimirovici este atât de puternică: trei bani din aur curățit în foc. Aurul este prețios, dar pentru a străluci trebuie curățat. Tot astfel, virtuțile nu se dobândesc fără încercare.
Focul ispitelor descoperă cât de curată este inima. Focul umilințelor descoperă câtă smerenie avem. Focul renunțării la voia proprie arată cât de adevărată este ascultarea.
Acestea sunt darurile pe care Maica Domnului le așteaptă de la viețuitorii Grădinii sale.
De la Sfântul Munte pământesc la Sfântul Munte ceresc
Sfântul Nicolae Velimirovici încheie această imagine printr-o făgăduință plină de nădejde: pentru cele trei daruri feciorelnice, Maica Domnului îi va călăuzi pe monahi de la Sfântul Munte pământesc spre „Sfântul Munte ceresc”.
Aici se descoperă adevăratul sens al Athosului.
Sfântul Munte nu este scopul ultim. Mănăstirea nu este scopul ultim. Nici postul, nici privegherea, nici singurătatea și nici chiar nevoința nu reprezintă scopuri în sine. Toate sunt drumuri către Împărăția lui Dumnezeu.
Maica Domnului nu îi cheamă pe monahi să se oprească la frumusețea Athosului, ci să urce duhovnicește spre Ierusalimul ceresc.
Și tocmai de aceea mesajul Sfântului Nicolae Velimirovici depășește hotarele Sfântului Munte. Nu toți creștinii sunt chemați la monahism, dar toți sunt chemați la sfințenie. Nu tuturor li se cere fecioria monahală, dar tuturor li se cere curăția. Nu tuturor li se cere ascultarea de un stareț, dar tuturor li se cere ascultarea de Dumnezeu. Nu toți părăsesc lumea, dar nimeni nu poate intra în Împărăție fără smerenie.
Cele trei virtuți pe care Maica Domnului le cere călugărilor din Athos: curăția, smerenia și ascultarea, sunt trei răspunsuri ale omului la iubirea și ocrotirea lui Dumnezeu
În Maica Domnului, aceste virtuți nu sunt simple învățături, ci realități trăite. Ea este curată, pentru că inima ei Îi aparține lui Dumnezeu; este smerită, pentru că nu caută slava proprie; este ascultătoare, pentru că primește voia lui Dumnezeu chiar atunci când aceasta depășește puterea omenească de înțelegere.
De aceea, monahii Athosului o au nu numai ca Ocrotitoare, ci și ca model.
Iar întrebarea pe care acest cuvânt al Sfântului Nicolae Velimirovici o așază înaintea fiecăruia dintre noi este simplă și tulburătoare: dacă Maica Domnului ne-ar cere și nouă trei bani de aur duhovnicesc, ce am putea pune astăzi înaintea ei?
Poate că nu avem aur. Poate că virtuțile noastre sunt încă amestecate cu multe slăbiciuni. Dar putem începe să le curățim în focul pocăinței: puțin mai multă curăție a inimii, puțin mai multă smerenie și puțin mai multă ascultare de Dumnezeu.
Iar din acești „trei bani” se poate aduna, cu harul lui Dumnezeu și sub acoperământul Maicii Sale, comoara unei vieți întregi.