Trăim vremuri în care omul modern are tot mai multe mijloace de confort, dar tot mai puțină putere sufletească.
Oamenii sunt înconjurați de tehnologie, de siguranță materială și de comoditate, însă în fața unei încercări mai grele se clatină cu ușurință. Din această pricină, mulți se întreabă: unde este curajul de altădată? Unde este bărbăția sufletească a creștinilor care își apărau credința chiar cu prețul vieții?
În trecut, creștinii aveau o credință vie, puternică și lucrătoare. Ei nu Îl cunoșteau pe Hristos doar din vorbe, ci trăiau cu adevărat Evanghelia. De aceea, în fața prigoanelor, a foametei, a războaielor sau a morții, nu se lepădau de Dumnezeu. Puterea lor venea din credință și din nădejdea în viața veșnică.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul vorbea adesea despre curajul oamenilor de odinioară și despre slăbiciunea generației moderne. El arăta că atunci când omul trăiește fără Hristos, își construiește viața pe nisip, iar la prima furtună sufletească se prăbușește. Însă acolo unde există credință adevărată, există și bărbăție, răbdare și jertfelnicie.
Curajul izvorât din credință
Curajul creștin nu este simplă îndrăzneală omenească. Nu este o putere trupească sau o încredere exagerată în sine. Curajul adevărat se naște din credința în Dumnezeu. Omul care știe că Dumnezeu este cu el nu mai este stăpânit de frică.
Sfânta Scriptură spune:
„Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme?”(Psalmul 26, 1)
Această încredere în Dumnezeu îi făcea pe creștinii de altădată să înfrunte orice primejdie. Ei știau că viața pământească este trecătoare și că adevărata viață este cea veșnică.
Cuviosul Paisie amintește despre o femeie din Asia Mică al cărei soț fusese omorât de turci pentru credința sa. Apoi, prigonitorii au amenințat-o și pe ea: ori se leapădă de Hristos, ori va muri împreună cu copiii ei. Răspunsul acelei femei a fost cutremurător:
„Pe bărbatul meu l-a luat Hristos. Pe copiii mei îi încredințez lui Hristos, iar eu nu mă lepăd de Hristos.”
Ce putere sufletească! Ce credință neclintită! Această femeie nu avea armate, bogății sau sprijin omenesc. Avea însă pe Hristos în inima ei. De aceea, nimeni nu putea să-i răpească pacea și curajul.
Mântuitorul spune:
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.”(Matei 10, 28)
Creștinii de odinioară trăiau acest cuvânt. Ei știau că moartea pentru Hristos nu este pierdere, ci câștig duhovnicesc.
Oamenii de altădată și puterea răbdării
În vremurile trecute, oamenii duceau o viață mult mai grea decât cea de astăzi. Erau războaie, foamete, lipsuri și multe primejdii. Cu toate acestea, oamenii aveau mai multă răbdare și rezistență.
Cuviosul Paisie povestește despre bunica sa, o femeie văduvă cu doi copii, care purta mereu un iatagan pentru apărare. Trăia în vremuri grele, sub stăpânire turcească, însă nu se lăsa biruită de frică. Atunci când un hoț a încercat să o sperie prefăcându-se stafie printre morminte, ea nu s-a înspăimântat, ci l-a mustrat și l-a pedepsit.
Astfel de oameni aveau o tărie sufletească pe care astăzi o întâlnim tot mai rar. Ei erau obișnuiți cu osteneala, cu lipsurile și cu lupta pentru supraviețuire. Nu se plângeau pentru orice greutate și nu căutau mereu confortul.
Astăzi însă, omul contemporan fuge de suferință și de nevoință. Mulți nu mai suportă nici cea mai mică încercare. O mică boală, o lipsă materială sau o supărare îi aruncă în deznădejde.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi (
arătându-le) că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.”(Faptele Sfinților Apostoli 14, 22)
Fără răbdare și fără luptă duhovnicească, omul nu poate dobândi maturitate spirituală. Suferința purtată cu credință îl întărește pe creștin și îl apropie de Dumnezeu.
Curajul mamelor și al copiilor
Cuviosul Paisie vorbește și despre femeile simple din vremea ocupației germane. El amintește de o femeie însărcinată care a mers departe de sat să prășească porumbul. Acolo a născut copilul, l-a înfășurat cu grijă și l-a luat cu ea, întorcându-se apoi acasă, purtându-și pruncul în brațe.
Astăzi, o asemenea întâmplare pare de neimaginat. Și totuși, acei oameni aveau o putere sufletească extraordinară. Nu pentru că erau lipsiți de durere sau de slăbiciuni, ci pentru că viața lor era legată de Dumnezeu.
În trecut, mamele îi creșteau pe copii în credință, în muncă și în simplitate. Copiii învățau de mici rugăciunea, ascultarea și respectul. Ei vedeau în părinții lor exemple de jertfelnicie și răbdare.
În Pildele lui Solomon scrie:
„Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.”(Pilde 22, 6)
Astăzi, mulți copii cresc fără repere duhovnicești. Sunt obișnuiți cu confortul și cu satisfacerea imediată a dorințelor. Din această cauză, la prima greutate se tulbură și își pierd pacea.
Familia creștină trebuie să redescopere educația bazată pe credință, pe rugăciune și pe responsabilitate. Numai astfel pot crește oameni puternici sufletește.
De ce s-a slăbit omul modern?
Una dintre cele mai mari probleme ale lumii de astăzi este îndepărtarea de Dumnezeu. Omul modern se bazează tot mai mult pe puterile sale și tot mai puțin pe harul dumnezeiesc.
Cuviosul Paisie spunea că oamenii fără Hristos își zidesc viața pe nisip.
Aceasta amintește de cuvintele Mântuitorului:
„Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.”(Matei 7, 27)
Atunci când viața nu este întemeiată pe credință, omul devine slab sufletește. De aceea, vedem astăzi atât de multă frică, anxietate și deznădejde.
Mulți oameni au de toate, dar nu au pace. Au confort, dar nu au răbdare. Au informație, dar nu au înțelepciune. Au distracții, dar nu au bucurie adevărată.
Adevărata putere nu vine din bunăstare, ci din apropierea de Dumnezeu. Sfinții, deși trăiau adesea în sărăcie și în lipsuri, aveau o pace și o tărie pe care lumea nu le poate oferi.
Mai putem dobândi curajul credinței?
Deși vremurile s-au schimbat, harul lui Dumnezeu nu s-a schimbat. Și astăzi există oameni credincioși, oameni care rabdă boli grele, necazuri și nedreptăți fără să-și piardă credința.
Curajul creștin poate renaște și în inimile noastre, dacă ne întoarcem sincer la Hristos. Dumnezeu nu cere tuturor să fie martiri, dar cere fiecăruia credință și statornicie.
Putem începe prin lucruri simple:
- prin rugăciune zilnică;
- prin participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
- prin spovedanie și împărtășanie;
- prin răbdarea necazurilor fără cârtire;
- prin ajutorarea aproapelui;
- prin renunțarea la comoditatea care ne slăbește sufletul.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă:
„Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă.”(1 Corinteni 16, 13)
Aceste cuvinte sunt actuale și astăzi. Lumea are nevoie de creștini curajoși, de oameni care să nu se rușineze de credință și care să trăiască Evanghelia cu sinceritate.
Creștinii de altădată aveau o mare putere sufletească deoarece Îl aveau pe Hristos în centrul vieții lor
Ei trăiau simplu, munceau mult, răbdau încercările și nu se lepădau de credință nici în fața morții.
Astăzi, omul modern este adesea slăbit de confort, de frică și de îndepărtarea de Dumnezeu. Totuși, nădejdea nu este pierdută. Curajul creștin poate renaște în fiecare suflet care se întoarce sincer la Hristos.
Dumnezeu caută și astăzi oameni credincioși, oameni care să rămână tari în încercări și să mărturisească adevărul cu dragoste și cu bărbăție duhovnicească.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască și nouă ceva din credința și curajul creștinilor de odinioară, pentru ca în toate încercările vieții să putem spune împreună cu psalmistul:
„Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.”(Psalmul 117, 6)