Una dintre cele mai profunde și pline de înțelesuri minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos este vindecarea orbului din naștere, relatată în Evanghelia după Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, capitolul 9.
Această minune nu reprezintă doar redarea vederii trupești unui om lipsit de lumină încă din clipa venirii sale pe lume, ci și descoperirea adevărului dumnezeiesc despre lumina credinței și despre vindecarea sufletului omenesc de întunericul păcatului.
Orbirea trupească a acelui om devine imaginea stării întregii omeniri căzute, care fără Hristos rătăcește în întuneric. De aceea, această minune are o valoare profund duhovnicească și rămâne actuală pentru fiecare creștin care dorește să-L cunoască pe Dumnezeu și să primească lumina harului.
Evanghelia ne arată că Dumnezeu nu uită pe cei suferinzi și că orice încercare poate deveni prilej de descoperire a slavei Sale.
„Și trecând, Iisus a văzut un om orb din naștere.” (Ioan 9, 1)
Însuși faptul că Hristos îl vede pe acest om este începutul mântuirii lui. Dumnezeu vede durerea omului înainte ca omul să-I ceară ajutor.
Întrebarea ucenicilor și răspunsul lui Hristos
Văzând pe orb, ucenicii Îl întreabă pe Mântuitorul:
„Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2)
În mentalitatea vremii exista credința că orice suferință este consecința directă a unui păcat.
Însă Hristos răstoarnă această judecată superficială și descoperă un adevăr mai înalt:
„Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9, 3)
Prin aceste cuvinte, Domnul ne învață să nu judecăm suferința aproapelui. Nu orice boală este pedeapsă pentru păcat. Uneori, Dumnezeu îngăduie anumite încercări pentru ca omul să se apropie mai mult de El și pentru ca prin răbdare și credință să se arate lucrarea dumnezeiască.
Această învățătură este foarte importantă și astăzi. Mulți oameni se întreabă de ce există suferință, boală sau necazuri. Evanghelia ne arată că Dumnezeu poate transforma durerea în cale spre mântuire și luminare sufletească.
Domnul Iisus Hristos, Lumina lumii
După răspunsul dat ucenicilor, Mântuitorul rostește unul dintre cele mai importante adevăruri despre Sine:
„Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.” (Ioan 9, 5)
Hristos este Lumina care risipește întunericul păcatului și al neștiinței. Fără El, omul rămâne orb sufletește, chiar dacă vede trupește.
Orbirea sufletului este mai gravă decât lipsa vederii trupești. Mulți oameni văd cu ochii trupului, dar nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu iubesc adevărul și nu înțeleg sensul vieții. De aceea, vindecarea orbului din naștere simbolizează luminarea sufletului prin credință.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos a făcut această minune într-un mod aparte pentru a arăta că El este Creatorul omului.
Evanghelia relatează:
„Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.” (Ioan 9, 6)
Gestul amintește de crearea lui Adam din pământ. Cel care l-a zidit pe om la început îi redă acum vederea prin puterea Sa dumnezeiască.
Ascultarea orbului și minunea vindecării
După ce i-a uns ochii, Mântuitorul îi spune:
„Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.” (Ioan 9, 7)
Orbului i se cere ascultare și credință. Deși nu vedea, el merge și împlinește cuvântul lui Hristos.
Această ascultare smerită este cheia minunii. Dumnezeu lucrează în omul care are credință și care împlinește voia Sa.
Scăldătoarea Siloamului are și ea o semnificație simbolică. Numele ei înseamnă „trimis”, iar Sfinții Părinți văd în aceasta o prefigurare a Sfântului Botez. După cum orbul și-a recăpătat vederea spălându-se în apă, tot astfel omul primește luminarea sufletului prin apa Botezului și prin harul Duhului Sfânt.
Minunea aceasta ne arată că Hristos nu vindecă doar trupul, ci și sufletul omului. El îi oferă orbului nu doar vedere, ci și credință.
Necredința fariseilor
După vindecare, oamenii se miră și discută între ei:
„Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?” (Ioan 9, 8)
Unii credeau, alții se îndoiau. În cele din urmă, orbul vindecat este dus înaintea fariseilor.
Deși aveau înainte o minune evidentă, fariseii nu vor să creadă. Ei sunt preocupați mai mult de respectarea formală a Legii decât de adevărata lucrare a lui Dumnezeu. Fiindcă minunea s-a făcut în zi de sâmbătă, ei Îl acuză pe Hristos.
„Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.” (Ioan 9, 16)
Aceasta este drama sufletului împietrit: omul poate vedea minunea și totuși să rămână în întuneric din cauza mândriei și a necredinței.
Fariseii îl întreabă iar și iar pe fostul orb, încercând să-l facă să-L tăgăduiască pe Hristos.
Însă omul vindecat mărturisește cu curaj:
„A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd.” (Ioan 9, 25)
Aceasta este una dintre cele mai puternice mărturisiri din Evanghelie. Omul simplu, fără învățătură teologică, spune adevărul pe care l-a trăit.
Curajul mărturisirii credinței
Fostul orb dovedește mult curaj. El nu se teme de amenințările fariseilor și nu ascunde minunea făcută de Hristos.
În cele din urmă, fariseii îl izgonesc din sinagogă. Însă tocmai atunci Hristos îl caută din nou.
„Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” (Ioan 9, 35)
Omul răspunde cu smerenie:
„El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?” (Ioan 9, 36)
Iar Hristos îi spune:
„Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.” (Ioan 9, 37)
Atunci omul se închină Domnului și mărturisește:
„Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.” (Ioan 9, 38)
Vindecarea se desăvârșește acum deplin. La început, orbul a primit vederea trupească, iar acum primește vederea duhovnicească și credința în Hristos.
Aceasta este adevărata minune: întâlnirea omului cu Dumnezeu.
Orbirea sufletească, cea mai mare primejdie
La sfârșitul Evangheliei, Mântuitorul rostește cuvinte foarte adânci:
„Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi.” (Ioan 9, 39)
Fariseii întreabă:
„Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi?” (Ioan 9, 40)
Iar Domnul Iisus Hristos le răspunde:
„Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.” (Ioan 9, 41)
Orbirea sufletească înseamnă refuzul adevărului și împietrirea inimii. Cel care își recunoaște neputința poate primi lumina lui Dumnezeu. Însă omul mândru, care crede că știe tot și nu are nevoie de Dumnezeu, rămâne în întuneric.
Această Evanghelie ne cheamă la smerenie și la deschiderea inimii către Hristos.
Vindecarea orbului din naștere are multe învățături pentru creștini
Mai întâi, ne arată că Dumnezeu nu uită pe cei aflați în suferință. Chiar dacă oamenii îi ignoră sau îi judecă, Hristos îi vede și îi cheamă la lumină.
În al doilea rând, Evanghelia ne învață importanța ascultării și a credinței. Orbului i s-a cerut să meargă și să se spele la Siloam. Dacă nu ar fi ascultat, nu s-ar fi vindecat.
În al treilea rând, suntem chemați să mărturisim credința cu curaj, asemenea orbului vindecat. Într-o lume în care mulți se îndepărtează de Dumnezeu, creștinul trebuie să rămână statornic în adevăr.
Nu în ultimul rând, această minune ne amintește că adevărata vedere este cea duhovnicească. Omul care Îl cunoaște pe Dumnezeu vede sensul vieții, chiar dacă trece prin suferințe și încercări.
Vindecarea orbului din naștere este una dintre cele mai luminoase pagini ale Sfintei Evanghelii
În această minune vedem iubirea nemărginită a lui Hristos față de omul suferind și puterea Sa dumnezeiască de a vindeca atât trupul, cât și sufletul.
Orbul vindecat devine chipul omului care trece de la întuneric la lumină, de la necunoaștere la credință, de la singurătate la întâlnirea cu Dumnezeu.
Și noi, asemenea lui, suntem chemați să-I spunem lui Hristos:
Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!
Numai prin lumina lui Hristos putem vedea adevărul, putem birui întunericul păcatului și putem merge pe calea mântuirii. Dumnezeul Cel milostiv să deschidă și ochii sufletelor noastre, ca să vedem frumusețea împărăției Sale și să umblăm mereu în lumina adevărului dumnezeiesc.