Târgul de Artă și antichități „Constanţa Revival”, organizat de colecționarul de artă și antichități Andrei Neagu, se desfășoară în perioada 7 Iulie – 21 August, în intervalul orar 10:00 – 22:00, în Centrul Vechi al Constanţei.
Aici puteți face o imersiune în lumea de altădată, înconjurați de bun-gust și eleganță, puteți admira și chiar cumpăra pe loc obiecte alese pe sprânceană, pentru a va întregi colecția personala sau pentru a o începe chiar acum. Organizatorul, Andrei Neagu, posesor al unei colecții impresionante de arta și antichități accesibila pe ArtAntik.ro, nici nu putea alege o locație mai potrivită pentru acest eveniment. Centrul Vechi al Constantei are în sfârșit parte de un eveniment pe măsura locației, care parcă întregește ansamblul de clădiri din zonă (excepție făcând cele noi) și ne ia putin gândul de la Mici, Hamsii și Bere la halbă.
Expoziția este compusa din 16 pavilioane, acestea vor găzdui prin rotație cca. 50 de expozanți pe durata totală a târgului, aceștia vor expune obiecte de artă decorativă, bijuterii vintage & antiques, numismatică, cartofilie etc.
Vă recomand cu căldură să vizitați acest târg și să vă oferiți puţină hrană pentru suflet.