În veacul al XX-lea, secolul frământărilor ideologice și al rătăcirilor filosofice, Dumnezeu a ridicat în sânul Bisericii Ortodoxe o lumină duhovnicească ce avea să strălucească nu doar pentru poporul sârb, ci pentru întreaga Ortodoxie. Este vorba despre Sfântul Iustin Popovici, teolog de mare profunzime, mărturisitor neînfricat al dreptei credințe și călăuză duhovnicească pentru mulțimi de suflete. Viața lui, o sinteză între jertfă, gândire teologică profundă și evlavie vie, îl așază între marii sfinți ai Ortodoxiei contemporane.
Rădăcini sfinte și chemare lăuntrică
Născut la 25 martie 1894, de praznicul Bunei Vestiri, în orașul Vranie din sudul Serbiei, pruncul Blagoie Popovici venea dintr-o familie cu șapte generații de preoți. Data nașterii sale, legată de momentul în care Fecioara Maria a rostit „Fie mie după cuvântul tău”, avea să-i pecetluiască viața: întreaga sa existență a fost un răspuns smerit și jertfitor la chemarea lui Dumnezeu ( ✝ Buna Vestire, 25 martie). Mama sa, Anastasia, o femeie evlavioasă, a avut o influență decisivă în formarea caracterului său. Așa cum avea să spună mai târziu, de la ea a învățat mai multă evlavie decât din cărțile de teologie.
Tânărul Blagoie a fost un elev silitor, remarcându-se în cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Sava” din Belgrad, unde i-a avut ca profesori pe Sfântul Nicolae Velimirovici și pe imnograful Stevan Mokraniac. Atras încă din tinerețe de viața monahală, a dorit să intre în monahism la finalul studiilor. Însă, opoziția familiei și izbucnirea Primului Război Mondial au amânat împlinirea acestui gând sfânt.
Tunderea în monahism și începutul unei vieți jertfelnice
În timpul retragerii armatei sârbe prin Albania, tânărul seminarist Blagoie slujea ca infirmier. La Shkodra, în noaptea de Anul Nou 1915, cu binecuvântarea Mitropolitului Dimitrie, este tuns în monahism sub numele de Iustin, în cinstea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, mare apărător al credinței ortodoxe. De atunci, viața sa a fost un continuu răspuns la chemarea lui Hristos, trăită în ascultare, smerenie și jertfă.
După tunderea în monahism, a urmat studii teologice în Petrograd (Rusia), apoi în Oxford (Anglia) și, ulterior, la Atena, unde și-a susținut teza de doctorat cu titlul: „Învățăturile Sfântului Macarie Egipteanul despre taina persoanei și a cunoașterii”. Aceste studii i-au permis să aprofundeze problema fundamentală a secolului XX: criza antropologică și îndepărtarea omului de Dumnezeu. În fața umanismului secularizat, care îl reduce pe om la o simplă ființă biologică, Sfântul Iustin contrapune viziunea ortodoxă: omul este chipul lui Dumnezeu, chemat la îndumnezeire.
Teologul care a refuzat compromisul
În perioada petrecută la Oxford, Părintele Iustin a redactat o lucrare excepțională despre teologia lui Dostoievski. În ea, aducea o critică dură și bine fundamentată teologic la adresa antropocentrismului și raționalismului occidental, în special în formele sale catolice și protestante. Refuzând să-și altereze teza pentru a corespunde cerințelor universitare, aceasta i-a fost respinsă. A preferat să se întoarcă în Serbia fără diplomă, dar cu conștiința curată.
În anul 1922 este hirotonit ieromonah, iar în anii următori devine profesor la Seminarul „Sfântul Sava” și apoi la alte instituții teologice din Serbia. În ciuda competențelor sale academice incontestabile, atitudinea sa fermă în apărarea dreptei credințe și criticile aduse secularizării din Biserică i-au atras adversități. A fost demis din posturi didactice de două ori: prima dată în anul 1927 și a doua oară în anul 1930, dar nu s-a abătut niciodată de la adevăr.
Misiunea în slujba Bisericii și a poporului
În anul 1930, Părintele Iustin a fost trimis într-o misiune bisericească în Cehoslovacia, iar din anul 1932 a activat ca profesor la Seminarul din Bitola. Aici a consolidat legătura sa duhovnicească cu Sfântul Nicolae Velimirovici și l-a cunoscut pe Sfântul Ioan Maximovici. Aceste întâlniri nu au fost întâmplătoare: ele au făcut parte din lucrarea providențială a lui Dumnezeu, care l-a pregătit pe Iustin Popovici pentru a deveni unul dintre marii părinți ai Ortodoxiei.
În anul 1934 a devenit profesor la Facultatea de Teologie din Belgrad, unde a predat Dogmatică, Noul Testament și Patrologie. A tradus multe scrieri patristice și a scris zeci de cărți și tratate teologice. Dogmatica sa în trei volume este considerată o lucrare de referință în teologia ortodoxă modernă.
Prigonit de comuniști, dar luminând din chilia sa
După instalarea regimului comunist în Serbia, în anul 1948, Părintele Iustin a fost arestat la domiciliu și obligat să se retragă la Mănăstirea Celie de lângă Valievo. Deși prigonit și izolat, nu a încetat să scrie, să se roage și să îndrume duhovnicește. Chilia sa a devenit un adevărat izvor de lumină și înțelepciune pentru tineri, monahi, intelectuali și clerici.
Părintele Iustin a fost un mărturisitor neobosit al Dumnezeu-Omului Iisus Hristos. El considera că întreaga mântuire și întreaga cunoaștere se concentrează în Hristos. Fără Domnul Iisus Hristos, omul este pierdut. Această teologie hristocentrică, izvorâtă din adânca sa trăire duhovnicească, stă la temelia întregii sale opere. Într-o lume dominată de ideologii care îl detronau pe Hristos, Sfântul Iustin Popovici a fost glasul care a proclamat fără teamă că singura valoare absolută este Dumnezeu-Omul.
Trecerea la Domnul și proslăvirea
Sfântul Iustin Popovici s-a mutat la cele veșnice în data de 25 martie1979, de praznicul Bunei Vestiri. În mod tainic și profund simbolic, Domnul i-a dăruit aceeași zi pentru nașterea trupească și pentru nașterea în veșnicie. Mormântul său de la Mănăstirea Celie a devenit loc de pelerinaj, iar mulți credincioși au mărturisit minuni și vindecări săvârșite prin rugăciunile sale.
În data de 29 aprilie 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a trecut în rândul sfinților, iar prăznuirea lui se face pe 14 iunie (1 iunie după calendarul vechi). Este considerat unul dintre cei mai mari teologi ortodocși ai secolului XX, alături de Sfântul Nicolae Velimirovici și de alți părinți contemporani.
Moștenirea sa, chemare la sfințenie
Sfântul Iustin Popovici nu a fost doar un teolog erudit, ci un om al rugăciunii, un nevoitor și un trăitor autentic al Evangheliei. El ne-a arătat că nu este suficient să cunoaștem dogmele Bisericii, ci trebuie să le trăim cu toată ființa noastră. Într-o lume tot mai confuză și rătăcită, scrierile și exemplul său sunt o chemare vie la întoarcerea la Hristos.
El ne îndeamnă, prin viața și cuvintele sale, să nu ne lăsăm înșelați de ispitele unei lumi secularizate, ci să rămânem ancorați în Tradiția Bisericii și în comuniunea cu Dumnezeu. A fost un „profet” al vremurilor noastre, care a arătat cu degetul rănile duhovnicești ale modernității și a oferit leacul: viața în Hristos, trăirea Sfinților Părinți, asceza, rugăciunea și Euharistia.
Troparul Sfântului Iustin Popovici
Glas 4
La Cuviosul dascăl și iscusit păstor, să alergăm noi toți în grabă cu dragoste și să-l chemăm rugându-l să ne scape acum din toate ispitele și eresuri vrăjmașe, să tămăduiască-n dar și cumplitele boale, că îndrăznire la Domnul dobândind, Iustin slăvitul, ajută pe toți degrab.