În istoria Bisericii Ortodoxe, puțini ierarhi au apărat cu atâta dârzenie dreapta credință în vremuri de prigoană cum a făcut-o Sfântul Ierarh Metodie mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului. Viața lui a fost o neîncetată luptă împotriva ereziei iconoclaste, o mărturisire curajoasă în fața puterii lumești abuzive și o pildă vie de smerenie, tărie duhovnicească și fidelitate față de adevărurile neschimbate ale Ortodoxiei.
Originea și chemarea monahală
Sfântul Ierarh Metodie s-a născut în Sicilia, în cetatea Siracuza, într-o familie nobilă și bogată. Încă din tinerețe, a simțit chemarea lui Dumnezeu și a renunțat la slava și bunătățile lumii pentru a urma calea monahală. A intrat într-o mănăstire din insula Kios (Chios), pe care a și restaurat-o din resurse proprii. Această alegere a arătat de la început curăția sufletului său și dorința sinceră de a-I sluji lui Dumnezeu în smerenie și nevoință.
Strălucit în înțelepciune și cu o pregătire aleasă în teologie și științele vremii, Metodie a fost luat în slujba Sfântului Patriarh Nichifor al Constantinopolului († 828), care l-a numit apocrisiar, reprezentant oficial al patriarhului pe lângă curtea imperială. În această calitate a fost trimis într-o misiune la Roma pentru a întări legăturile dintre cele două Biserici surori, însă în absența lui, tulburările iconoclaste aveau să se intensifice.
Prigoana iconoclastă și mărturisirea credinței
În acea perioadă, domnea împăratul Leon al V-lea Armeanul (813–820), un aprig susținător al iconoclasmului, erezia care interzicea cinstirea icoanelor și socotea această venerare drept idolatrie. Leon l-a înlăturat pe Patriarhul Nichifor și l-a înlocuit cu ereticul Teodot „Kassiter” (poreclit „Omul de Tablă”), instalându-l pe scaunul patriarhal.
După moartea lui Leon, Metodie s-a întors la Constantinopol și a reluat lupta împotriva iconoclaștilor. Urmașul lui Leon, împăratul Mihail al II-lea (820–829), cunoscut și sub numele de „Valvos” sau „Travlos”, s-a dovedit și el un susținător al ereziei, deși la început a dat impresia că va fi favorabil ortodocșilor. Decepționat de atitudinea împăratului, Sfântul Metodie a continuat să înfrunte cu hotărâre rătăcirea, motiv pentru care a fost întemnițat și chinuit.
Zonaras, un istoric bizantin, mărturisește că Mihail Travlos s-a dovedit un om cu credință strâmbă: batjocorea Sfinții Prooroci, nu credea în învierea morților și interzicea învățătura copiilor ca să nu-i fie descoperită nepriceperea. Un astfel de împărat nu putea privi cu îngăduință lupta aprinsă a Sfântului Ierarh Metodie pentru cinstirea icoanelor. Drept urmare, sfântul a fost aruncat într-o temniță întunecoasă, lipsit de lumină și hrană, în locul numit Crit, alături de tâlhari și răufăcători.
Chinuri pentru adevăr și eliberarea sub împăratul Teofil
Următorul împărat, Teofil (829–842), a fost și el iconoclast, dar spre deosebire de predecesorii săi, era un om cultivat și iubitor al înțelepciunii. Aflat în fața unor pasaje grele din Sfintele Scripturi, Teofil a cerut eliberarea lui Metodie, renumit pentru cunoștințele teologice, pentru a-i tâlcui textele. Astfel, după ani grei de întuneric și suferință, Sfântul Ierarh Metodie a fost eliberat din închisoare.
Însă, după o înfrângere militară în fața arabilor, împăratul l-a învinuit pe Sfântul Ierarh Metodie pentru mânia divină și l-a supus unor noi chinuri: a fost bătut cu cruzime, i-au fost rupte fălcile, iar fața i-a fost schilodită. Apoi, sfântul a fost exilat pe insula Antigonos și închis într-o peșteră adâncă timp de șapte ani, fără să vadă lumina zilei. Cu toate acestea, Sfântul Metodie nu s-a descurajat. Legătura spirituală cu ceilalți mărturisitori, precum Sfinții Teodor și Teofan Poetul, i-a fost sprijin, aceștia îi trimiteau versuri de încurajare, la care el răspundea tot în versuri.
Triumful Ortodoxiei și patriarhatul
După moartea lui Teofil în anul 842, fiul său Mihail al III-lea a devenit împărat, dar fiind minor, puterea a fost exercitată de mama sa, împărăteasa Teodora. Aceasta, o femeie credincioasă și iubitoare de Dumnezeu, a restaurat cinstirea icoanelor și a hotărât eliberarea tuturor celor întemnițați pentru dreapta credință. Ereticul Annios a fost înlăturat din scaunul patriarhal, iar Sfântul Ierarh Metodie a fost numit patriarh al Constantinopolului.
În anul 843, sub conducerea lui, s-a convocat un sinod local la Constantinopol care a reafirmat dogmele Sinodului al VII-lea Ecumenic și a restaurat oficial cinstirea sfintelor icoane în Biserică. Cu această ocazie, s-a stabilit ca în fiecare an, în prima duminică a Postului Mare, să fie sărbătorit Triumful Ortodoxiei, sărbătoare liturgică numită și Duminica Ortodoxiei. Cu acest prilej, Sfântul Ierarh Metodie mărturisitorul a compus „Sinodiconul Ortodoxiei”, care se citește și astăzi în biserici.
Calomnii, răbdare și sfârșitul pașnic
Dar nici după ce a ajuns patriarh, Sfântul Ierarh Metodie nu a fost scutit de uneltiri. Dușmanii adevărului au pus o femeie ușuratică să-l acuze de păcate rușinoase, dorind să-i murdărească numele și să slăbească autoritatea lui morală. Pentru a dovedi nevinovăția sa și a risipi calomnia, Sfântul Ierarh Metodie a făcut un gest de smerenie supremă: s-a arătat gol în fața judecătorilor, arătând trupul său subțiat de post și nevoință. În fața acestei dovezi zdrobitoare, femeia a mărturisit că fusese plătită să mintă, iar ereticii au fost dați de rușine înaintea tuturor.
În ultimii ani ai vieții sale, Sfântul Ierarh Metodie a slujit cu pace și cu multă râvnă. A renovat biserici ruinate de iconoclaști, a strâns moaștele sfinților risipite în timpul prigoanei și a mutat cu cinste moaștele Sfântului Nichifor înapoi în Constantinopol. A fost un păstor plin de dragoste, înțelepciune și blândețe, care a lăsat o amprentă adâncă în viața Bisericii.
Moartea și cinstirea
Sfântul Ierarh Metodie mărturisitorul s-a mutat la Domnul în anul 846, fiind plin de har și de pace. A fost apropiat sufletește de Sfântul Ioanichie cel Mare, care i-a prorocit că va deveni patriarh și că va muri în acel an. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 14 iunie, cinstindu-l ca mărturisitor al credinței și apărător al icoanelor.
Prin viața și lucrarea sa, Sfântul Ierarh Metodie a arătat că adevărul nu poate fi înăbușit de forță sau minciună. El rămâne un model de statornicie în credință, de mărturisire neînfricată și de dragoste jertfelnică pentru Hristos și pentru Biserică. Lupta sa împotriva iconoclasmului nu a fost doar o confruntare teologică, ci o bătălie pentru sufletul Ortodoxiei, o bătălie pe care a câștigat-o cu prețul sângelui, al suferinței și al sfințeniei.
Condacul Sfântului Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului
Glasul
Arătatu-Te-ai astăzi…
Luminând Biserica cu dogmele dreptei credinţe, ai risipit ceaţa eresurilor, descoperitorule de cele sfinte, Părinte Metodie, propovăduind tuturor să urmeze pe Hristos.
Troparul Sfântului Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului
Glasul 8
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curaţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Ierarhe Metodie, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.