Sfânta Scriptură reprezintă temelia credinței creștine și una dintre cele mai mari comori dăruite de Dumnezeu omenirii.
Prin intermediul ei, Dumnezeu Se descoperă oamenilor și le arată calea mântuirii. De-a lungul veacurilor, milioane de credincioși au găsit în paginile ei lumină, mângâiere, înțelepciune și răspunsuri la întrebările fundamentale ale existenței.
Pentru Biserica Ortodoxă, Sfânta Scriptură nu este o simplă colecție de cărți religioase, ci cuvântul lui Dumnezeu inspirat de Duhul Sfânt și transmis prin oameni aleși. Împreună cu Sfânta Tradiție, ea constituie izvorul Revelației divine și fundamentul învățăturii de credință.
În paginile sale se desfășoară istoria mântuirii neamului omenesc, de la creația lumii până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos și întemeierea Bisericii Sale.
Sfânta Scriptură, carte divino-umană
Sfânta Scriptură este numită o carte divino-umană deoarece are o dublă origine. Conținutul ei este de origine dumnezeiască, fiind inspirat de Dumnezeu, iar forma exprimării este omenească, fiind redactată de diferiți autori sfinți.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate,” (II Timotei 3, 16).
Această inspirație divină nu a înlăturat personalitatea autorilor sfinți, ci a lucrat prin ei. De aceea, cărțile Scripturii au stiluri diferite, reflectând epoca, cultura și caracterul celor care le-au scris, însă toate transmit același adevăr dumnezeiesc.
Prin Sfânta Scriptură, Dumnezeu vorbește oamenilor despre iubirea Sa, despre căderea în păcat, despre lucrarea mântuirii și despre chemarea fiecărui om la viața veșnică.
Structura Sfintei Scripturi
Sfânta Scriptură este alcătuită din două mari părți:
- Vechiul Testament;
- Noul Testament.
Aceste două părți formează împreună o unitate desăvârșită, având în centrul lor persoana și lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos.
Vechiul Testament
Vechiul Testament cuprinde cărțile scrise înainte de venirea lui Hristos. Ele au fost redactate de profeți, conducători religioși și oameni inspirați de Dumnezeu.
Aceste cărți descriu:
- crearea lumii și a omului;
- căderea în păcat;
- alegerea poporului Israel;
- activitatea profeților;
- pregătirea omenirii pentru venirea lui Mesia.
Rolul principal al Vechiului Testament a fost acela de a pregăti lumea pentru venirea Mântuitorului. Profeții au vestit nașterea, activitatea, pătimirea și slava lui Hristos cu multe secole înainte de întruparea Sa.
Domnul Iisus Hristos Însuși afirmă:
„Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5, 39).
Astfel, toate profețiile, simbolurile și evenimentele Vechiului Testament își găsesc împlinirea în Hristos.
Noul Testament, descoperirea desăvârșită a lui Dumnezeu
Noul Testament cuprinde descoperirea deplină și definitivă a lui Dumnezeu făcută prin Fiul Său întrupat.
El conține:
- cele patru Sfinte Evanghelii;
- Faptele Sfinților Apostoli;
- Epistolele Apostolilor;
- Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.
În centrul Noului Testament se află viața, învățătura, moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfântul Evanghelist Ioan scrie:
„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan 1, 14).
Dacă Vechiul Testament vestește venirea lui Mesia, Noul Testament ne arată împlinirea acestei făgăduințe prin Hristos.
Prin Noul Testament aflăm adevărul deplin despre Împărăția lui Dumnezeu, despre harul Duhului Sfânt și despre mântuirea oferită tuturor oamenilor.
Legătura dintre Vechiul și Noul Testament
Cele două Testamente nu se contrazic, ci se completează reciproc.
Sfântul Augustin spunea că „Noul Testament este ascuns în Vechiul Testament, iar Vechiul Testament este descoperit în Noul Testament”.
Vechiul Testament pregătește venirea lui Hristos, iar Noul Testament descoperă lucrarea Sa mântuitoare.
La Cina cea de Taină, Mântuitorul vorbește despre Legea cea Nouă spunând:
„Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Matei 26, 28).
Prin aceasta, Hristos nu desființează întreaga Lege Veche, ci îi împlinește sensul și scopul.
El spune clar:
„Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5, 17).
Unele rânduieli ceremoniale și simbolice ale Vechiului Testament și-au încheiat rolul odată cu venirea lui Hristos, însă adevărurile morale și spirituale rămân valabile pentru toate timpurile.
Sfânta Scriptură și Biserica
De la început, Sfânta Scriptură a fost păstrată, interpretată și propovăduită în Biserică.
Mântuitorul nu a lăsat o carte, ci a întemeiat mai întâi Biserica, iar în sânul acesteia au fost scrise și adunate cărțile Noului Testament.
Domnul le-a spus Apostolilor:
„Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat.” (Matei 13, 11).
De asemenea, înainte de Înălțarea Sa la cer, le-a poruncit:
„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,” (Matei 28, 19).
Apostolii și urmașii lor au primit responsabilitatea de a păstra și transmite adevărata învățătură de credință.
Din acest motiv, Biserica Ortodoxă învață că Sfânta Scriptură trebuie înțeleasă în duhul în care a fost scrisă și în cadrul Tradiției apostolice.
Interpretările personale și ruperea textelor biblice din contextul lor pot conduce la rătăciri și erezii.
Cum trebuie citită Sfânta Scriptură
Citirea Sfintei Scripturi este o datorie și o binecuvântare pentru fiecare creștin.
Psalmistul David spune:
„Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele.” (Psalmul 118, 105).
Totuși, citirea Scripturii trebuie făcută cu smerenie, rugăciune și dorința sinceră de a înțelege voia lui Dumnezeu.
Înainte de citirea ei este bine să cerem ajutorul Duhului Sfânt și să ne apropiem de text cu respect și atenție.
Fiind o carte veche, scrisă în perioade diferite și în contexte istorice diverse, unele pasaje necesită explicații și îndrumare duhovnicească. De aceea, credincioșii sunt îndemnați să ceară sfatul preoților și al duhovnicilor atunci când întâlnesc texte mai greu de înțeles.
Citită cu credință și rugăciune, Sfânta Scriptură devine hrană sufletească și izvor de luminare.
Importanța Sfintei Scripturi pentru viața creștinului
Sfânta Scriptură nu este doar o carte care vorbește despre trecut, ci un cuvânt viu și lucrător.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,” (Evrei 4, 12).
Prin citirea și împlinirea ei:
- ne întărim credința;
- învățăm voia lui Dumnezeu;
- descoperim adevărul despre mântuire;
- găsim putere în încercări;
- dobândim pace sufletească.
Scriptura îl conduce pe om către Hristos, iar Hristos îl conduce către viața veșnică.
De aceea, ea ocupă un loc central în cultul ortodox, fiind citită la fiecare Sfântă Liturghie și la toate slujbele importante ale Bisericii.
Sfânta Scriptură este darul neprețuit al lui Dumnezeu făcut oamenilor
Ea cuprinde revelația divină despre creație, cădere, mântuire și viața veșnică. Alcătuită din Vechiul și Noul Testament, ea prezintă întreaga lucrare a lui Dumnezeu pentru salvarea omenirii, avându-L în centru pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Împreună cu Sfânta Tradiție, Scriptura constituie fundamentul credinței ortodoxe și izvorul nesecat al adevărului dumnezeiesc. Citită cu credință, smerenie și în ascultare de Biserică, ea devine lumină pentru minte, hrană pentru suflet și călăuză sigură pe drumul către Împărăția lui Dumnezeu.
Astfel, fiecare creștin este chemat să se apropie de Sfânta Scriptură nu ca de o simplă carte, ci ca de glasul viu al lui Dumnezeu care îi vorbește și astăzi, chemându-l la credință, pocăință și mântuire.