În lumea de astăzi, în care graba, interesul personal și dorința de câștig material ajung adesea să domine sufletul omului, se pierde uneori ceea ce este mai important: iubirea față de aproapele.
Creștinismul nu este doar o învățătură teoretică, ci o chemare permanentă la milă, compasiune și jertfelnicie.
Domnul nostru Iisus Hristos a pus iubirea în centrul vieții creștine, spunând:
„Iar a doua, la fel ca aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».” (Matei 22, 39).
Atunci când omul își împietrește inima și transformă suferința aproapelui într-o sursă de câștig, el se îndepărtează de Dumnezeu și de poruncile Sale. O astfel de lecție cutremurătoare ne este oferită de povestirea contemporană intitulată „Fiul vândut”, care vorbește despre consecințele dramatice ale lăcomiei și ale lipsei de milă.
O întâmplare care cutremură sufletul
Mi-a rămas întipărită în minte și povestirea contemporană „Fiul vândut”. E trist să-ți critici colegii, dar în medicina noastră indiferența, venalitatea și cinismul nu sunt nicidecum niște rarități. Iar răsplata nu se lasă așteptată.
Un tânăr se întorcea de la serviciu cu mașina. Deodată, un pieton imprudent se repede pe carosabil. O coliziune puternică și sub roți zace un copil. Șoferului i s-a făcut negru în fața ochilor. Îl duce repede pe băiețel la spital și îl imploră pe doctor să îl consulte. Doctorul nu se grăbește; îl cheamă în camera medicilor și îi scrie pe o hârtie suma pe care o pretinde pentru serviciile sale, care potrivit legii în caz de urgență sunt gratuite.
„Bine, vă aduc banii, dar vă implor, ajutați copilul! Mă întorc cât se poate de repede. Domnule doctor, vă rog, moare!”, strigă omul.
Iată că se întoarce cu suma cerută, intrând în secție ca o vijelie. S-a dovedit că medicul nici nu se apropiase de băiețel. Acesta zăcea părăsit în camera de gardă. Doar o soră medicală miloasă încerca să păstreze în el ultimele scântei de viață.
„Să mergem să vedem care-i treaba”, a mormăit leneș și fără chef doctorul lipsit de inimă, însă deodată i s-a zugrăvit pe chip groaza, iar din piept i-a țâșnit un geamăt de deznădejde: pe targă murea propriul lui fiu, iar el pierduse vremea, și nimeni nu-l mai putea ajuta pe nefericit!
Toată viața dinainte a trecut ca un film prin fața ochilor tatălui vinovat. Acesta a încărunțit. De câte ori nu adusese acasă bani câștigați în mod necinstit, pe care îi smulgea de la pacienți în schimbul speranței de supraviețuire?! De câte ori nu profitase de pe urma necazului altora, strângând moștenire pentru fiul său?! Și pentru ce?
Așadar, înainte de a săpa groapa altuia în gând, și cu atât mai mult în mod real, să ținem cont: primul ajunge în groapă cel care o sapă.
Cu adevărat:
„Cine sapă groapa (altuia) cade singur în ea şi cel ce rostogoleşte o piatră se prăvăleşte (tot) peste el. ” (Pilde 26, 27).
„Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; …Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura. ” (Luca 6, 31-38).
(Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite. Războiul și pacea omului cu el însuși)
Legea duhovnicească a lui Dumnezeu
Această povestire exprimă într-un mod dramatic ceea ce Sfinții Părinți numesc legea duhovnicească. Dumnezeu nu pedepsește din răzbunare, ci îngăduie adesea ca omul să guste roadele propriilor sale fapte.
Sfântul Apostol Pavel spune limpede:
„Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6, 7).
Doctorul din povestire și-a construit existența pe egoism și pe exploatarea durerii semenilor. În loc să vadă în fiecare bolnav un chip al lui Dumnezeu, el vedea doar o sursă de profit. Dar clipa în care pe targă a descoperit propriul copil a schimbat totul. Dintr-odată, durerea pe care o provocase altora a devenit propria lui durere.
De multe ori, oamenii cred că faptele lor rele vor rămâne ascunse sau că nu vor avea consecințe. Însă Dumnezeu vede totul și lucrează în mod tainic pentru îndreptarea sufletului.
Milostenia, semnul adevăratului creștin
În Evanghelie, Mântuitorul ne învață că valoarea unui om nu se măsoară prin averea sa, prin funcția sa sau prin influența sa, ci prin iubirea pe care o arată față de aproapele.
În pilda Samariteanului Milostiv, preotul și levitul trec nepăsători pe lângă omul rănit, în timp ce un străin se oprește, îl îngrijește și îi salvează viața.
La finalul pildei, Hristos rostește una dintre cele mai puternice chemări la milostenie:
„Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. ” (Luca 10, 37).
Doctorul din povestire avea datoria morală și profesională de a salva copilul. În schimb, a ales să pună banii înaintea vieții omenești. Asistenta miloasă, care încerca să păstreze ultimele scântei de viață ale copilului, devine însă exemplul adevăratei compasiuni creștine.
Milostenia nu înseamnă doar a oferi bani. Ea înseamnă a dărui timp, atenție, încurajare, ajutor și iubire. Uneori, o singură faptă bună poate salva un suflet sau chiar o viață.
Pericolul iubirii de bani
Una dintre cele mai mari ispite ale lumii este iubirea de bani. Nu banii în sine sunt răi, ci transformarea lor într-un idol.
Sfântul Apostol Pavel avertizează:
„Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.” (I Timotei 6, 10).
Doctorul adunase averi pentru fiul său. Credea că îi construiește un viitor sigur. În realitate, își distrugea sufletul și își atrăgea propria tragedie.
Cât de adevărate sunt cuvintele Mântuitorului:
„Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36).
Mulți oameni sacrifică adevărul, cinstea și compasiunea pentru câștig material. Însă toate bogățiile lumii nu pot cumpăra pacea sufletului, sănătatea sau viața unui copil.
Judecata conștiinței
Există o judecată care începe încă din această viață: judecata conștiinței. În momentul în care doctorul și-a recunoscut fiul pe targă, întreaga sa existență s-a prăbușit. Nu mai era nevoie de acuzații sau de condamnări din partea altora. Conștiința sa devenise propriul judecător.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nimeni nu poate fugi de tribunalul conștiinței. Ea ne urmărește pretutindeni și ne amintește mereu de faptele noastre.
Atunci când omul trăiește în păcat și nepăsare, conștiința poate părea adormită. Dar vine o clipă în care ea se trezește și vorbește cu putere.
De aceea, creștinul este chemat să-și cerceteze zilnic sufletul, să se pocăiască și să-și îndrepte viața înainte ca timpul să se sfârșească.
Povestirea „Fiul vândut” reprezintă o lecție profundă despre responsabilitate, iubire și dreptatea lui Dumnezeu
Ea ne amintește că nici o faptă nu rămâne fără urmări și că ceea ce oferim lumii se va întoarce într-o zi către noi.
Mântuitorul ne-a lăsat o regulă simplă și veșnică:
„Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;” (Luca 6, 31).
Dacă dorim milă, să fim milostivi. Dacă dorim ajutor, să ajutăm. Dacă dorim iubire, să iubim.
Să nu uităm niciodată că fiecare om aflat în suferință este o întâlnire cu Hristos Însuși. Iar atunci când întindem o mână celui aflat în nevoie, ne apropiem de Dumnezeu și ne pregătim sufletul pentru Împărăția Sa cea veșnică.